REVENGE

DOUĂZECI ȘI ȘASE

LORELAI

Când mă trezesc, îmi frec ochii iar lângă mine zăresc un trandafir roșu și o scrisoare. Ce-i drept, sunt puțin flatată de acest gest, mi se pare așa romantic.

Nerăbdătoare, i-au trandafirului și îl miros, apoi i-au scrisoarea, care de fapt se dovedește a fi un plic. Tot ce scrie pe el, este: DESCHIDE-L.

Asta fac. Îl deschid și clipesc când văd două bilete de avion, cu destinația spre Paris.

Paris!?

O Doamne, întotdeauna am vrut să vizitez Parisul. Mă dau repede jos din pat și deschid ușa camerei, dar apoi fac cale întoarsă pentru că nu am nimic pe mine.

Îmi trag halatul de mătase albă și o pereche de chiloți, și după ies din cameră cu biletele.

Cobor scările în grabă căutându-l pe Dante. Îl găsesc în living cu Parker. Amândoi întorc capul când mă aud venind. Nici nu-i zic bună dimineața lui Parker că deja sar — literalmete — în brațe lui Dante.

Mă ține de fund și zâmbește peste buzele mele când îl sărut apăsat.

— Da, sunt și eu aici...

Își drege vocea Parker puțin ursuz.

Rup sărutul și îmi duc brațele după gâtul lui Dante spunând:

— Scuze Parker, îi mulțumeam lui Dante pentru surpriză.

Flutur prin fața lui cele două bilete.

— Ți-am spus că o să-i placă.

Îi zice Dante lui Parker rânjind.

— Să-mi placă? Nu scumpule le ador! Ești cel mai bun soț din lume!

Și îl sărut din nou.

Dante geme în gura mea și mă strânge de fund. Îmi sărută gâtul iar eu chicotesc.

— Ewww...

Își dă cu părerea Parker.

— ...este așa ciudat să vă văd giugiulindu-vă, ca să nu m-ai zic că trebuie să suport și... ,,pasiunea" ...

Face ghilimelele.

—... dintre voi, măcar vă puteți preface, că vă urâți? Așa un pic.

Amândoi ne uităm la Parker, apoi chicotim. Sar jos din brațele lui Dante dar încă stau lipită de el.

— Scuze Parker, dar nu cred că m-ai ai norocul ăsta. Fratele tău este mult prea dulce...

Îi mângâi obrazul lui Dante iar el se aplecă și mă sărută.

Parker se strâmbă.

— Ce-ai băut cumnată? Fratele meu nu-i niciodată dulce. Ce s-a întâmplat cu voi?

— Ce nu-ți convine frate?...

Întreabă Dante ușor amuzat.

—...cumva soția mea e prea gălăgioasă noaptea și nu știu eu?

— Mă îndoiesc că nu ai ști, nevasta-ta schiaună ca o cățea în călduri!

Mă îmbujorez.

— Retrage ce-ai zis, s-au jur că te trezești cu o armă lipită dimineață de cap!

Parker îi arată degetul mijlociu fratelui său apoi pleacă. Îi pun mâinile pe umăr când dă să se pornească după el.

— Calmează-te, nu-i nimic, are dreptate, cred că...