Agonie Și Extaz Vol I

Capitolul 21

Sper că, mica mea intenție de a o stârni a funcționat, mă aștept să vină în orice clipa după ce deschide acea carte, încă mă chinui sa mă abțin din ras.

După ce mi-am terminat programul, la curte, am găsit cartea abandonată pe un raft. Mi s-a părut ciudat, să am așa carte în biroul de la curte, o putea vedea oricine caută în registre și ce păreri și-ar fi tras despre mine, un om onorabil în societate, să citească o carte atât de păcătoasă și de moravuri ușoare. Aș fi râs pe îndelete când auzeam bârfele! Bine că mi-am amintit cine a lăsat-o de fapt acolo, era o fată. Îmi amintesc că, acum doi ani era o fată mai micuță, adolescentă, venită în vizită la palat și mult îi mai plăcea de mine. Parcă făcuse o pasiune să-mi strice fiecare zi. Știu că îmi învățase programul și îmi recita pasaje din cărți, știa că mă interesează literatura, iar eu eram măgulit. La vârsta mea, de douăzeci și opt de ani, să atrag o puștoaică de șaisprezece, era ceva măgulitor, sincer. Înainte să plece mi-a lăsat cadou, pe birou, această carte, nu am citit-o, dar am amestecat cartea prin raft fără să îi dau interes și nu am mai atins-o niciodată, până astăzi.
Am luat cartea și am citit surprins câteva pagini, cu siguranță ăsta este un cadou potrivit pentru Melania, își va ieși din minți după asta, mi-am spus, imediat ce am citit.

Mă dezbrac de costum și le așez pe scaun, aud o bușitură din cameră de vis-a-vis, mi-o fi aruncat cadoul, deja? Râd prostește și pun pantalonii pe scaun, aud o ușă trântită zdravăn, păzea că vine. Iau o gură mare de aer că și cum mă pregătesc de un concurs de stins lumânări și îmi îndrept toată atenția spre ușă. Intră fără să bată și nu-și uită nici replicile, sigur pregătite din camera ei, după începe să vorbească tare și rapid, prea rapid să memorez tot ce a înșirat.

-Tu! Needucat și nesimțit irecuperabil ce ești, nu poți să-mi dăruiești așa ceva, e lipsă de respect, nu alta! Tu, începe dar în sfârșit mă observă doar în boxeri. Tu, spune și se întoarce cu spatele oftând abia potolindu-și respirația. Ești un mare...Doamne nu-mi vine nimic! spune și înjură de mama focului în tocul ușii.

-Bănuiesc că, ai rămas fără pic de glas, spun în timp ce mă apropii de ea și închid ușa, făcând-o să se dea din tocul ușii. Îmi amintesc bine că, am vorbit despre intratul în camera mea noaptea, ți-am spus că nu tolerez.

-Nici eu, de altfel, nu tolerez astfel de cadouri imorale.

-Ce este atât de imoral într-o carte de dragoste?

-Carte de dragoste? La ce am citit era o carte indecentă și nepotrivită de dăruit cuiva.

-Ce, o-i fi vreo sfântă, te pomenești? întreb în timp ce râd. Nu-mi spune că nu ai păcătuit, măcar puțin și nu-mi spune că nu ți-a plăcut, măcar puțin.

Mă apropii de ea și îi îndepărtez parul, îmi așez buzele lângă urechea ei și îi studiez fiecare reacție a corpului.

-Da, păcatul! Îți place, nu? Altfel nu te-ai mai juca atât cu mine și ai veni singură.

-Nu înțeleg o iotă! Tu, domnule Afrim, ar trebui serios să încerci să te stăpânești, nu o să faci cu mine exact ce ai făcut și cu Eva, spune și o întorc imediat cu fața la mine și o lipesc de perete.

-Ți-a spus Damian? întreb cu o altfel de tonalitate, vorbele ei mi-au luat tot cheful. Cine dracu putea să-ți zică, normal că Damian, spun fără ai da timp să răspundă. Vrei să ieși? Până la urmă ai reușit încă o dată să îmi iei cheful să te văd, spun în timp ce mă îndepărtez și mă pun pe fotoliu, după îmi torn un pahar de whisky.

Femeia asta e de neclintit! Nici o atingere sau vorbă nu o face să cedeze, iar în seara asta nu sunt într-o pasă bună, nu cred că pot juca pe bărbatul galant când abia aștept să beau ceva și să mă pun naibii în pat.

