ȘASE

2K 116 11
                                    

DANTE

Când tata era în viață, îmi spunea: ,,nu-ți fie frică să îi omori pe cei care merită" și asta aveam să fac. Însă acum, am multe pe cap, și cel m-ai important lucru este să termin cu Lorelai Giuliani.

Femeia aia este insuportabilă și pe lângă asta, își bagă nasul peste tot! Nu o pot lăsa să-mi vadă planurile s-au risc să-i zică lui tati despre ele. Dar se pare că am făcut-o să bocească — asta îmi m-ai trebuia acum. Am auzit-o țipând un ,,te urăsc" după a plecat plângând. Și ăsta a fost șansa lui frate-miu să se apropie de ea.

Mda, recunosc, fratele meu știa să joace pe degete, dar nu-l voi lăsa să o joace pe ea pe degete știam care îi era scopul și nu-mi plăcea.

Uitându-mă de jos la el cum îmi ține viitoarea nevastă în brațe, îmi rânjește chicotind. Ar trebui să aibă grijă ce face, pentru că, eu eram cel cu care se mărita Lorelai.

— Vrei să te duc în cameră să te întinzi?

Îi zice el pe un ton dulceag care mă scârbește.

— Nu. Mă duc singură.

— Ești sigură?

— Da...

Murmură ea trecând pe lângă el.

Parker coboară scările fericit. Doar pentru că a ținut-o în brațe, asta nu înseamnă că e m-ai special.

— Ce s-a întâmplat frățioare? Nu-ți convine ceva?

— Nu-mi convin multe când e vorba de tine împreună cu ea!

— Ooo...dar nu-i făceam nimic grav, o consolam, după ce tu te-ai purtat ca un idiot cu ea.

Nu mă purtasem nici cum. Ea îmi încălcase teritoriul, eu am dat-o afară, nimic m-ai mult.

— Și brusc ești eroul din poveste?

— Aparent... sunt prințul din poveste, tu ești monstrul din laguna albastră.

Râde el.

— Amuzant. Stai departe de ea, este ultima dată când îți zic!

— Nu te teme, cu atitudinea asta, ea o să se apropie de mine fără măcar să-ți dai seama!

Nu peste cadavrul meu.

Trebuia să organizez nunta cât m-ai repede, să-i pun inelul și să le arăt tuturor că fiica lui Giuliani îmi aparține și că sunt moștenitorul banilor care îi aparțin, ca după, ca soț al fiică-sii să mă pot infiltra cu ușurință în casa lui taică-su și să-l ard de viu.

— Ia pune-mă la încercare, și rămâi șchiop!

Parker râde nervos, apoi mârâie printre dinți:

— Doar încearcă.

Îi arunc o privire, apoi urc scările plecând în camera lui Lorelai. O deschid și o prind bocind în pat într-o pernă.

O frate...

— O să fiu direct, iar tu nu o să m-ai plângi.

Nici că m-a auzit. Oftez pășind spre patul ei. Nu mă așez dar îi i-au perna. Ochii ei albaștri ca cerul nopții sunt roșii și e toată murdară pe obraji de tuș negru.

— Fi atentă la ce îți zic...

— NU!...

Urlă ea.

—...NU M-AI VREAU SĂ TE ASCULT! VREAU SĂ TE DUCI DRAC'U! SĂ MĂ LAȘI ÎN PACE, TE URĂSC! NU M-AI VREAU SĂ TRĂIESC AȘA! EȘTI UN M...

Îi pun mâna peste gură să nu m-ai urle atât. Mă enervează crizele de isterie. Lorelai își înfige unghiile în pielea mea, plângând.

— O să discutăm calm...ca doi adulți, și o să te porți naibii normal!

Suspină și nici că se oprește din plâns, ba din contră, plânge și m-ai tare uitându-se la mine cu niște ochi triști și umezi care mă fac să strâng din dinți și să răsuflu adânc. Îi dau drumul la gură mârâind:

— Dacă te calmezi... mâine mergem să-ți cumpăr pantofi.

Își trage nasul stergandu-și ochii. A fost m-ai ușor decât credeam, aparent... toate femeile adoră să li se de-a pantofi.

— Nu încerca să mă mituiești, tot nu mă mărit cu tine.

— Crede-mă, mariajul ăsta este o șaradă, dar am nevoie de tine, deci suportă.

— Ar fi m-ai ușor pentru mine dacă nu aș m-ai fi tratată de parcă sunt un rahat mirositor... credeam că viața mea o să fie una drăguță...

Suspină ea fără să se uite la mine.

—...dar e și m-ai rea ca înainte.

Cred că glumește...pun pariu că tati îi cumpăra în fiecare zi câte o poșetă nouă, s-au îi dădea cardul iar ea cheltuia până nu m-ai putea, ceea ce îmi arată ea mie acum, sunt mofturi de fetiță.

— Fi serioasă, nu te m-ai plânge atât, ți-am spus că îți cumpăr pantofi, ar trebui să fi fericită!

— Fericirea nu se cumpără cu banii! ...

Îmi dă ea replica nervoasă.

—...dar mă îndoiesc că tu ești conștient de asta!

— Greșești chica, banii sunt totul pe lumea asta, trebuie doar să ști ce i seamănă valoarea lor.

Nu-mi răspunde, dar în schimb se ghemuiește pe saltea lasându-și capul pe pernă.

— Mă voi strădui să organizez nunta peste o săptămână, cu cât m-ai repede te obțin legal cu atât m-ai repede îmi duc planurile la bun sfârșit.

Adaug:

— Și stai departe de fratele meu, voi doi nu aveți ce căuta împreună, tu o să te măriți cu mine. Gândește-te la asta chica.

Astea au fost ultimile cuvinte înainte să plec și să o las singură.

REVENGE Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum