Reintalnirea

Prima Oara

Tot weekend-ul nu am mai auzit nimic de Stefan. Dupa ce ca si-a petrecut noaptea langa mine, tinandu-ma in brate si lasandu-ma sa-mi fac iluzii, nici un mesaj nu mi-a mai dat. Nici macar pe skype nu mi-a zis nimic, nici pe facebook nu si-a lasat amprenta. Nimic.

            Mi-am petrecut acele doua zile in pat sub plapuma, gandindu-ma la o gramada de lucruri legate de disparitia lui din peisaj. Stiu ca i-am zis ca nu poate fi nimic intre noi si ca nu-l plac mai mult decat pe un amic, dar nu vroiam sa renunte la mine atat de usor. Iar biletul pe care mi la- lasat in acea dimineata m-a facut, intr-un fel, sa cred ca nu avea sa se dea batut prea curand.

            „Prima noastra noapte impreuna. Mi-as fi dorit sa fie mai lunga.” Daca am interpretat gresit? Daca acela a fost biletul de ramas bun? Daca prin el vroia sa-mi arate ca n-o sa lupte pentru mine? Si la urma urmei asa era. In bilet nu era niciun indiciu cum ca nu avea sa se dea batut. Acela a fost cu siguranta ultimul semn de la Stefan.

            Simteam cum cerul cadea peste mine. Nu mai aveam nici umpic de putere. Eram cu moralul la pamant. Nu puteam sa merg asa la scoala si sa le stric tuturor buna dispozitie. Dar incapatanata de maica-mea nu vroia sa ma lase sa stau acasa. Eram nedormita, ochii imi erau ca doua cepe, iar buzele imi erau umflate. Nu mai aveam vlaga.

Mi-as fi dorit atat de mult sa plang, sa ma descarc, dar nu am putut. Cand eram mai mica am promis ca n-o sa plang niciodata pentru un baiat. Mi-am promis ca o sa fiu puternica. Si asa am si facut. Incapatanarea nu m-a lasat sa palng. M-am inchis in mine. Am suferit inauntrul meu, iar asta a durut de 10 ori mai tare. A durul pentru ca nimeni nu stia ca eu sufar si de aceea nimeni nu mi-a fost alaturi, nu m-a consolat.

            Ma durea atat de tare faptul ca din cauza mea s-a intamplat totul. Daca eu nu as fi luat proasta decizie de a iesi cu Vlad cand era clar ca simteam ceva si pentru Stefan. Iar apoi a urmat cea mai proasta decizie pe care am luat-o vreodata. Poate daca doar as fi ieist cu Vlad acum inca mai aveam o sansa cu Stefan. Dar nu. Mie mi-a trebuit sa ma darutiesc lui. Imi si imaginam cum s-ar fi simtit Stefan daca ar fi stiut. Probabil ca nu ar fi vrut sa ma mai vada vreodata. Poate chiar ar fi inceput sa ma dispretuiasca.

            Mi-am bagat capul sub plapuma si am inchis ochii incercand sa ma gandesc la altceva.

            -Mel, trezeste-te.

            -Nu acum, mama!

            -Mel, intarzii la scoala.

            -Nu vreau sa merg la scoala.

            -De ce?

            -Nu ma simt bine.

Am simtit-o pe mama asezandu-se langa mine. Mi-a luat plapuma de pe fata si mi-a pus mana pe frunte.

            -Esti rece.. Nu poti avea febra.

            -Nu mama. Nu sunt bolnava. Doar ca nu sunt intr-o dispozitie buna..

            -De ce? Ti s-a intamplat ceva?

            -Da.. Dar nu vreau sa vorbesc despre asta.

            -Ok. Atunci te trezesti si mergi la scoala, s-a ridicat indreptandu-se spre usa.

            -BINE!

            M-am ridicat din pat si am mers la baie. Dupa ce m-am uitat in oglinda 10 minute fara ca macar sa clipesc, mi-m luat periuta, m-am spalat pe dinti, pe fata, apoi mi-am prins parul intr-o coada neglijenta.