Ne-am hotărât să devenim proști.

Titi și diaspora

Soneria sună. Este ora 8 seara. Tanța se uită la Titi, oprit cu furculița la intrarea în cavitatea bucală, așteptând parcă un roboțel să-i spună cine este cel care apăsase pe sonerie, apoi, liniștit, să introducă furculița cu mâncare în gură.
- Ce-i? o întrebă Titi pe Tanța, lăsând furculița în farfurie.
- Cine o fi la ora asta?
- Du-te și vezi!
- Eu? De ce nu mergi tu?
Soneria sună din nou.
- Care ești, mă? La ora asta? Și Titi se ridică plin de frustrare de la masă. Se duse în hol, se propti pe ușa de la intrare și privi prin vizor. Se întoarse pe vârful degetelor în bucătărie.
- Tacă-ți gura! E administratorul. A venit să ceară întreținerea, veninosul mă-sii! șopti Titi și se așeză foarte ușor înapoi pe scaun, de parcă ar fi fost prevăzut cu clopoței la așezare. Soneria sună din nou, prelung, semn că administratorul nu înghițise gălușca cu " nu suntem acasă".
- Deschide-i, oricum trebuie să dai nas în nas cu el.
- Lasă-mă, n-am chef acum să-i aud plângerea.
- Eu zic că te fofilezi degeaba... Treaba ta! zise Tanța încet. Du-te, mai omule, că doar nu te mănâncă..., și soneria sună din nou.
- Cred că-l arunc pe scări, până la parter! spuse Titi cu venele umflate și plecă spre ușă în viteză.
- Salut, tinere! spuse Titi pensionarului care ocupase acum cinci ani funcția de președinte de bloc. Se proptise în ușă ca un spartan
- Titi, ce faci, nu mai auzi soneria? spuse acru administratorul, privindu-l cu foarte multă scârbă.
- Nu, Gugule, nu mai aud soneria. Nu știu, eram adâncit în gânduri și n-am auzit-o. Spune, cu ce-ți pot fi de folos?
- Am afișat întreținerea, jos...
- Așa...
- Doar ți-am REamintit, spuse administratorul, abia abținându-se.
- La 8 seara îmi amintești că ai afișat întreținerea?
- Păi... măi Titișor dragă, îți amintesc la ora asta, dar știi de ce? Pentru că nu ai mai trecut pe la mine de patru luni!
- Bebe, am soție, ce naiba? Cum să trec pe la tine?
- Titi, tu ai impresia că eu glumesc, nu? E, comediantule, țin să-ți amintesc și asta: că dacă nu-ți plătești luna asta datoriile, vă voi da în judecată! I-auzi, mă frate, mai ia și la mișto! Mie mi-ar fi rușine..., spuse administratorul plin de ură.
- N-am, omule, înțelege odată! Nevastă-mea nu a mai luat de două luni salariul, iar eu nu găsesc nici să stau în cap ceva de muncă! Înțelegi? N-am! Poți să vii de o sute de ori la ușă, acum n-am bani de întreținere! Fă ce dracului vrei să faci, dă-mă în judecată la o sută de tribunale, dar n-am de unde plăti! N-am, înțelegi? N-am!
- Nu mă interesează! De glume ești bun, nu? De țigări ai bani?
- Dar nu vrei să-mi iei și viața?
- Nu, tată, trebuie să-ți plătești întreținerea, da? Du-te  și muncește, nu te mai plânge. Ai o lună să-ți plătești, să ne-nțelegem! spuse administratorul în timp ce cobora scările, strigând cât îl ținea gura.
- Tu stai și așteaptă-mă că vin! urlă și Titi în urma lui și trânti ușa. Na, poftim! strigă Titi când ajunse din nou în bucătărie, așezându-se pe scaun. Nu-mi mai trebuie, mi-a trecut pofta de mâncare!
