" Te iubesc "

11.8K 245 1
                                    

Pe pragul ușii se afla un frumos buchet de trandafiri roșii ca focul. Iau florile de pe jos, după care închid ușa. Prin trandafiri, observ un bilețel atașat de o frunzuliță, așa că îl iau și încep să îl citesc.
" Uite, baby, știu că m-am comportat foarte urât cu tine și sincer, chiar îmi pare rău. Nu vroiam să te lovesc, nu știu ce m-a apucat. Poate faptul că arăți atât de sexy m-a făcut să îmi pierd toate mințile. Și lenjeria roșie, ah.. atât de superbă arăți cu ea. Te rog, iubire, iartă-mă. Poate nu mă crezi, defapt, sigur nu mă vei crede, dar, să știi că eu chiar te iubesc mult și nu vreau să ții se întâmple nimic rău. Sper că mă vei ierta, dacă nu azi, poate mâine. Cu dragoste și mulți pupici, Harry. "
Chiar dacă biletul a fost unul dulce, eu tot l-am aruncat pe unde am apucat, iar apoi am început să caut un vas unde să așez trandafirii. Îi așez frumos în mijlocul masei din sticlă, după care privesc pe geam. Cerul era destul de cenușiu, deci însemna că va venii o furtună zdravănă.
Un sunet de mașină îmi atrage atenția așa că merg spre geam. Îl observ pe Harry stând lângă mașina lui sport, făcându-mi cu mâna. Văzând că mi-a captivat atenția, acesta se urcă în mașină și pleacă lăsând în urma lui, un mesaj scris pe astfalt.
" Te iubesc, baby! "
Îmi dau ochii peste cap în timp ce îmi caut mobilul și formez numărul lui de telefon.
- Îmi spui și mie de ce a trebuit să scrii așa ceva pe astfalt? îl întreb plictisită.
- Nu ți-e clar? Pentru că te iubesc.
- Mda, altă minciună mai bună nu ai?
- Nu e o minciună, baby.
- Și cum ai putut să îmi lași trandafirii ăia la ușă? Credeai că dacă faci toate astea te voi ierta pentru cele făcute? îi spun ridicând vocea.
- Cumva încerci să mă provoci?
- Spun doar că, nu ai nici o șansă să mă faci să te iert.
- Asta mai vedem noi, baby, îmi spune după care închide telefonul.
Nervoasă, mă îndrept spre baie pentru a mă spăla cu puțină apă pe față. Obrazul încă îmi este umflat de o culoare rozalie-violet, așa că îmi pun și puțină compresă.
Ce era nasol? Faptul că diseară va trebuii să merg iarăși în club, iar eu arăt în ultimul hal. Nu puteam să ies cu umflătura asta din casă. Cred că va trebuii să îi spun șefului că voi lipsi în seara asta.
Îl sun pe șef, după care încep să îl mint cum că am început să răcesc și nu mă simt foarte bine. După multe informații de dat, el m-a lăsat să stau acasă.
Deja era seară, iar eu mă plictiseam îngrozitor, așa că am sunat-o pe Irina.
- Bună, ce faci Irina?
- Uite bine, acum mă îndrept spre un alt club. Am auzit că vor fi băieți drăguți, îmi spune pe un ton entuziasmat. Dar tu?
- Stau în pat, sunt bolnavă, îi răspund făcând o tusă seacă.
- Ah, îmi pare rău. Și eu care vroiam să te chem și pe tine..
Pe fundalul conversației, am început să aud două voci masculine pe lângă sunetul produs de muzică. Nu după mult timp, chiar pe când să spun ceva, Irina mă întrerupe.
- Eu am puțină treabă, te sun mai încolo. Pa!
- Pa!
Se pare că și ea m-a lăsat singură. Se pare că nu mai am nimic interesant de făcut, așa că mă pun în pat și încerc să adorm.
Chiar dacă aveam un somn profund, am putut simți cum două mâini calde îmi cuprind corpul îmbrățișându-mă strâns. Deschid ochii și stau pentru câteva momente până îmi revin din starea de somn. Afară deja era beznă, iar ora era trecut de 12. Mă uit în jur, după care observ chipul lui Harry lângă al meu. Nervoasă, fac o mișcare rapidă, Harry căzând din pat făcând o bufnitură zdravănă. Mă ridic în picioare după care încep să strig:
- Ce crezi că faci aici? Ți-am zis deja că nu te iert!
Harry se ridică, iar în timp ce își masează locul în care se lovise îmi spuse:
- Femeie, tu chiar nu înțelegi că eu nu pot trăi fără tine?
Fără să mai pot spune ceva, acesta se repezi spre mine prinzându-mi bărbia în timp ce buzele lui se presau puternic peste ale mele. Încercam din răsputeri să refuz săruturile și să-l lovesc, însă Harry mă prinse puternic de mâini. Nu cu mult efort, în cele din urmă el reușește ca limba să-și facă loc prin buzele mele, astfel ajungând la a mea.
- Oh, baby, ești așa de dulce! îmi șoptește printre săruturile lui profunde.
Acesta mă așează ușor în pat, el așezându-se deasupra mea. Fără să-mi dau seama, mă las dusă de val, corpul meu relaxându-se dintr-o dată.
Harry se oprise din sărut, după care mă privi direct în ochi și îmi zâmbi. I-am dat și eu la rândul meu un zâmbet, după care am început să îi dau săruturi fierbinți, în timp ce hainele de pe noi dispăreau tot mai mult.
Eu eram doar în lenjeria intimă la fel ca Harry.
- Uhm, lenjerie roșie, îmi spuse în timp ce își mușcă buza inferioară. Mâna lui făcea contact cu pielea mea fină, în timp ce eu îmi plimbam degetele prin părul lui cârlionțat. Săruturile lui coborau din ce în ce mai jos, ocolind sânii, ajungând spre talie.
- Baby, te iubesc atât de mult.. Nici nu știi cât de mult.. îmi șoptise la ureche în momentul în care își ridică capul ușor.
- Și eu te iubesc, îi răspund în timp ce mă uit țintită în ochii lui verzui și mușcându-mi buza.
Harry îmi zâmbi dulce, după care îmi dase un sărut scurt, dar dulce, iar apoi mă prinde de talie într-o îmbrățișare și stăm așa până adormim.
Deodată, razele soarelui îmi intră în ochi, trezindu-mă. Observ că înca eram în strânsoarea lui Harry, așa că îl sărut ușor pe obraz, după care încerc să readorm ascultând bătăile inimii lui.

Sex To Survive [ H.S FanFiction ]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum