Agonie Și Extaz Vol I

Capitolul 30

Mi-am făcut o cafea și am plecat pe terasă, simt că o carte bună merită citită într-un loc bun și retras. Fiecare pagină citită mă făcea să fiu mai apropiată de poveste, cartea asta nu e așa de rea, până la urmă. O citesc roșie la față, are multe pagini mult prea explicite, cu acțiuni ce îmi amintesc de Sebastian și acea seară dintre noi. Am luat cartea din cameră lui, e aceea pe care mi-a dăruit-o, muream de curiozitate să citesc ce mi-a dat, așa că am luat-o în dimineața asta.

Imediat ce l-am văzut pe Damian am închis cartea și am pus-o pe masă. Se așază pe scaun, lângă mine și își aprinde o țigară.

-Încă te ți de acest obicei urât?

-Ști bine că da, am vrut și o cafea, dar Laura era ocupată cu Sebastian, spune el râzând.

-Cum adică?

-Ce, nu știi? Laura e amanta lui, spune iar eu râd.

-Nu poți vorbi serios, nu?

-Ba da.

-Laura e amantă lui?

-Da, am observat de mult timp, dar ști cum e, nu mă interesează viața amoroasă a fratelui meu.

Am simțit ca pământul se clatină sub picioarele mele, efectiv eram într-un șoc și o anxietate a pus stăpânire pe mine, nu mă puteam controla, mă ridic confuză de pe scaun. Voiam să fug, sau să tip, sa cad sau să fac o afurisită de scenă, ori să mă duc la Sebastian să îi cer socoteală! Dar nu mă mai puteam mișca, am înghețat sub privirea tăcută a lui Damian, ce era destul de îngrijorat de starea mea brusc schimbată. Dar nu mă puteam preface, știam bine că în momentul de față mi se frânge inima. Plâng fără să realizez, pur și simplu e prea mult, mia promis solemn că nu va face asta, până și azi a promis. Cum de îl credeam atât de sincer? De prima dată am crezut că, este un bărbat pentru care cuvântul și sinceritatea este ceea ce îl definește, să fi greșit eu? Să fi fost atât de oarbă?

-Mel, nu-mi spune că... Melania nu-mi spune că te culci cu fratele meu, pufnește el nervos, dar eu tremuram toată din cauza socului. La naiba! îl aud. Tu chiar te culci cu fratele meu! Femeie, ce a fost în capul tău? întreabă în timp ce vine în fața mea.

Nu îi răspund, știu că și-a dat seama și nu cutez să neg, nici o secundă. Tremur toată și plâng dorindu-mi să nu fie adevărat, dar știu că este cât se poate de real, iar el, în felul lui a încercat să mă avertizeze.

Eu nu mă rezum la o singură femeie, niciodată.

Mi-a spus, dar cine la ascultat? Mi-am spus că îl voi face să se îndrăgostească, ce prostesc sună asta acum.

-Melania, spune-mi că greșesc.

-Nu greșești, îl iubesc pe Sebastian, spun și mă năpustesc spre el.

Simt că nu mă mai pot ține pe picioare și plâng în brațele lui, abia îmi găsesc cuvintele să îl mai întreb o dată, trebuie să aud din nou.

-De unde ști că e amanta lui?

-Pur și simplu am văzut-o în camera lui, iar de curând m-a rugat să nu îl deranjez și mi-a dat de înțeles că va fi cu ea. Ce nu înțeleg eu, e ce mama naibii cauți tu cu el? Nu înțeleg Mel, ce te-a făcut să te încurci cu el?

-Postia se pare dar îmi pare rău, pur și simplu m-am îndrăgostit din prima clipă și nu am avut nici o scuză, e vina mea.

-Nu e, asta face el, spune și oftează. Melania nu trebuie să îți pară rău, trebuie doar să îți revii și să treci mai departe, nu te mai spera că lui Sebastian îi pasă, te rog să încerci.