Ne-am hotărât să devenim proști.

Banca, Fifi și datornicul

- Bună dimineața, sunt R. și vă sun în legătură cu creditul...
- Stimată doamnă, e ora 8... De ce mă sunați așa de dimineață?
- Cine-i? Ăia de la bancă? Spune-i că-i bag în...
- Fifi, stai dragă locului și lasă-mă să vorbesc! Ce te-a apucat?
- Doamnă, este o oră nepotrivită, nu credeți?
-Nepotrivită? Dă-mi-o la telefon! Dă-mi-o la telefon, pe târfa aia nenorocită! De ce-mi suni bărbatul la ora asta, ha? Dă-mi telefonul!!!
- Fifi, terimină odată!
*

S-o luăm cu începutul, zic!

*
Bebe și Fifi, făceau parte dintr-o familie relativ liniștită, relativ fericită și relativ închegată. Făceau, așa e, până când Bebe, având o pasă în imaginație, se hotărî să realizeze modificări prin casă, mașină nouă și televizor ultimul model plus alte acareturi electronice. Îi transmise doleanțele și soției, Fifi fu de acord în secunda unu și jumătate, bătu din palme fericită, era una din puținele ei zile fericite, Bebe, tot în culmea fericirii o puse pe nevastă să treacă pe hârtie cam ce are nevoie. Și cum femeia nu duce lipsă de imaginație, umplu rapid o pagină cu ...de toate: asta-i pentru păr, asta-i pentru unghii, masaj, perii și multe altele.
Bebe a prins un job bun, bine plătit. Îl mira chiar și pe el! Nu am școală prea multă, nu m-a interesat prea mult să caut altceva...dar, câteodată, mai dă și norocul peste tine. Ca senzația să fie deplină, Bebe câștigă și speciala cea mare, la sala de jocuri din colțul blocului. Le-am golit seiful, mama lor de hoți! Dar până când să tot ratez? Juca de cinci ani. Nu compulsiv, dar enervant cât să vezi că nimerești doar pe lângă. Mulți bani. Așadar, bani puternic dezvoltați de la bancă, bani puternic dezvoltați din sloturi.
În acest caz, Fifi trecu la planul B: implanturi.
Domnul doctor, unul chipeș, îi prezentă oferta. Fifi, fără să se gândească, aduce cel mai bun argument: vreau tot! A, și de calitate! Și fese? întrebă doctorul. Mai ales! Deci, sâni, fese, buze și pomeți? Perfect! Luă hârtia cu sumele necesare, făcu o poză și-o trimise lui Bebe. Bebe, în timp ce mângâia tapițeria unui bolid, fu de acord fără să clipească. Pentru iubita mea, fac orice! În mașina asta stau doar prințesele, iar prințesele, după noile standarde ajustate de către Bebe și situațiunea dată, Fifi trebuia să redevină prințesă cu ajutorul unor cuțite chirurgicale.
Cum prietenii la nevoie se cunosc, V., cumnatul lui Bebe, îi spuse într-o seară: de ce nu-ți deschizi o firmă? Te mai lasă figurile și bolidul să mergi la un job normal? Acum e timpul să devii patron! Nu zici rău, răspunse cuprins de entuziasm Bebe. Cum de nu m-am gândit la asta până acum... Chiar, cum de nu te-ai gândit la asta până acum? zise și Fifi. Noroc cu V., că ți-a deschis mintea. Bebe se simți oarecum jignit de remarca asta, dar nu o băgă în seamă. Dar la a doua va reacționa! Nu mai sunt genul de persoană care să mă las călcat de o femeie în picioare. Am șapcă de firmă, nu cârpă!
Zis și făcut. Bebe închirie un băruleț de cartier, lăsă băutura ieftină pentru a atrage masele mari de drojdieri care mișunau prin acele locuri, iar treaba mergea brici. Bebe mai luă o mașină și nevestei, Fifi devenind o prințesă în adevăratul sens al cuvântului, cu fese a la J. Lo., buze cât niște canistre, sâni mari, tari și rotunzi ca niște pepeni vietnamezi, fața întinsă, după ultimele rigori în materie.
Așadar, totul părea să meargă ca uns! Sală, fitness, plimbări pe lac, cluburi de fițe, excursii în zone unde adevărații bogătani își țin la soare pieile.
Până într-o zi, când cumnatul veni în vizită pe la ei.
- Soro, ceva nu-mi miroase a bine. Cred că ne paște o criză
- Ce criză?
- Financiară. Cred că piețele se vor duce naibii nu în foarte mult timp. Eu mi-am vândut firma și mașina. Sunt sigur că o să vină ceva nasol. Nu vreau să mă prindă-n chiloți. Mi-au și șoptit unii una și alta, ceva ponturi. E groasă, crede-mă!
- Fugi de aici! Mi se rupe de crizele lor!
- Bebe, eu vorbesc serios!
- Și eu: mi se rupe!
- Băi, dar pune și tu un cent de-o parte, că nu știi ce te lovește. Măcar atât!
Evident, Bebe și Fifi l-au luat la mișto. Urmă o vacanță foarte scumpă, excentrică de-a dreptul, unde deviza celor doi a fost cam așa: nu mă uit la bani, viața e prea scurtă. Bine bronzați, masați și relaxați, cei doi reveniră acasă. Însă treburile începeau să se precipite. Într-o primă fază, un competitor își deschise un bar la nici 500 de metri de locația lui. Clienții începeau să mormăie, să facă socoteli care dă mai ieftină poșirca și după câteva tratative din capul fiecăruia barul lui Bebe a început să piardă clienți, așa, ușor-ușor. Dar, cum gustul de afaceri dospește, Bebe se hotărî să vină cu îmbunătățiri: ceva chestii pe grătar, ademenitoare. Credit la bancă, achiziționare, recuperare clienți, ba chiar mai mulți. Nici celălalt competitor nu stătu cu brațele încrucișate și acționă. Din nou, Bebe intră în pierdere. După o criză de nervi, Bebe merse val-vârtej spre cealaltă locație, pentru niște discuții de taină cu concurența. Răspunsul a fost un "marș de aici"! Cum un tupeu nu rămâne niciodată nerăsplătit, începură a curge controalele. Cu dedicație! Inspectorii veneau și găseau nereguli, oricât s-ar fi chinuit Bebe să remedieze, să pună la punct. Și cum un rău nu vine niciodată singur, urmă ceea ce cumnatul prognoză: criza financiară. Venea încet și sigur. Imobiliarele se prăbușeau, prețurile creșteau, salariile făceau implozie, dispărând efectiv, drojdierii se împuținau. Totul se întoarse cu fundul în sus.
*
- Azi a fost prima zi din viața mea fără clienți. Nu a intrat nici măcar unul singur! Nici la celălalt nu au intrat turme de clienți, dar măcar cineva a deschis ușa. E nasol!
- A avut dreptate V., spuse Fifi în timp ce-și pilea calmă unghiile.
Să vezi ce-o să-ți mai pilești tu unghiile peste câteva luni, deșteapt-o! își spuse Bebe, plini de draci, mai ales când cumnatul era făcut mai inteligent decât el.
- Nu fă pe inteligenta! Mai ții minte cum râdeai când a zis V. de criză? Ce-ai zis atunci: suntem prea șmecheri ca să ne doboare, nu?
A doua zi, golul din bar se repetă. La sfârșitul săptămânii se mai învioră puțin atmosfera, oferind lui Bebe un licăr de speranță. Dar luni, nu intră decât un moș zgribulit, care luă o dușcă de vodcă ieftină.
- Zi, bre, unde sunteți toți? V-ați dus la celălalt, așa-i? Mama voastră de parșivi! încercă Bebe să facă o glumiță.