- Mănâncă, dă-i pace, îl bagi în seamă? spuse Tanța, fără să se mai atingă de mâncare. Avea un nod în gât, în inimă și-n stomac. Avea și-un puhoi de lacrimi care stătea să năvălească din spatele ochilor.
- Ce naiba facem? continuă ea să gândească cu voce tare. Zi. Ce facem/ Cum o dregem? Suntem năpădiți de datorii...
- Știu și eu! o întrerupse Titi, uitându-se în calorifer. Crezi că nu știu?
- La întreținere, plini! La aia de la unu, încă așteaptă. Văru-tu, te bate și ăla la cap să-i dai banii... Și stai că sună și ăia de la bancă cât de curând. Eu nu știu ce să mă mai fac... Nu știu, sincer!
- Ăia de la tine, de la muncă, ce au de gând? întrebă Titi mai mult să nu tacă, știind bine răspunsul.
- Ăia de la lucru..., spuse Tanța dând din cap, plictisită să tot spună aceleași idei. Parcă n-ai știi... Mai mănânci? Strâng?
- Strânge, nu-mi mai trebuie, spuse Titi, tot cu ochii în calorifer.
- Mă duc în cameră, spuse Tanța la finalizarea operațiunii de strâns masa. Vii?
- Mai stau.
- Vezi să nu intri cu buldozerul când te...
- N-ai tu grijă! i-o tăie Titi scurt. Du-te de dormi, dă-mi pace!
*
Trebuie să fac ceva, naiba s-o ia de viață! se gândi disperat Titi. Râd eu râd, dar treaba se îngroașă.
- La aia îi mai trebuie bani? urlă Titi din bucătărie.
- Ce? se auzi înfundat din camera alăturată, semn că Tanța era înfiptă în plapumă.
- Ce, n-auzi acum? La aia îi mai trebuie bani?
Se auzi patul scârțăind, semn că Tanța venea spre bucătărie.
- Deschide și tu geamul ăla, că nu-i afumătoare aici! îl apostofă femeia când dădu cu nasul de norii de fum ce ieșeau din Titi. Ce-ți trebuie acum? Ce tot zici acolo?
- La fiică-ta, îi mai trebuie bani?
- La fică-mea? E numai a mea? Nu tu ți-ai băgat animalul în mine, de-a ieșit ”fiică-mea”?
- Mai bine îmi vedeam de treabă...
- Nu vorbi așa, ce ai? Nu vezi că tuturora le este greu?
- Le este greu? Păi stă cu boul ăla, nici nu se mărită, nici nu se desparte, staaauuu și lâncezesc degeaba. Acum a mai rămas și gravidă! Să plătească bărba-su daunele, dacă e cretin!
- Zi mulțumesc lui Dumnezeu că n-au pățit nimic, nu mai da din gura aia aiurea. Se poate întâmpla oricui!
- Mie de ce nu mi se întâmplă? Ă?
- Tu n-ai mașină!
- N-am mașină, dar pot face alte boacăne!
- Ce, să dai cu bicicleta în autobuz și să-l arunci în prăpastie? Tu te auzi? Vorbești degeaba...
- Lasă, nu le mai lua apărarea! Le mai trebuie?
- N-am mai vorbit cu ei, dar trebuie să scoată bani, să-i plătească ăluia daunele, că nu avea asigurare pe mașină.
- Știu! Un dobitoc! Ce are și aia în capul ei, tărâțe? Unde l-o fi găsit, nu știu! Așa ceva...
- Hai, nu mai bolborosi atâta și lasă-mă să dorm! Deschide geamul ăla că te afumi de tot aici.
- Bine...
*
A doua zi, Titi merse de dimineață la locul de muncă. Erau zvonuri că se vor concedia mulți din cei ce lucrau acolo, criza punând stăpânire pe producție. Oricum se diminuaseră salariile drastic, dar măcar era un loc de muncă, mai ales că orașul era vai mama lui, cu șomeri și sărăcie cât cuprinde. Și ce oraș era mai acum câțiva ani! se gândi cu năduf Titi. Porcii! L-au distrus de tot! Ce viață mai duceam, munca era muncă, concediul era concediu... Acum? Mă zbat să adun de-o tocană, și aia lungită. Fiică-mea și-a găsit dobitocul ăla, mai inutil ca un bibelou prăfuit. Acum asta îmi mai lipsește, să mă dea și ăștia afară.
*
- Alo, ce faci? vorbi Titi în telefon, sunând acasă, la Tanța.
- Acum ce-am venit și eu de la lucru. Ce-i?
- Mai am o lună. Și gata. Mi-au dat hârtia. 57 de oameni au fost disponibilizați.
Tanța nu spuse nimic, dar Titi putu să simtă nodul din gâtul soției, care cu greu fu înghițit.
- Și pe tine? Și tu ești printre cei 57? spuse Tanța cu speranța că va veni un răspuns negativ.
- Și eu.
- Asta nu sună bine deloc...
- Mda, asta e. Găsesc eu ceva.
*
Resemnat, Titi plecă nici supărat, nici furios, nici cum. Nu avea niciun fel de stare, de parcă plutea. Nu-i venea să meargă acasă, n-avea chef să dea de fața Tanței, să țină piept unui lung șir de plângeri și lamentări. Se plimba fără vreo țintă prin orașul îmbătrânit și sărac, cu oameni triști care umblau de colo până colo, cu șiruri lungi de săli de jocuri și pariuri sportive care promiteau ieșiri din probleme financiare, fete semi-dezbrăcate care-ți zâmbeau ademenitor- toate aceste mângâieri pe glanda sărăciei făceau ca oamenii să pice în capcana iluziilor câștigurilor, lăsând și bruma de bani pe care o mai aveau în cele locuri cu multe luminițe colorate și păcăleli frumos împachetate.
Ce lume slabă! își spuse Titi în timp ce intră într-o sală de jocuri. Nu mai fusese până atunci. Dar zâmbetul unui fost mare fotbalist îl ademeni. Ia să văd, o fi de bun augur zâmbetul ăstuia?
Se puse pe scaunul înalt din fața aparatului și introduse banii în fantă. Dintr-o dată luminile prinseră viață, semn că drumul spre îmbogățire era deschis. Nu știa ce trebuia să facă, erau puțini oameni în acel moment acolo, vreo trei care se uitau la un monitor unde se desfășura un meci de fotbal și un tip care consulta de zor o revistă pentru pariuri. Cărțile se întorceau pe monitor. Titi apăsa fără grabă, încet, cu teama de a nu fi auzit de cineva, pe tasta care schimba jocul. Pe un monitor era afișat potul cel mare, cu multe zerouri, dar nu-l băgă de seamă. N-am eu bafta asta! Și n-o avusese, ieșind din sala de jocuri și fără banii pe  care-i tot purtase de câteva zile la el. Cu ei trebuia să achite curentul, atunci când sosea data scadenței. Nu-i mai avea acum, înghițiți fiind de acea mașinărite de tocat bani. Nu va spune nimic Tanței, va vedea el de unde face ros de banii pentru curent, dar era foarte furios pe prostia din capul lui, că picase în capcane pe care chiar el o dezavuase. Un zic și alta fac! Prost mai sunt!
- Titi! Titi! Ce faci, frate? Ce mergi așa de concentrat? Te strig de secunde bune! se auzi din stânga lui Titi. Era un coleg de muncă, zăcând la o terasă, cu o bere în fața. Era Gigi, coleg cu el, pus la rândul lui în frumoasa listă de concediați, printre acei 57 de fericiți.
- Gigi, ce faci? Concentrat? Nuuu, mă gândeam și eu aiurea. Mă gândeam că nu mai am banii de curent și doar ceva mărunt pe acasă..., spuse Titi, așezându-se la masă, alături de Gigi.
