Ne-am hotărât să devenim proști.

Ana nu are mere!

- Nu știu ce zic... Cred că ne-ar sta bine împreună, zise Alin privind halba de bere învăluită în broboane de transpirație.
- Știu și eu...
- Nu crezi? Nu crezi că sunt în stare?
- Eu nu zic că n-ai fi în stare, dar nu știu ce să zic... E greu...
- Hai că mai mult mă bagi în ceață, las-o baltă! dădu Alin a resemnare din mână. N-are rost..., completă cu gas scăzut, vârându-și jumătate de cap în imensa halbă de bere.
Matei, colegul de halbă, nu mai vorbi nimic, privind doar un punct fix de pe masă.
- Mai merge o tură? întrebă Alin, la fel de absent
- Îhî...
- Asta înseamnă da?
- Înseamnă da...
- Ce ai și tu acum? Ce-i fața asta? te-am chemat să mă plâng eu sau să-ți văd moaca posomorâtă? Ce ai?
- N-am nimic, ce să am? Sunt așa... mai melancolic.
- Tu?
Și Alin se puse pe rânjit.
- Râzi ca...
- Lasă, lasă! De când te-a luat pe tine boala asta?
- Bă, frate, până la urmă ce ai de gând să faci cu Ana? întoarse Matei vorba.
- Păi tocmai asta te tot întreb de juma de oră, dar ai în tine numai onomatopee.
- Pe mine trebuie să mă întrebi, geniule? Nu tu ești care te tot învârți în jurul cozii? Ce să-ți zic eu?
- Să-mi dai un sfat, că de aia îmi ești prieten, nu?
- Da, tinere, dar nu sunt alter ego-ul tău! Tu trebuie să te decizi, că nu eu mă bag în relație cu ea. Corect?
- Eu știu ce zici, dar uneori am nevoie și de-o altă voce. de asta te-am bătut la cap.
- Hai să-ți spun ceva. Dar nu te superi.
- Hai, zi, lasă-mă cu astea, doar nu mai suntem copii.
- Nu suntem, doar că unii au rămas acolo!
- Matei!
- Bine. Fie. Dacă nu te bagi tu, mă bag eu.
- Ce?
- Ce-ai auzit!
- De când și până unde?
- Uite... m-am gândit mai bine.
- Și acum mi-o spui?
- Dar când ai fi vrut să ți-o spun? De o lună te tot codești, că aia, că aialaltă, că A, că B... Nici tu nu știi ce vrei! Da sau ba, ce-i așa de greu?
- Nu-mi vine să cred...
- Ce nu-ți vine? Ecuația e simplă: dacă nu vrei să faci un pas în față, atunci îl voi face eu.
- Adică... îmi forțezi mâna?
- Alineeee... nu gândi cu fundul! Crezi că Ana te așteaptă 200 de ani până te dumirești tu?
- Păi fata nici nu știe!
- Normal că nu știe cât timp tu nu caști gura! Cum să știe? Hai, dă-i un telefon!
- De care?
- De care... ce?
- Ce fel de telefon?
- A, mai ești și glumeț acuma?
- Nu te ambala, mai umorizăm și noi...
- Eu nu glumeam! Dă-i telefon și vorbește cu ea.
- Și ce să-i spun?
- Nu știu, frate, ai 40 de ani, trebuie să te învăț eu ce să vorbești cu o femeie?
- Nu acum.
- Dă-i telefon! ridică Matei glasul. Dă-i sau îi dau eu. Alege!
- Ești dus cu pluta? Cum să-i dai tu?
- Atunci... formează! Hai, că deja m-ai disperat cu codeala ta! Și dai berea aia odată?
- N-o sun... Mi-e așa... Îi scriu pe WhatsApp.
- Dă-i drumul!

Alin avea emoții teribile. Nici nu știa ce să scrie.
"Bună!"
Cele două liniuțe de vizualizare erau gri. Se ruga în sinea lui să rămână așa. Dar nu e după cum vrei, iar liniuțele se făcură albastre, semn că mesajul era interceptat. Și chiar scria!
"Bună!"
"Ce faci?"
- Aaaa, ce-i asta, frate? sări Matei. Parcă ești un mucos de 17 ani, serios!
- Dar ce vrei să-i scriu din prima? Că o cer de nevastă? Ai răbdare, ce Dumnezeu ai?
"Bine, tu?"
Matei dădu ochii peste cap.
- Mi-e rău... Fii mai incisiv!
"Vrei să mă întrebi ceva anume?" continuă Ana.
- Na, deșteptule, că ți-a luat-o înainte. Până scoți două cuvinte din tine...
- Taci odată! i-o reteză Alin.
"Ne-am cunoscut săptămâna trecută, la nunta Mariei."
"Da, da... știu, am făcut schimb de numere. Ce mai faci?"
- Hai, noroc cu femeia, că știe să țină o conversație..., zise Matei, rânjind batjocoritor.
- Ține-ți gura! i-o întoarse Alin. Poate vrei să mă mut la masa cealaltă.
- Ai face asta? și ciocni halba de halba lui Alin. Hai, că prindeți aripi. Dă-i înainte!
"Sunt bine! Tu ce-ai mai făcut?"
- Doamne ferește..., spuse exasperat Matei.
- Nu te poți abține?
"Nu foarte multe... Cu munca, cu casa..."
"Mă gândeam să te invit la o cafea... Ce zici?"
"Mulțumesc, dar nu beau cafea!"
Alin simți cum îi îngheață inima în piept, că un pumnal i se înfinge în ficat.
- Marș, mă, dar ce croșeu ți-a dat..., vorbi Matei, surprins și el de răspuns.
"Hei, glumesc!" veni noul mesaj, care restabili respirația lui Alin. "Sunt dependentă de cafea. Mersi de invitație. Dar cu ce ocazie?"
"Pur și simplu... Mi-ar face plăcere, efectiv."
- Efectiv..., repetă Matei, strâmbându-se.
"Când ești disponibilă?""Azi este sâmbătă... mâine merg de dimineață la Biserică. Nu știu, mai pe seară? Mâine? "