Dream of you

28. Happier than ever

Jisung a rămas singur în apartament, Minho fiind plecat la cumpărături. Acesta rămăsese pe gânduri, simțea că uită ceva. Totuși, Jisung era obosit, mult prea obosit ca să mai poată gândi normal așa că decide să doarmă până când se va întoarce Minho.

"Jisung" băiatul își aude numele așa că se întoarce invers, căutând persoana a care-i voce ii aparține.
"Sunt chiar aici"

Jisung se întoarce înapoi, dând ochii în ochii cu Minho care era la câțiva centimetri de el.
"Minho? Ce cauți aici?"

"Ce cauți tu aici?"

Jisung se uită confuz
"Ce vrei să spui?"

Minho se uită la el
"Jisung, ne-am întâlnit în relaitate, nu ar trebui să fi aici"

Jisung era deja panicat, nu înțelegea nimic
"Nu înțeleg nimic. Minho ce se întâmplă?"

"Trezește-te!! Jisung trezește-te odată!" Minho strigă la el. Niciodată nu la auzit să vorbească atât de tare.

Jisung se uita speriat, lacrimile îi curgeau pe obraji. Era speriat și nu știa ce se întâmplă. Ce-i cu visul asta și de ce îl are tocmai acum?

Totul devine negru, iar apoi Jisung se trezește. Minho îl ținea strâns în brațe în timp ce îi mângâia capul
"Jisung nu plânge" îl rogă acesta.

Tânărul doar se uită confuz în jur
"Min?" Acesta șoptește.

"Shh, sunt aici" Minho îi raspunde

După câteva momente, Jisung reușește să se calmeze. Minho doar îl strânge în brațe
"Ce s-a întâmplat?"

"Nu știu." Suspină acesta "Mă aflam într-un loc ciudat, apoi te-am visat pe tine iar tu țipai la mine și îmi spuneai să plec"

Minho nu spune nimic, doar îl ascultă pe Jisung.

"Îți pot spune ceva?" Întreabă Jisung la care Minho doar îi dă din cap "Asta s-a întâmplat cu mult înainte să te cunosc. În fiecare noapte visam o persoană care mă ajuta să trec peste fiecare zi. La început am ignorat dar cu timpul am ajuns în stadiul în care tot ce îmi doream să fac era să dorm ca sa îl pot visa pe acest necunoscut. Minho acea persoană erai tu."

Minho nu spune nimic, băiatul doar încerca să proceseze tot ce îi era spus.

Jisung nu aude niciun răspuns și începe să se panicheze iarăși
"Minho re rog spune-mi ceva."

Minho aude panica din vocea lui Jisung și îi raspunde imediat.
"Cred că ar trebui să îți spun și eu ceva. Mereu am avut impresia că cineva lipsește din viața mea, ca și cum aș aștepta pe cineva. Am trăit așa până în momentul în care ne-am întâlnit, atunci am știut că tu ești persoana care îmi lipsește. Nu am spus nimic deoarece nu am vrut să par ciudat, dar acum mă bucur să aud că și tu ai avut ceva asemanator."

Jisung se uită în ochii lui Minho
"Serios? Chiar crezi că eu sunt aceea persoană?"

Minho îi zâmbește și îi sărută fruntea.
"Sunt sigur că tu ești. Nu mi-aș vedea viitorul fără tine. Iar după cum știi nu cred că as putea rezista dacă nu ești aici cu mine."

Jisung se ascunde în brațele lui Minho
"Te iubesc"

Minho îl strânge în brațe
"Știu"

"Minho" Jisung se uită la el, încercând să pară supărat însă doar arăta cât se poate de amuzant.

Minho rade la expresia tânărului și îi sărută buzele
"Și eu te iubesc. Atât de mult încât nici nu ai idee"

"Mă bucur că ne-am întâlnit"

"Și eu."

"Crezi că ar trebui să le spunem?"

"Ar trebui să așteptăm să afle singuri. Nu este ca și cum ne-am ascunde de ei." Raspunde Felix.

"Ești sigur? Sunt prietenii tăi, nu crezi că ar fi mai bine să le spui tu?" Și Jisung este prietenul meu, nu vreau să mă ascund de el"

"Da sunt foarte sigur" Răspunde Felix în timp ce se ridică și se așează lângă cealaltă persoană "Jisung va fi bine oricum. Dacă va fi cazul le vom spune noi"

Changbin îl sărută pe Felix, ținându-l strâns în brațe.
"Atunci așa vom face"

"Hyunjin?" Jeongin intră în studioul de dans. "Ești aici?"

Hyunjin iese din vestiar și merge tot înainte, oprindu-se în fața lui Jeongin. Acesta era neliniștit, uitându-se in orice alt loc ca să ignore privirea lui Jeongin

Tânărul observa asta "S-a întâmplat ceva? Hyunjin?"

Hyunjin trage aer adânc în piept și se uită atent la Jeongin. "Da sunt perfect în regulă. Ești pregătit pentru întâlnire?"

Jeongin îi zâmbește atunci când este menționată întâlnirea "Da, abia aștept. Haide să mergem"

Jeongin era pregătit, însă acesta nu știa faptul că Hyunjin urma să îi pună întrebarea care le va schimba viața amândurora. De asemenea acesta nu avea nici măcar o singură idee de cutia cu verighete din buzunarul lui Hyunjin.

"Bang Christopher Chan?" Strigă dr. Kim.

Tânărul își aude numele și pășește în cabinetul acestuia

Aceștia se așează jos apoi dr. Kim începe să își facă treaba.

"Te-am mai văzut prin spital. Prieten de-al lui Jisung, nu?" Întreabă dr Kim

Chan îi zâmbește, gropițele acestuia fiind foarte vizibile "Oh da. Am venit deseori în vizită."

Liniștea se așterne imediat, Chan urmărind toate mișcările doctorului, care doar îl ignoră.
Chan îl privea mult prea intens pentru placul lui Seungmin, care putea vedea clar privirea acestuia asupra sa.
"S-a întâmplat ceva domnule Bang?"

Chan rade când îl aude pe acesta că îi vorbește așa
"Îmi poți spune Chan. Totul este în regulă însă am o întrebare"

Seungmin se uita curios către Chan
"Aceea fiind?"

Chan îi zâmbește larg
"La ce oră vi se termină programul?"

Seungmin rade la Chan, un lucru pe care îl face foarte rar "Tu ești ultimul meu pacient. Altă întrebare?"

"Vrei să luăm cina împreună?"

"Desigur"

"Minho?"

"Da Ji?"

"Mulțumesc"

"Pentru ce?"

"Pentru tot"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
957 de cuvinte

OMG într-un final am reușit să termin această carte
Nu îmi vine să cred că am terminat-o, totuși a fost mai lungă decât mi-am imaginat și dorit.
Am decis că sunteți niște persoane foarte bune și că meritați un final fericit, nu cel plănuit inițial.
°˖✧◝(⁰▿⁰)◜✧˖°

Rămâne sa ne reîntâlnit cu o alta poveste, sper!!!