Dream of you

14. This Isn't Fair

Într-un final a venit timpul ca cei cinci tineri să se întâlnească, după cum s-au decis, în apartamentul lui Jisung. Acesta avea totul pregătit, de la ce film să vizioneze până la mâncare. Totul era pregătit cu excepția unui singur lucru: ce îi va spune lui Felix? Jisung nu vrea să îi rănească sentimentele tânărului, ăsta este ultimul lucru pe care vrea să îl facă. Dar la sfârșit, cineva tot va avea de suferit.

Jisung, se așează pe canapea și așteaptă ca ceilalți să ajungă, puțin agitat știind că va trebui să vorbească cu Felix. Însă cu toate acestea tânărul era puțin nerăbdător știind că Minho va fi prezent. Jisung nu putea decât să se simtă vinovat din cauza faptului că într-o astfel de situație el se gândea la Minho, nu că în curând îl va răni pe Felix cu ce urma să îi spună. Dar pur și simplu Minho își făcea singur apariția în mintea tânărului.

Jisung se oprește din visat cu ochii deschiși atunci când aude soneria, lucru care îl face să părăsească confortul canapelei. În adâncul său spera că este Minho, și ca vor petrece puțin timp singuri, până când unul dintre ceilalți vor apărea. Însă atunci când deschide ușa acesta rămâne înghețat pe loc, șocat.

"Oh să o crezi tu" spune acesta mai mult în șoaptă apoi încercă să închidă ușa rapid, dar eforturile sale sunt oprite atunci când un picior îl blochează.

"Jisung, nu fă asta" spune Seongho în timp ce împingea ușa pentru a putea intra
"Lasă-mă înăuntru, promit să nu fac nimic"

Jisung protestează în continuare, fără a se da bătut
"Nimic pe naiba! Te cunosc destul de bine Seongho, dacă ai ceva de spus, o poți face de afară!"

"Eu am vrut să o facem pe calea calma, dar nu îmi dai de ales Jisung" și cu astea spuse Seongho împinge ușa, reușind într-un final să intre înăuntru.

Jisung fiind pe partea opusă, cade pe podea însă nu avea de gând să se dea așa de repede bătut. Acesta se ridică imediat și fuge în camera sa, luându-și telefonul la el. Odată ajuns în dormitor, Jisung apelează singura persoană la care se putea gândi. Minho.

Așa că acesta stă nemișcat în ușă, încercând să îl blocheze pe Seongho care se afla acum în apartamentul tânărului.

Nu durează mult, Minho răspunzând imediat la telefon
"Jisung?"

"Minho! Am nevoie e ajutor!"
Încerca Jisung să vorbească în așa fel încât să nu fie auzit de Seongho.

"Ajung imediat! Rămâi la telefon!"
Răspunde Minho, cu toate că era confuz.

Însă în acel moment ușa se deschide larg, Jisung ajungând iarăși pe podea. Acesta știa că nu va rezista mult deoarece Seongho mereu a fost mai puternic decât el, din toate punctele de vedere nu doar fizic.

Seongho se apleacă lângă Jisung și îl apucă de păr, trăgându-l mai aproape de el.
"Eu am încercat să vorbesc calm Jisung, tu ești cel care m-a provocat. Este vina ta că ești acum în situația asta." Spune acesta în timp ce îl strângea din ce în ce mai rău pe acesta de păr. Însă nu se oprește doar la asta și îi lovește fața tânărului.

Jisung, însă, nu își dezlipește privirea de la acesta, un zâmbet mic făcându-și apariția pe buzele sale. Jisung face ceea ce nu ar fi crezut ca o va face vreodată și îl scuipa pe Seongho în față.

Acesta șocat de faptele băiatului, îi împinge capul înspre podea fiind sigur că îl lovește pe tânăr.
"Vezi ce se întâmplă dacă nu am fost lângă tine să fiu sigur de ceea ce faci. Ai devenit un animal. Uită-te la tine, nu doar că te-ai îngrășat, dar ți-ai lăsat și părul să crească. Jisung, Jisung, fără mine ești nimic. Vezi, eu mă țin de promisiuni. Ai ajuns la picioarele mele. Tot ce ai de făcut este să îți ceri scuze și poate te voi ierta."
Spune Seongho în timp ce continuă să îi lovească capul lui Jisung de podea.

Acesta încerca să vorbească însă tot ceea ce poată să scoată este o șoaptă. Lucru care îl face pe Seongho să se oprească și să îi aducă fața tânărului mai aproape de fața sa.
"Ce ai spus?"

"Du-te naiba"

Seongho râde la vorbele acestea
"Știi de ce sunt în stare, nu?"
Acesta îi dă drumul tânărului, doar ca să îl strângă de gat în timp ce se ridică în picioare.
"Chiar vrei să mori astăzi?"

Jeongho pune mai multă forța, făcându-l pe Jisung să nu poată respira aproape deloc.

Jisung era speriat, nu poate minți. Acesta simțea cum fiecare respirație devenea din ce în ce mai slabă și cum privirea i se încețoșa, dar deodată mâinile din jurul gâtului său dispar, și din cauza faptului că nu putea sta în picioare Jisung cade jos. Vedera devenind iarăși clară, acesta se uită în jurul său și îl observă pe Minho.

Ce caută Minho aici? Își spune acesta în gând. Oh, stai puțin, el este cel care la chemat. Însă parcă nu îi venea a crede. Poate că visează din nou. Poate că nimic din ce s-a întâmplat nu este real. Jisung își închide ochii, prea obosit ca să îi mai pese de ceea ce se întâmplă.

Până la urmă el este cel care are de suferit.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
892 de cuvinte.

Am impresia că nimic nu mai are sens lol.

(ง'̀-'́)ง
(Așa arată capitolul ăsta pentru mine)