- Măi, măi, uite pe cine avem noi aici, spune ironic Zayn spre noi.
Eu cu Harry ne uitam unul spre altul, iar eu reamintindu-mi că sunt goală mă scufund până la gât. Zayn începe să râdă, iar apoi merge spre mașină.
- A-ți face bine să vă grăbiți, porumbeilor.
Merg rapid spre haine, iar apoi mă îmbrac. Harry face la fel, iar apoi mergem spre mașină. El se așează lângă el, iar eu în spatele lor.
- Deci? rupse liniștea Zayn.
- Deci, ce? întreabă Harry.
- Cum ați ajuns aici?
- Păi, să o luăm cu începutul. O știi pe Irina?
În momentul când i-am auzit numele, mi-am reamintit de jigodia de Josh. Nu pot să cred că îi place de el. Trebuie să-i zic cumva, dar să o iau și ușor în acelaș timp.
Cum eu eram din ce în ce mai tare scufundată prin gândurile mele, nici măcar nu observasem când au parcat în dreptul unei benzinării. Observ din depărtare tejgheaua cu țigări și simt un gol în stomac. Acel pachet trebuie să fie neapărat al meu!
- Eu merg până în magazin, spun în timp ce îmi mușc buza.
Mă îndrept spre casa de marcat, unde se afla un bărbat bine făcut, plin cu tatuaje de diferite mărimi și îmbrăcat într-o simplă cămașă cu insigna numelui lui.
- Un pachet de țigări Kent, vă rog! mă adresez zâmbitoare.
- Face 35.
- 35? spun puțin șocată din cauza prețului.
- 35 și o tură bună în pat din partea casei, îmi răspunde ridicând o sprânceană.
Plătesc și ies în pași repezi spre baie unde puteam să gust bucata de țigară. Mă așez pe gazonul frumos aranjat, iar apoi îmi las puțin capul pe spate privind cerul cenușiu. Simțeam că vreau mai mult decât o simplă țigară. Vroiam să mai simț încă o dată gustul aromatic de heroină ce mă făcea să mă simt atât de fericită și în acelaș timp specială.
Arunc țigara pe jos și o calc cu talpa papucului, după care observ un om ascunzându-se după un container.
- Ce crezi că faci aici?! mii se adresează furios văzând că sunt foarte aproape de el.
Era un adoleșcent cu părul blond, ochii verzi, dar puțin roșiatici, cu buzele uscate.. Îl analizam din cap până-n picioare observând acea mică seringă ce era înfiptă în brațul lui stâng.
- Ce consumi? îl întreb curioasă.
- De ce crezi că ți-aș spune? Cu siguranță mă vei da poliției.
- Stai calm, sunt ca tine.
Încep să-i zâmbesc în timp ce îi arăt o mică cicatrice în locul unde mă împungeam în fiecare zi din trecut.
- Pot să știu de unde o ai?
- Am un prieten ce se ocupă cu vânzarea, îmi răspunde.
Aud cum cineva îmi strigă numele din depărtare, așa că îi las câțiva bani și străpung seringa în brațul drept. Puteam simții dilatarea pupilelor mele în momentul acela. Era atât de plăcut, însă nu mai puteam sta mult.
- Mersi mult și te rog, sună-mă!
Voi mai avea nevoie de tine.
Scot un pix din jacheta ce o purtam și îi scriu numărul pe mâna lui.
- Apropo, cum te cheamă?
- Sunt Eric.
- Katherine, încântată.
Fug rapid spre mașină și văd cum mă așteaptă Harry nervos.
- Ce a durat atât?
- Mii s-a făcut rău, îi spun intrând în mașină fără a mai da multe explicații.
Intră și Zayn, iar apoi pornește motorul. Mai aveam încă puțin și ajungeam la destinație. Brusc, mă simțeam din ce în ce mai fericită, așa că am început să râd și să mă comport precum o bețivă. Îl prind pe Harry de gât, iar apoi încep să îl sărut din ce în ce mai senzual plimbându-mi mâna tot mai jos spre penisul lui.
- Vă rog nu în mașină, nii se adresează râzând Zayn.
Mă încrunt, iar apoi mă las pe spate privind culorile vii ce îmi apăreau în față. Închid ochii și mă las dusă de val.
Cei doi opresc mașina și simt cum Harry mă ia pe sus. Aud un ecou noi intrând într-o clădire. Știu doar că ajunsesem pe ceva moale și pufos, iar următoarea zi m-am trezit în brațele lui Harry.
Analizez bine împrejurimile. "Poate a fost doar un simplu vis" îmi spun în gând, dar apoi observ locul în care mă înțepasem cu seringa. Mă ridic din pat și fug spre locul ascuns unde am pus pastilele. Pun câteva în palmă, iar apoi le înghit pe toate.
Mă așez pe un scaun și îmi întind picioarele pe masă. Zâmbesc ca o fraieră până ce sunt întreruptă de o sonerie de la telefonul ce îl țineam mereu în casă. Merg leneș spre el, iar apoi răspund.
- Alo?
- Hei, ești Katherine?
- Eric?
- Da. Eu sunt. Vroiam să-ți zic că i-am spus amicului de tine și că ne va face rost.
- Perfect! Atunci îți las adresa mea de la apartament. Tu trebuie doar să ai grijă cum împachetezi și să o trimiți la mine.
- Am înțeles.
Aud pași venind spre mine așa că îi spun ultimele cuvinte și închid.
- Bună dimineața, iubito!
- Neața, Harry! Cum de te-ai trezit așa devreme?
- Este ora 2. Nu e de ajuns? îmi spune râzând scurt.
Zâmbesc larg apoi mă îndrept spre bucătărie.
- Mi-e foame. Ție nu? îl întreb.
- Hm, aș avea chef de puțin din buza ta.
Mă arunc în brațele lui, iar apoi încep să-i mușc buza. El mă prinde ușor de fese îndreptându-se spre fotoliu unde mă trântise. Harry se afla deasupra mea, prijindindu-se pe coate.
Se pare că stomacului nu i-a plăcut pastilele ce le băusem, căci în momentul în care buzele lui Harry se apropiau de ale mele eu i-am dat o palmă și am fugit spre toaletă. Îmi era greață și puteam simții cum toată mâncarea ce o mâncasem ziua precedentă îmi stătea în gât.
- Ești bine? mă întreabă speriat Harry.
- Da, sunt în regulă, îi răspund stând rezemată de capacul wc-ului.
- Merg să chem un doctor.
- Nu! Nu poți face asta!
- De ce?
Nu puteam să-i spun că bausem pastilele, pentru că sigur m-ar fi certat rău de tot. Așa că, cum nu mai aveam alte idei am început să plâng ținându-l strâns de mâini pentru a nu ajunge la telefon.
CITEȘTI
Sex To Survive [ H.S FanFiction ]
Fiksi PenggemarFinalizată: 20 septembrie, 2015 Katherine, o adoleșcentă de 20 de ani, își pierde părinții într-un accident rutier. Cu timpul, ea începe să se drogheze, iar fiindcă banii nu îi ajung, se angajează la un club de prostituate unde îl va întâlni pe Har...