REVENGE

DOUĂZECI ȘI DOI

LORELAI

Este frig și mi-au înghețat picioarele la cât de mult am mers pe jos. Port doar niște pantaloni negrii care mi se mulează până la genunchi iar jos sunt puțin largi. Pe dedesubt am un pulover alb și sunt recunoscătoare că mi-am luat blana cu mine dar regret că nu mi-am luat colanți pe dedesubt la pantaloni, iar cizmele mele s-au udat puțin de la zăpadă.

Nu știu ce a fost în capul meu să plec așa. Cred că, m-am simțit - din nou - afectată de ce a zis Dante.

Este așa enervant să fi îndrăgostită de un om ca el. Este așa imprevizibil încât poate să-ți de-a cu cuțitul în somn. Însă modul lui de a se răsti așa la mine spunând porcării mă enervează și m-ai tare.

Trebuia să-mi las verigheta în urmă, dar nu m-a lăsat inima. Inelul ăsta este prea frumos ca să-l arunc așa, pur și simplu. Îmi plăcea prea mult.

Mă gândesc la scrisoarea lăsată de Dante pe masă înainte să plece.

Nu mă urî pentru ce urmează să fac, am jurat să mă răzbun, și asta voi face. Am multe secrete pe care încă nu le ști. Dar curând o să ți le spun pe toate. Dă-mi timp, o să mă întorc la tine. Ai grijă.

Dante.

Nu prea m-a încântat scrisoarea lui.

Iar plecase de capul lui.

Iar o să vină rănit.

Asta îmi tot spuneam, recitind de sute de ori scrisoarea. Dar acum... nici nu știu ce să cred.

Îmi era plăcut să fiu lângă Dante, cu toate că era posesiv și sper eu că doar puțin obsedat de omor, dar îl iubeam. Da îl iubeam și nu credeam că este posibil. Ceea ce mă durea pe mine,era că, spunea chestii trântite aiurea.

Nu știu exact unde mă duc, speram să-l găsesc pe Landon, el era singurul apropiat din familie. Unicul frate, pe celălalt l-a omorât Dante. Pe tata, tot Dante l-a omorât.

Isuse, soțul meu îmi omoară familia!

Mă întreb cât îi v-a lua să mă omoare și pe mine? Oare v-a fi în stare? Judecând după temperamentul lui, eu aș zice că da.

Nu aveam telefonul la mine, îl lăsasem acasă, pentru că, mă grăbeam să vin să mă asigur că Dante, este bine.

A fost o greșeală. Poate că el se simte bine, dar eu, mă simt m-ai rău. Rana mă doare de dimineață, nu știu ce are, am dezinfectat-o așa cum mă sfătuise asistenta, dar cred că ceva nu a mers bine.

Ignor durerea, și continui să merg până când văd un magazin. Nu aveam nimic la mine și pun pariu că Landon se află pe undeva jucând poker s-au cărți. Era greu când nu aveai nimic care să te ajute.

Într-un final intru în magazin doar ca să mă încălzesc. Nu voi cumpăra nimic, doar să stau la cald.

Nu sunt așa mulți clienți, dar probabil pentru că este seară. Nu știu cât e ora, și mi-e frică că aproape s-a înnoptat afară și nu știu unde voi dormi.

Frate, deci așa se simt oamenii străzii?

Ce trist.

Trec pe lângă rafturi uitându-mă la produsele apetisante și care îmi stârnesc foamea.

- Vă pot ajuta domnișoară?

Mă trezesc cu o domnișoară cu păr blond caramelizat îmbrăcată într-un pulover negru și pantaloni albaștri de jeanși.

- Ămm...

Nu știu unde mi-a fost capul dar am întrebat pur și simplu:

-...din întâmplare, nu știți vreun motel prin apropiere?

Fata își lasă capul puțin. Scutură din cap încet.

- Nu, îmi cer scuze.

- Oh...mersi oricum.

Murmur eu plecând punând înapoi batoanele de jeleu.

Ce o să fac acum?

Voiam să mă duc la Landon. Voiam să plâng. Voiam să... voiam să fiu tratată cu respect.

Nu știu unde avea să dorm, dar cred că, supraviețuiesc o noapte geroasă.

Cred.

Momentan, o să pierd vremea prin magazin până o să mă izgonească.