-Ce schimbare! o aud pufnind și simt că mă enervez, dacă începe cu gura mare o voi da afară mai ceva ca pe Laura, asta e sigur. Nu îmi spui mai bine ce dorești? Nu sunt adepta jocurilor, nici a minciunilor și în nici un caz a propunerilor indecente, spune și așază cartea pe măsuță, fix deasupra paharului meu cu wesky.

Închid ochii, poate dacă o ignor pleacă.

-Nu sufăr nici prostia, dacă te interesează.

-Doamne, femeie ce gură mare ai! Poți pleca, acum că te-ai spovedit?

-Nu plec nicăieri, vreau să știu dacă răutatea ta are limite?

-Nemărginite, adaug deschizând ochii. Cred că e târziu, ar trebui serios să te gândești să pleci.

-Vrei să fiu amanta ta? întreabă și îmi câștigă interesul.

-Am anumite pretenții, recunosc, dar cred că în sfârșit ajungem la un numitor comun, domnișoară Melania.

-În sfârșit! Ai spus indirect ce vrei de la mine și te anunț că asta nu se va întâmpla, nu vreau să fiu amanta ta.

Mă ridic și o privesc, dacă până acum nu înțelegea ce vreau eu de la ea, acum nu înțeleg ce vrea ea de la mine. Doar nu-și dorește o relație?

-Sunt incapabil să am o relație cu tine, dacă la asta te gândești. Nu îmi doresc complicații, nu vreau o nevastă și crede-mă, dacă îmi doream nu mă apucau treizeci de ani să îmi dau seama.

-Nu îți voi fi amantă, repetă ea, a fost destul de clară, dar am crezut că și eu am fost la fel.

Bănuiesc că, am ajuns într-o dilemă, eu o doresc și pare destul de atrasă și ea de mine. Cum o pot face să se răzgândească?

-Nu-ți dorești nimic? Poți avea o afurisită de relație cu mine, dacă vrei, dar nu pot garanta cât va dura. La naiba! Chiar te doresc, nu vezi? întreb și îi invadez spațiul atât de mult încât fiecare respirație grăbită a ei o resimt pe piept.

Nu o ating, nici ea nu mă atinge, dar toată această situație ne pune pe amândoi în dificultate. Mă simt de parcă am ispita lângă mine și mă lupt intens cu mine însumi să nu o ating, altfel va dispărea ca o nălucă și voi rămâne singur în camera asta pustie. Tentația e mare, o pot lua imediat și o pot pune în pat, la cât de mult simt că mă dorește, e posibil să nu protesteze, dar îmi doresc să câștig dreptul ăsta! Vreau să mă implore, să râvnească după atingerile mele și să mă cheme singură. Mă întreb, eu voi putea duce jocul ăsta până la capăt, fără greșeală? Dorința îmi întunecă serios judecata și mă simt copleșit, devin neglijent și fac prostii, spun aberații, nu pot gândii clar. Jocul ăsta îmi stoarce puterile, ea mă înnebunește și nici măcar nu-și dă seama câtă putere deține asupra mea, abia dacă realizez eu. Îmi mușc obrazul până la sânge, pentru a-mi înfrâna dorința, nu e de ajuns, dar încă mă mențin, nemișcat, cu ochii la ea.

De ce nu vorbești, Melania? De ce? Stai aici și te uiți la mine, cu aceeași pasiune în privire pe care o dețin și eu, ce aștepți să îți spun si eu nu am rostit? Ce mai e de spus? Ce mai e? La naiba! Femeia asta mă scoate al dracului de rău din minți. Fierb aici iar ea e de neclintit, ce putere are asupra mea de mă înfierbântă așa dintr-un banal schimb de priviri?

-Ce aștepți, nu știu ce să-ți mai spun să te conving

-Nu e nevoie să mai spui ceva, cred că tot circul ăsta trebuie să se încheie aici, spune și se îndreaptă spre ușă.

La naiba, Melania! La naiba cu tine!

În ce hal am ajuns, să fierb așa în fața unui femei? Seara asta a fost tulburătoare, nu îmi mai pot așeza nici gândurile în cap. Merită să continui cu ea? Îmi doresc mai tare ca niciodată să o bag în patul meu, râvnesc la seara când va pica, trebuie să fiu răbdător. Seara asta a fost o învățătură de minte, poate am fost cam disperat, nu am gândit limpede și am spus toate prostiile ce mi-au venit la gură.

La naiba! Sper să meriți, Melania!