Prolog

29.6K 445 3
                                    

Numele meu este Katherine. Am 20 de ani, iar în urmă cu cinci ani mi-am pierdut ambii părinți într-un accident rutier. De atunci, am rămas abandonată, crescând prin anturaje negative. Cu timpul, am dat peste cineva care mi-a făcut cunoștință cu așa zisul drog. Am început prin a bea câte o pastilă pe zi, iar când observam efectul, îl vroiam tot mai mult și mai mult. Însă, la un moment dat, el a început să ceară bani în schimbul drogurilor. Am început să consum heroina, până când, fără să-mi dau seama, am rămas fără provizii de bani. Nu arătam ca o drogată, dar în sinea mea eram complet distrusă fără a le consuma. Cum nu îmi accepta nici o ofertă, m-am hotărât să mă angajez într-un club de prostituate, unde auzisem că dacă faci o treabă bună vei fi plătită pe măsură. Iar de aici, a început totul.

Sex To Survive [ H.S FanFiction ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum