Agonie Și Extaz Vol I

Capitolul 32

  Nu știam cu ce să încep, iar doamna Mariana nu mă presa, știa că nu am încă puterea să îi vorbesc. După ziua de ieri am dormit neîntoarsă pe canapeaua ei, nu am mâncat și abia dacă m-am mai ridicat puțin în dimineața asta.

  -Vino la masă, voi chema și doctorul dacă nu te ridici! Ce putea să se întâmple de nu scoți un sunet? Spune-mi! Nu mai pot să stau cu mâinile în sân, vreau să știu imediat!

  -Ce s-a întâmplat e doar vina mea, am greșit și te-am făcut de râs, m-am făcut de râs! Știu că mă vei certa, deja mă cert singură în mintea mea de când am plecat.

  -Ce rost ar avea să te cert? Ești deja destul de amărâtă și la cât te chinui singură mi se face și mie milă. Pune-te pe picioare și nu mai boci! Hai, să bei o cafea bună, spune și mă ridic.

  Mă pun pe scaun și îmi dă cana de cafea, cu siguranță am nevoie de ea mai mult ca niciodată, doar Mariana mă poate ajuta, mereu a făcut-o.

  -Pune mâna și mănâncă și ți-am spus să termini cu bocitul, degeaba plângi pentru ceva ce deja s-a întâmplat.

  -Bine, încerc, spun și beau o gură de cafea.

  -A fost băiatul pe care l-ai meditat?

  -Aș fi vrut eu, poate așa nu mai sufeream atât de mult, dar a fost Sebastian Afrim.

  -Ce a fost în capul tău, mai fată? Bărbații ăștia nu sunt făcuți pentru a se căsătorii cu o fată ca tine, îți trebuie un bărbat tânăr, cu aceeași mentalitate și poate puțin mai aproape de nivelul tău social. Știu că e greu să auzi asta, dar e adevărat! Norocul îți surâde uneori, dar nu de prima dată și cu oricine.

  -Ai dreptate, știu. Eu chiar m-am îndrăgostit ca și o proastă, iar el a profitat cu vârf și îndesat de asta, cum de nu am văzut? Ce o să fac în continuare?

  -Eh, ce poți să faci? Te duci în centru și pui mâna să găsești de lucru, știu pe cineva care te vrea de meditatoare, pentru fiica ei, a auzit că ești angajată la Sebastian Afrim. Măcar asta e bun din toată situația asta, faptul că toată lumea o să te accepte cu ușurință pentru că, ai lucrat pentru el.

  -Da, măcar atât, spun încet. Mătușa?

  -Da?

  -Vreau să mă duc la el, știu că pare nebunesc, dar cred că am făcut o greșeală să plec fără să vorbesc cu el. Simt că, până nu mă descarc și să îi spun totul, nu mă voi liniști.

  -Ești sigură? Am impresia că o să-ți cheltui putini bani degeaba, doar pentru o discuție stupidă, ce nu duce nicăieri.

  -Te rog, poți să îmi găsești o mașină?

  -O să mă înnebunești, mai fată! Mă duc să văd ce pot găsi, spune și mă liniștește.

  O să mă duc la el, chiar de ar fi ultimul lucru, cu toată suferința din lume îl voi privi în ochi și îi voi spune totul, indiferent de ce se întâmplă. Merită să îl tragă cineva la răspundere pentru toate astea, chiar dacă am o contribuție importanta în greșeala făcută.

  Îmi pun încă o cană de cafea, trebuie să mă dezmeticesc, beau câteva guri din cafeaua fierbinte și mă schimb de rochia șifonată și purtată de aproape două zile întregi. Îmi pieptăn parul și îl prind cu câteva agrafe, nu vreau să arăt neîngrijită.

  O văd pe doamna Mariana cum intra pe ușa și stau cu sufletul la gură să îmi spună dacă a găsit mașina, dar cum a venit așa repede răspunsul trebuie să fie evident.