Reintalnirea

Nu te iubesc

Cred ca am adormit la scurt timp dupa ce a plecat Vlad deoarece nu-mi amintesc sa mai fi facut ceva dupa ce m-am aruncat in pat.

            M-am uitat la ceasul de pe noptiera. Era deja 9:30. Cum era posibil sa dorm atata? SI mai ales cum de nu m-a chemat mama la cina? De obicei, daca ma striga si nu-i raspundeam, isi dadea seama ca dorm si venea sa ma trezeasca. Probabil ca nu m-a trezit fiindca era sfarsit de saptamana, iar a doua zi nu aveam scoala. Chiar si asa tot mi se parea ciudat.

AM iesit din camera si am coborat grabita scarile. Mama si tata stateau linistiti pe canapeaua din sufragerie si se uitau la un film.

            -Mama?! De ce nu m-ai trezit sa mananc cu voi? Stii ca nu-mi palce sa mananc singura..

            -Dormeai atat de linistita.. Mi-a fost mila sa te trezesc. In plus, mi-a spus Vlad de cearta voastra si m-am gandit ca ti-ar prinde bine putina odihna.

            -Nu a fost nicio cearta. Ne-am despartit..

Mama si tata au lasat filmul si si-au intors privirile spre mine deodata.

            -Vrei.. sa vorbim despre asta? M-a intrebat tata. Nu parea deloc ingrijorat, ba chiar, avea colturile gurii putin ridicate. Se vedea clar ca se abtinea s anu zambeasca. Tatii astia.. Mereu se bucura cand fiicele lor raman fara prieten.

            -Normal ca nu vreau, am izbucnit si m-am indreptat catre bucatarie. Ce avem de mancare?

            -Pizza. Vezi ca mai e una-n cuptor, s-a auzit vocea mamei din sufragerie.

Am deschis cuptorul. Acolo era.. o pizza extrem de mare cu de toate. Preferata mea. Am scos tava si mi-am taiat doua bucati mari si le-am bagat in microunde sa se mai incalzeasca. Mi-am luat cutia de suc natural de mere, pizza acum fierbinte si am urcat la mine in camera.

Nici nu am intrat bine ca mi-am vazut telefonul jos, langa pat, vibrand.

            -Stefan.. am lasat farfuria cu pizza si sucul pe birou si am ridicat telefonul. 5 apeluri pierdute si 3 mesaje noi. Cum am banuit, toate erau de la Stefan.

„Mel, vreau sa vorbim.”, scria in primul mesaj. „Mi-a spus Vlad ca v-ati despartit. Nici nu am stiut cum sa reactionez.. Raspunde-mi, te rog la telefon.”, iar in al trei-lea mesaj scria doar: „Mel, te rog, raspunde-mi.”

            Ce aveam sa fac acum? Sa fim impreuna era cea mai proasta idee. Nu doar ca i-as fi distrus relatia cu fratele lui, dar l-as face pe Vlad sa ma dispretuiasca.

Eram atat de indecisa, habar n-aveam ce sa fac sa fie bine pentru toti trei. Orice as fi ales, unul dintre noi ar fi nefericit. Mai bine zis, inca unul dintre noi ar fi nefericit pentru ca pe Vlad deja l-am dezamagit odata.

            Gata. Mi-am luat decizia finala. O sa-mi iau adio si d ela Stefan. Era cea mai buna varianta dintre toate acelea rele.

Am aprins televizorul si m-am asezat cu bucatile mele de pizza imense in pat. Era timpul de suferinta, si cum poti suferi mai bine decat indupandu-te cu mancare?

Nici nu am apucat sa iau prima muscatura ca un zgomot ciudat, ca si cum cineva arunca cu pietre in sticla, m-a deranjat din „suferinta”.

Am schimbat canalul si am dat volumul mai tare. Incepea „Shakespeare in love”. Adoram filmul acela. Il vazusem de cel putin 5 ori. Seara mea de suferinta si meditatie ma sprijinea tot mai mult cu fiecare minut. A inceput cu mancare multa, a continuat cu una dintre cele mai siropase drame. Sa vedem cu ce avea sa se termine.