- De unde, taică, cine își mai permite? Uite, eu am avut ceva fier prin curte de l-am vândut și am de-o vodcă pe zi, până Duminică. Au venit întreținerile, taică! Tu ai văzut cât a venit căldura? Te crucești! Fiu-miu a fost dat afară de la muncă... E jale, taică! E jale... Hai, să trăiești!
Bebe își dădu seama că e groasă. Banii se împuținau văzând cu ochii. Telefonul sună.
- Iubire, trimite-mi 300 de euro. Nu știu ce are cardul.
- Păi vezi ce zice aplicația!
- Nu m-am uitat. O să mă uit.
- Păi...uite-te!
- Acum?
- Da, pentru Dumnezeu! Ce-i așa de greu? Dar pentru ce îți trebuie 300 de euro?
- Ce?
- Pentru ce îți trebuie 300 de euro? Fifi, tu ești atentă la ce vorbesc eu?
- Da... Pentru solar și tratamentul de piele?
- Îți trebuie neapărat acum?
- Da, iubire, pentru că deseară ies cu fetele! Vrei să merg așa?
- Așa... cum? Că ești ok așa cum ești acum!
- Iubire, ce Dumnezeu, am ajuns să mă rog de tine?
- Ce zice aplicația?
- Ce?
- Ce zice aplicația!!! Doamne ferește...
- A...da. Stai așa. Așa...Așa...parolă...hai odată...mesaj de la bancă... A, da, gata, mi-au blocat contul.
- Cum adică "mi-au blocat contul"?
- Așa zic ăștia!
- Păi de ce?
- Eu de unde să știu, iubire? Lucrez la bancă?
- Ai plătit ratele?
- Cred că da... nu mai știu. Cred.
- Crezi că da? Măi, femeie, sună și vezi, că mă faci cu capul! Vezi ce-i acolo, că sunt blocate câteva mii de euro!
După cum credea Bebe, presimțind în inimă, creditul nu a fost plătit de un an și jumătate.
- Fifi, ești sănătoasă? Un an și jumătate?
- Am uitat... Asta e.
- Asta e? Fifi, ne paște falimentul, eu am rate, tu ai rate, acum avem contul blocat, firma abia gâfâie... Ce naiba facem acum?
*
"Te salut! Titi, pot să te sun un minut?" Trimise mesajul. Se simțea traumatizat, umilit și greoi sufletește. Dar era disperat. "Oooo, domnule Bebe, ce onoare! Nu, Bebe, eu nu te sun. Sună-mă tu!"
*
- Te salut, Titi!
- Te salut, Bebe! Spune!
- Ce vreau să te întreb...ăăăă...m-ar interesa o revenire în firmă, dacă mai este loc.
- O revenire în firmă, zici? Păi, cum așa? Nu ne spuneai la toți cât suntem de proști, că stăm ca vitele încolonate în pușcăria asta, că nu ne dezvoltăm, cică, în sus? În fine... Nu port ranchiună nimănui. Zi, ce faci?
- Nasol, rău de tot. Sunt praf.
- S-a terminat jocul de-a antreprenorul?  Ce face Fifi?
- Depresie. E praf și ea. Am intrat în faliment, banca ne-a rupt și, cred, suntem pe cale să ne pierdem și casa.
- Mă mir, pentru că de un an se tot vorbește de criza asta financiară. Nu ți-ai luat nicio măsură, chiar nimic?
- Când nu te duce mintea. Am crezut că...
- Ai crezut pe naiba! Mai putea să-ți spună careva ceva? Îți mai ajungea la nas cineva? Mai știi când ți-am cerut un împrumut? Când nevastă-mea a intrat în spital? Te-ai făcut că plouă, măcar de-mi răspundeai, să-mi spui ceva... Ai văzut mesajul, dar nimic. Mă rog... Voi vorbi cu Paul, sper să fie înțelegător.
*
Paul a fost înțelegător, pentru că cea mai mare răzbunare e fix întinsul mâinii către cel luat în cătare. Ce poate fi mai măgulitor? Ce poate fi mai dulce decât acel moment când vezi cum se târâie la tine cel care te-a scuipat în ego?
Dar, pentru Bebe mai rămânea o problemă: Fifi.
*
- Am vândut firma.
- Serios? Când?
- Acum o oră. Și de luni mă întorc la fostul loc de muncă.
- Te-au luat?
- M-au luat.
- Nu ești prea fericit.
- Am motive?
- De ce te-ai dus acolo, dacă nu-ți place?
- Am zis eu că nu-mi place?
