Reintalnirea

Povestea Noastra {Cap III}

Dupa cum am promis, am incercat sa fac acest capitol putin mai lung si cu mai multa descriere. Sper sa va placa ^^,

***

A trecut si weekend-ul, dar Vlad inca nu si-a aratat fata. Incepeam sa cred ca poate nu vroia sa mai aiba de-a face cu mine avand in vedere ca trecusera 3 zile de cand s-a intors in tara si nu a fost in stare sa vina pana la mine macar. Doar stam la 5 minute distanta.

Stiu ca ar fi fost la fel de simplu sa il caut eu, dar cum ar fi aratat asta? Sa merg la usa lui si sa-i zic „ Hey, am auzit ca te-ai intors si am venit sa te salut.” . Bine, nu ar fi sunat chiar asa de ciudat, dar orgoliul meu mare nu ma lasa niciodata sa fac eu primul pas.

Ceasul imi sunase deja de 10 minute, dar nu-mi venea sa ma ridic din pat. Eram atat de obosita pentru ca noaptea trecuta n-am dormit mai deloc. Motivul? Vlad.

„In fine, daca el nu vrea sa ma caute, atunci nici n-ar mai trebui sa ma gandesc la el. ”

Intr-un final m-am ridicat din pat si am mers la baie. Dupa ce m-am spalat pe fata si pe dinti, mi-am prins parul intr-un coc neglijent si mi-am luat „uniforma”. De ce uniforma intre ghilimele? Pentru ca nu era chiar o uniforma, dar asa o numeau profesorii din liceu. Chestia e ca ne obligau sa avem blugi albastrii sau negrii si camasa alba, dar foarte putini din scoala respectau aceasta regula. De obicei ne mototolieam camasile si le puneam in ghiozdan, iar daca vre-un profesor comenta de ce nu aveam uniforma, le scoateam pur si simplu si le puneam pe noi.

Mi-am luat rucsacul si m-am pregatit sa deschid usa, dar cineva a luat-o inaintea mea. In prag era nimeni altul decat Stefan.

-Ce cauti tu aici? L-am intrebat confuza. Nu intelegeam ce face el in fata portii mele la o ora atat de matinala.

- Cum ce caut aici? Incepand de astazi o sa mergem impreuna la scoala.

Mi-a tras cu ochiul si si-a aratat din nou ranjetul ala de baiat smecheras si irezistibil.

-Nu mai spune. De unde stii tu la ce liceu sunt eu? Poate mergem in parti total diferite.

I-am spus pe un ton atotstiutor si putin sarcastic.

-Pur si simplu stiu.

Mi-am bagat mainile in buzunarele de la blugi si l-am privit cu o spranceana ridicata, gen „De unde ai putea tu sa stii?”.

-Ok, ok. Iti spun. Mi-a rapsuns ca si cum a inteles rostul privirii mele. –Pun pariu pe cat vrei tu ca esti la liceul de care ziceai inca de cand erai mica, liceul pe care l-a urmat si tatal tau.

Ok. Cu asta chiar m-a dat gata. Chiar asa era. Dar ce nu-mi venea sa cred era ca a tinut minte ca eu vroiam sa merg la liceul asta de cand eram mica, de cand imi petreceam zilele acasa la el si la Vlad si povesteam despre viitorul nostru. In acel moment Stefan mi s-a parut atat de scump ca a tinut minte ceva ce nici macar nu i-am zis lui, personal, ci lui Vlad.

-Inseamna ca ne-ai spionat mult, nu gluma, daca ai tinut minte pana si detalui alcesta.

Purtam un zambet mare si satisfacut pe fata, ba chiar a pufnit intr-un mic ras, ca mai apoi sa-l privesc si sa-i observ reactia. El doar a zambit si a inchis poarta.

-Cred ca ar trebui sa mergem, nu?

Pe drum nu am mai scos nici un cuvant, dar cand am ajuns in fata scolii Stefan a abordat din nou ranjetul lui irezisitbil si a inceput sa salute pe toata lumea. M-am uitat uitat la el putin ciudat..

-De unde-i cunosti pe toti?

-Si eu m-am nascut aici, iti amintesti?

Da, avea dreptate. Unii dintre ei imi amintesc chiar ca i-au fost colegi in scoala primara. Eram pe punctul de a intra in scoala cand am vazut o fata blonda, putin mai inalta decat mine si care parea chiar draguta, apropiindu-se de noi. O stiam doar din vedere pentru ca era in alta clasa. S-a uitat la mine si mi-a zambit, apoi ajungand in dreptul nostru, s-a uitat la Stefan si a inceput sa se joace cu o suvita din par. „Ce truc ieftin” m-am gandit.