Dream of you

4. I'm Still A Kid

Se vedea pe fața lor.
Unul începea să dezvolte sentimente noi, iar celălalt știa deja cât este de îndrăgostit.

Cei 4 încă se aflau la cafenea. Jisung reușind să se calmeze, a deschis multe conversații cu Minho, aflând anumite chestii despre tânăr cum ar fi faptul că acestuia nu îi plac locurile înalte și că preferă pisicile.

Timpul trecea mai repede ca niciodată, și fără să își dea seama Jisung se afla acum în fața cafenelei luându-și la revedere de la prietenii săi.

"Jisung ești sigur că nu vrei să te conducem acasă?" Îl întreabă Jeongin

"Nu este nevoie, mă pot descurca." Răspunde băiatul.
"Nu vreau să vă deranjez mersul împreună" spune Jisung în timp ce își ridică sprâncenele într-un mod stupid.

Auzind aceste vorbe, Jeongin își duce mâinile le față, după care vorbește
"Știi ceva, bine, mergi singur dacă asta e ceea ce vrei."
Și cu asta spuse tânărul pleacă din loc, înaintând fără a-l aștepta pe Hyunjin.

"Jeongin! Așteaptă-mă!" Strigă Hyunjin în timp ce alergă după tânăr.

Astfel Jisung rămâne singur alături de Minho.

După ceva vreme, Minho rupe tăcerea și începe să vorbească.
"Știu că ai spus nu, dar ești sigur că vrei să mergi singur până acasă? Vrei să te conduc?"

"Normal că nu vreau să merg singur. Chiar mă bucur că ai întrebat" răspunde Jisung fericit.
Acesta chiar nu își dorea să rămână singur, dar de asemenea voia să îi facă pe cei doi să petreacă mai mult timp împreună.

Jisung îi spune lui Minho unde locuiește doar că să afle că aceștia locuiesc pe aceeași stradă.

"Cum de nu ne-am întâlnit până acum dacă am stat atât de aproape?" Întreabă Jisung, cu toate că acesta își punea mai mult întrebarea pentru el.

"Probabil pentru că m-am mutat de curând. Acum două săptămâni cred, dar totuși ar fi trebuit să ne întâlnim măcar odată." Rostește Minho.

Aceștia au continuat să vorbească până când au ajuns în fața complexului de blocuri unde locuia Jisung.

Jisung se oprește, după care se întoarce către celălalt tânăr pentru a îi mulțumi.
"Mulțumesc că ai mers cu mine. Chiar nu îmi doream să merg singur."

"Nu ai pentru ce." Răspunde Minho
"Sper să ne mai întâlnim."

Într-un final cei doi își iau rămas bun după care pleacă fiecare pe drumul lui.

Trezindu-se a doua zi, Jisung simte că moare. De ce? Pai, nici el nu știe cum, dar se pare că acesta a prins o răceală.
Cu toate că a încercat să se ridice din pat, acesta abia a reușit să facă câțiva pași până la baie și înapoi. Singurul lucru pe care îl putea face este acela de a îl suna pe Jeongin pentru a-i cere ajutorul.

Jisung apucă telefonul după care apelează numărul prietenului său. Acesta îi spune ce se întâmplă și de ce are nevoie.

"Jisung, nu pot ajunge chiar acum, dar voi trimite pe cineva. Nu îți face griji!" spune Jeongin.

Auzind acestea Jisung se împotrivește imediat.
"Ce? Jeongin, nu. Mă voi duce singur să îmi cumpăr ce am nevoie."
Dar deja era prea târziu deoarece Jeongin îi închisese, trimițând un mesaj în care îi spunea tânărului să nu își facă griji.

Jisung, neavând ce face, acceptă faptul că în curând o persoană, pe care e posibil să nu o cunoască, va apărea în fața uși sale.
Nu ar fi prima dată. În urmă cu câteva lunii a avut loc aceași întâmplare. Jisung a răcit și a decis că este o idee bună să îi ceară ajutorul lui Jeongin, dar acesta nu știa că prietenul lui va trimite un necunoscut să îi aducă medicamentele de care avea nevoie. Așa s-a cunoscut cu Hyunjin.

Stând și așteptat pe oricine ar veni, Jisung aude soneria uși și se îndreaptă către aceasta.
"Fie ce o fi" își spune acesta în gând.

La ceea ce nu se aștepta Jisung era ca Minho să stea acum în fața uși sale cu o pungă de medicamente în mână. Înjurând în gând, Jisung se dă într-o parte și îi face loc lui Minho să intre.
"Știu că arăt dezastruos"

"Nu spune asta, arăți drăguț așa"
Spune Minho în timp ce sa uită la Jisung care stătea în fața lui cu o pătură pe cap care ajungea până la podea.
"Ești departe de dezastruos."

Dacă până acum acesta nu era roșu la față, atunci acum sigur este.
Însă nu a avut timp să se gândească prea mult la vorbele lui Minho deoarece durerea de cap pe care o avea părea să se accentueze.

Minho, parcă știind ce simțea tânărul, își înfășoară încet brațul în jurul umerilor lui Jisung, și îl duce încet pe canapea.

"Stai aici, ma voi duce să îți aduc un pahar de apă."
Spune Minho, după care pleacă și se întoarce cu un pahar cu apă și medicamentele cumpărate.
"Ai mâncat ceva?" Îl întreabă acesta

Jisung dă dezaprobator din cap, prea obosit ca să mai vorbească.

"Am înțeles. Ma voi duce să îți pregătesc ceva de mâncare."

"Minho nu e nevoie. Este destul că mi-ai adus medicamentele, nu vreau să te obosesc și mai mult."
Îl oprește Jisung pe acesta.

"Jisung, nu sunt obosit din atât. Nici măcar nu am făcut mare lucru. Stai aici și așteaptă." Și cu asta spuse, Minho pleacă în bucătărie și încercă să îi pregătească ceva tânărului.

După ceva vreme acesta se întoarce înapoi în living, cu ceea ce părea un bol în mână și îl așează pe măsuța care se afla lângă canapea.
Observând că Jisung adormise acesta încerca să îl trezească încet pe acesta.

Trezindu-se, Jisung încerca să se așeze într-o poziție cât se poate de confortabilă, după care Minho îi așează în față ceea ce părea a fi o supă.
Fără a mai sta să inspecteze, Jisung se pune pe mâncat.

Acestuia nu îi ia mult să termine mâncarea, după care îi dă înapoi bolul gol lui Minho

"Minho, te rog, vino mai des pe la mine. Nu îmi amintesc când am mâncat ultima dată ceva atât de bun" Vorbește Jisung în timp ce își trage pătură peste cap.

Minho răspunde cu un zâmbet mic, după care îi răspunde tânărului.
"Desigur, ar fi o placere sa îți gătesc din nou."

Jisung zâmbește încet la gândul că Minho ar petrece mai mult timp cu el.

Minho observă zâmbetul de pe fața lui Jisung. Acesta îl admiră tăcut pe tânăr, așezându-se pe unul dintre fotoliile din apropiere.
"Știi, arăți precum un copil acum."

Auzindu-l pe Minho spunând asta, Jisung începe să se gândească la vorbele acestea. De obicei el are grijă de alți, rareori lăsându-se ajutat de alte persoane.
"Cel puțin în fața ta sunt încă un copil."

"Un copil drăguț." Îl corectează Minho. Acesta pare că nu se mai poate opri din a îl nu-mi pe Jisung astfel. Mereu când acesta face ceva, Minho îl consideră pe tânăr gingaș.

Cu toate acestea Jisung nu se putea opri din zâmbit.
"Cred că am înțeles asta Minho." Spune Jisung în timp ce își acoperea fața roșie cu pătura în care stătea înfășurat.

Jisung nu îl observase pe Minho care se uita cu adorație către tânăr.

Minho însuși nu observase asta. Cum încetul cu încetul, visul fiecăruia devenea realitate

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
1209 de cuvinte