Acesta este sfârșitul pe care am vrut să îl planific la început. Acesta ar urma după capitolul 22.
"Jisung? Jisung! Cineva să cheme un doctor!!" O voce strigă cu putere, fiind în același timp fericită dar și speriată. "Hyunjin, s-a trezit în sfârșit!!!"
Jisung este confuz, nu înțelege ce se întâmplă. La ce se referă această voce? Este mult prea obosit așa ca decide să își țină ochii închiși, căzând înapoi în somn.
Jisung își deschide ochii iarăși, de data asta este liniște, fără vreo urmă de o voce care să-i anunțe trezirea.
"Han Jisung?"
Auzindu-și numele începe să caute sursa sunetului însă privirea lui era încețoșată. Simțea ca are ceva de zis însă gâtul îi era total uscat, blocându-l din a scoate vreun zgomot.
"Lasă-mă să te ajut." Vocea spune din nou și îl atinge incet, ajutându-l să stea într-o poziție de șezut, rezemat de cel mai probabil o pernă. "Prietenii tăi se vor întoarce imediat. Până atunci îți voi pune câteva întrebări, nu trebui să dai un răspuns verbal, doar mișcați capul."
Jisung începe să vadă clar din nou și privește doctorul atent, dând ușor din cap.
"Ok, să începem atunci. Îți aduci aminte numele tău?"
Jisung aprobă din cap.
"Anul în care te-ai născut?"
Iarăși un răspuns tăcut.
Seria de întrebări continuă până când ușa se deschide.
"Oh, domnule doctor? Putem intra?" O voce cunoscută se aude.
"Da, desigur! Vă voi lăsa singuri, mă voi întoarce mai târziu."
Jisung privește cum doctorul se îndepărtează iar două persoane se apropie de el. Îi erau cunoscuți însă nu își putea aduce aminte exact cine sunt.
"Jisung?" Aceeași voce, tremurândă acum, îi rostește numele plină de emoție "Sunt eu Jeongin."
"Și Hyunjin!" Cealaltă persoană spune.
Jisung atunci își aduce aminte, erau prieteni lui! Se simțea prost acum, cum își poate uita proprii prieteni?
"Îți aduci aminte de noi nu?" Jeongin întreabă cu ochii plini de speranță.
Jisung da din cap, zâmbind ușor.
"Oh doamne! Hyunjin, își aduce minte!" Jeongin strigă fericit.
Jisung da din cap iarăși și privește către paharul cu apă de lângă marginea patului sau.
"Apă? Vrei apă?" Jeongin întreabă imediat iar atunci când primește aprobarea îi duce imediat paharul către gura, ajutându-și prietenul să se hidrateze. "Ne-ai lispit atât de mult, nici măcar n-ai idee..."
Jisung îl orice este confuz, tușind uscat de câteva ori.
"Nu îți aduci aminte... nu ai cum." Hyunjin spune trist.
La ce se referă cei doi prieteni ai săi? De ce să le fie dor? Dacă stă să se gândească puțin, Jisung nici măcar nu știe de ce este în spital.
"Jisung, ai fost în comă timp de doi ani."
Doi ani?! Jisung își mărește imediat ochii. A fost absent timp de doi ani întregi? Stai puțin... Minho!
Jisung se agită imediat, încercând să spună ceva însă gâtul îl ustură îngrozitor.
"Jisung? Ce este? S-a întâmplat ceva?" Jeongin se panichează și încearcă să afle care este problema.
CITEȘTI
Dream of you
FanficVisând în fiecare seară aceeași persoană, Jisung nu se așteapta ca ceva mai ciudat de atât să se întâmple. Asta până când acea persoană decide să dispară din visele lui și să apară în realitate.