- Atunci?
- Atunci, ce? Nu înțelegi? S-au răzbunat pe mine. Mă priveau ca pe-un stârv. Știu bine cum am plecat de acolo.
- Și nu puteai să găsești nimic altceva?
- Ce să găsesc altceva? Tu nu vezi ce-i în lume acum? Câți șomeri sunt? Că nu mai angajează nimeni?
- Ei, hai, nu exagera, găseai tu ceva până la urmă.
- Tu trăiești în lumea ta... Apropo, cred că ar trebui să-ți cauți și tu ceva de lucru.
- Nu ai spus că nu se găsește nimic?
- Ei, hai nu exagera, găsești tu ceva până la urmă.
- Mă iei la mișto?
- Eu? Fifi, nu mai putem sta fără serviciu. Știu, dragă, sună ca naiba, serviciu, mai ales în cazul tău, dar suntem jos de tot. Trebuie să facem ceva.
- Păi și unde ai vrea să mă angajez?
- Nu știu, Fifi, unde să te angajezi! Intri pe internet și cauți joburi, pentru Dumnezeu!
- Pe bune?
- Fifi, crezi că-mi arde de glume?
- Chiar nu mai avem nimic, nici măcar un ban?
- Fifi, și dacă mai aveam vreau ban, crezi că te trimiteam la shoping? Să-i spargi pe toți? Hm? Ce părere ai? Vorbește cu multele tale prietene, poate știe careva de vreun job.
- Prietenele mele? Te-ai țăcănit? N-am mai ieșit cu ele de trei săptămâni! Trebuia să plecăm toate în Dubai, două săptămâni. Nici nu le-am mai răspuns. Am văzut că sunt plecate acum la Amsterdam. Ai idee cât sufăr când văd pozele proastelor?
- Fifi, tu ai uitat de unde ai plecat? De când ți-ai schimbat atât de mult...statutul social, de nu mai poți coborî printre noi, pământenii?
- Dragă, cred că mă confuzi cu proastele  cu care lucrezi tu acolo.
- Nu mai spune, prințesă mică ce ești! Te confund? Și cum vezi tu situația? Eu muncesc, tu stai acasă și ne mutăm după asta în cort, atunci când ne vor zbura ăștia din casă? În cort, unde  doriți să stați, la perete sau la geam? Să nu vă tragă curentul la geam, știi cum zic?
- Hai, că deja ești porc. Știi ceva? Am învățat un lucru. Știi care? Dacă nu mă poți ține, înseamnă că nu sunt de nasul tău.
- Fugi de aici! De când înveți tu lucruri noi? Mă scuzați, doriți și o salbă de aur?
- Porcule! Îți mai repet odată...
- Lasă, nu te chinui, că am priceput. Tu ai dat cu nasul de norii fufelor cu bani, te-ai molipsit de proastele alea cu care tot umblai și acum ți se mișcă preșul de sub picioare, iar prostul, adică eu, sponsorul, nu mai are bănuți, e puțin falit, și nu mai poate susține împărăția. Iar prințesei i s-a răcit tronul, corect? Și, ce vei face, vei pleca? Te duci la prietenele tale?

- Nu spune de două ori asta!

-   Uite, o spun a doua oară: mergi la prietene tale?
*
- Titi, e gata, luni trebuie să evacuez apartamentul.
- Serios? Și unde te vei duce?
- Ne-am luat o chirie, prin apropiere.
- Dacă vrei, veniți la noi pentru moment...
- Nu-i problemă, nu deranjăm pe nimeni
*
- Te-ai gândit? Veniți la noi?
- Nu de asta te-am sunat. Am mers acasă...și ghici, ce?
- Ai găsit un milion de euro în fața ușii.
- Aș vrea eu! Nu. Fifi a plecat. Și-a luat toate lucrurile plus juma din ce mai era prin casă, mi-a lăsat o scrisoare în care mă anunță că ea are alte priorități și dusă a fost. Incredibil...
- Asta da veste! Practic, te-ai resetat de la zero! Ai revenit la setările din fabrică.
- Total...
- Ești trist?
- Puțin. Dar liniștit. Trebuia să se întâmple asta. Am gustat și din plăcintă, dar și din gunoi.

Sfârșit! Cu plăcere!