- Nasol, frate. Nasol! Și eu am rată, fiu-miu pleacă la facultate, nevastă-mea e gravidă... Vai de capul meu ce mă așteaptă. Bei o bere?
- Aș bea, dar sunt falit. N-am un chir!
- Stai, frate, liniștit! Uite, ia d-acilea, fugi de mai ia două beri de la bar. Ce mi-e cu ăstie, ce mi-e fără ei. Oricum sunt în măl până la gât.
- Ce facem, Gigi? spuse Titi când se întoarse cu berile din bar. Ce naiba facem? Într-o lună rămânem și fără gunoiul ăsta de loc de plantație... Eu nu știu, zău! Pe nevastă-mea o iau ăia la mișto, de două luni nu le-a dat salariile...
- Dar nu știu? Ce, soră-mea nu tot acolo lucrează, la panaramele alea de Italieni? Că acum facem zdremțe pentru Italieni, mama lor de macaronari obosiți! Le muncești, dar de dat banii...se fac că plouă, că nu e vânzare, că aia, că ailaltă. Dar ne iau de proști nemernicii! O pereche de papuci, unde lucrează soră-mea e peste o sută de euroi! Prosteală. La ăștia merită să intri peste ei și să-i fugărești cu parii! Dar cine, că toți sunt momâiiii fără ouă în instalație...
Titi nu spuse nimic, fiind și el pus la categoria lipsă ouă instalație. El ar fi mers, dar nevastă-sa tot îl oprește, c-o face de rușine. dar când nu ia salariul, nu se face de rușine? Prosta!
- Zi, ce afcem? întrebă din nou Titi, luând o gură din bere.
- Nu știu, eu cred că plec dincolo. Nu pot să stau până naște nevastă-mea. Asta e!
- Săștii că la sta m-am gândit și eu. Văru-miu e plecat în Anglia, dar nu mai vorbecsc cu el, că am să-i dau o gălăgie de bani.
- Am eu o cunoștință care a plecat în Germania, la cules de ceva, nu știu, printr-o firmă. Să vorbesc cu el. Stai că o sunt pe nevastă-sa, că ea știe cu ce a plecat ăla.
După o scurtă convorbire, Gigi făcu rost de numărul agenției de intermediere.
- Sunăm? întrebă Titi.
- Bă, eu aș pleca, că nu mai văd vreo speranță, spuse Gigi, cu telefonul în mână, așteptând parcă încurajări din tribune.
- Hai, sună! Vedem ce-or zice ăia. Pune telefonul pe dufuzort.
*
- Cunoașteți vreo limbă străină? spuse o doamnă mult prea binevoitoare.
- Foarte puțină engleză, răspunse Gigi. La fel și colegul meu. Titi râse înfundat când auzise că știe "foarte puțină engleză".
- Avem un locuri la cules cartofi, în seră sau într-un depozit cu legume și fructe. La cules de cartofi e doar scurt, pe sezon.
- Ceva pe termen mai lung...
- În depozit.
- Cum ziceți dumneavoastră că e mai bine.
- Plecăm cu microbuzele din țară, cazare conteacost și actele de ședere.
*
- Și zici că plătesc bine? se interesă Tanța, șezând la masă, alături de el.
- 1600 de euro. În mâna.
- Ohoo..., spuse Tanța calculând în cap paritatea monedelor.
- Și dacă depășesc norma vor da în plus.
- Nu sună rău de loc.
- Crezi că de proști pleacă cu toții?
- Merge și Gigi?
- Păi cu el am întocmit toată treaba.
- Și zici că pleacarea e peste două săptămâni?
- Da.
- Ce vremuri am ajuns..., și Tanța puse mâna pe mâna lui.
- Facem noi să ieșim la liman.
*
Gigi și Titi plecară cu mari speranțe.
****nefinalizat