Reintalnirea

Te-am gasit.

Stateam in camera cu iubitul meu fals si cu baiatul pe care-l placeam. Chiar era posibil asa ceva? Se pare ca da. In camera mea domnea o liniste profunda, exeptie fiind cand Ovi incerca sa schimbe atmosfera cu niste bancuri si fraze pe care doar el le intelegea.

                -De ce ai mintit-o pe mama? Am rupt eu tacerea cu un ton incriminator.

                -Pai, n-am mintit-o. Chiar sunt as la istorie.

                -Ha! Fii serios..

Ovi se juca pe iphone si zambea la fiecare replica pe care eu si Stefan o scoteam pe gura. Avand in vedere ca el imi cunostea adevaratele sentimente, probabil ca toata aceasta situatie il amuza la culme.

                -Ok, poate ca nu sunt chiar as, dar ma pricep cat de cat.. Adica, stiu ca ziua Nationala este pe 1 Decembrie, ca pe 24 ianuarie este o unire, ca Ceausescu a murit in jurul Craciunului..

                -Pfst! Am pufnit brusc, orpindu-l din vorbit. Da, esti foarte bun.. stii si tu chestii pe care toata lumea le stie, si nici alea nu le stii bine.

                -Stiu?Stiu! a spus pe un ton infantil, dar facand o fata de superior.

                -HaHaHa! a imitat Ovi un ras isteric. Serios? Eu chiar am inceput sa ma satur de copilariile voastre. Frate, daca o vrei pentru tine,a ctioneaza mai repede. Daca nu, ti-o iau eu sau altul.

                -Ovidiu!! Am izbucnit.

Nu puteam sa cred. De ce nu s-a putut abtine copilul asta? Ce va crede acum Stefan? M-am uitat cu coada ochiului la el si am vazut ca ne privea nedumerit pe amndoi.

Ma rugam sa nu se fi prins de faza, sa nu-si fi dat seama ca noi nu suntem impreuna.

                -Cum adica o iei tu? Adica voi doi..? s-a uitat la mine. Habar n-aveam ce sa-i raspund. In momentul acela simteam doar ca vreau sa-l strang pe ovi de gat.

                -Aham. Nu suntem impreuna si niciodata n-am fost, dar daca nu o sa actionezi prea curand.. poate, poate, a ras si mi-a tras cu ochiul. Acum, cred ca aveti multe de povestit, asa ca eu ma car. Si-a luat hainele si s-a indreptat spre usa.

                -Nu o sa uit de faza asta! Am strigat dupa el cu putin repros in glas.

                -Am facut-o pentru ca tin la tine. O sa-mi multumesti! A adaugat si a iesit.

                Poate ca Ovi avea dreptate. Era timpul sa ma comport matur si sa nu ma mai ascund dupa deget, iar daca eu n-am avut curajul sa fac prumul pas, m-a impins el de la spate. Pana la urma chiar era un prieten bun.

                Stefan se uita la mine ca si cand ar astepta o explicatie. Era momentul sa-mi las orgoliul si temerile deoparte si sa ma deschid in fata lui.

M-am asezat pe pat si am tras aer in priept.

                -De ce mi-ai spus ca esti cu el?

                -Eu nu ti-am spus asa ceva. Tu ai ajuns la concluzia asta.

Stefan s-a asezat langa mine si a privit in jos.

                -Si de ce m-ai lasat sa cred asta?

                -Nu stiu.. poate pentru ca mi-ai zis ca n-ai vorbit serios cand mi-ai spus ca ma palcei? Gandeste-te! Reprosul si-a facut din nou aparitia in glasul meu .

                De data aceasta nu a mai zis nimic. Linistea s-a asternut din nou in acea camera. De ce statea asa de tacut? Chiar u avea numic sa-mi zica? Chiar era adevarat ce mi-a spus atunci? Nu tinea la mine deloc? Atunci ce mai cauta aici? De ce nu pleca?

                -De ce? Am intrebat printre dinti dupa cateva minute de tacer.

                -Poftim? Si-a ridicat capul prusc, parca trezit dintr-un somn adanc, si s-a uitat in ochii mei.

                -De ce mi-ai spus ca n-ai vorbit serios? In ziua aceea in care mi te-ai destainuit pareai atat de sincer.. chiar te-am crezut. Cu toata fiinta.

                -Chiar am fost sincer, a spus atat de incet incat deabea am auzit. Importat este ca am auzit. Inima a inceput sa-mi bata din nou foarte tare. Deja simteam cum mi se inmoaie picioarele.

                -A..atunci?

                -Ba chiar, am venit sa-ti spun ca i-am spus totul lui Vlad..

Totul? Ce? Inima imi batea din ce in ce mai tare. Cum o fi reactionat Vlad? Sigur acum chiar nu mai vrea sa aiba de-a face cu mine.. Ma crede o tradatoare..

                -Si el a spus ca daca tin la tine, el n-are nimic in potriva.

                -Si.. nu ti-a mai spus nimic altceva? Ma refeream la faptul ca am fost a lui din toate punctele de vedere. Imi era frica sa nu-i fi spus, si Stefan sa-si fi schimbat parerea despre mine..

                -Doar ca.. intre voi oricum nu va mai putea fi  nimic altceva decat prieteneie..

Eram atat fericita, dar in acelasi timp imi era foarte frica. Vroiam atat de mult sa il iau in brate si sa-l sarut, dar ma gandeam la momentul in care va afla ca am fost cu fratele lui.. SI atunci, toata fericirea mea se facea bucatele. Vroiam sa-i zic eu.. Vroiam sa-i zic  in acel moment, dar o parte din mine nu ma lasa. Stiam ca daca aveam sa-i zic se va schimba totul intre noi, ca nu ma va ierta niciodata. SI chiar nu vroiam asta. Vroiam sa fiu fericita cu el macar pentru putin timp, chiar daca mai tarziu totul avea sa se termine.

Mi-am calcat pe constiinta si l-am sarutat. L-am sarutat atat de intens, i-am savurat fiecare particica a gurii ca o leoaica infometata.

In acele momente simteam cum totul se invartea in jurul meu.  Simteam ca l-am gasit cu adevarat pe acela pe care l-am cautat in atatea persoane.

M-am desprins cu greu din sarutul care nu as fi vru sa se termin si l-am privit in ochi.

                -In sfarsit te-am gasit, i-am soptit si am zambit. Chiar eram indragostita pana peste cap de el. Nu puteam sa realizez cum am rezistat atata fara sa il strang in brate, fara sa-l sarut.

Chiar daca mai tarziu aveam sa sufar, macar nu o sa regret ca nu am fost cu el, ca nu mi-am trait marea iubire.