REVENGE

NOUĂ

DANTE

Spre surprinderea mea, Lorelai nu a cumpărat atât de multe cum credeam. Am ieșit din magazin cu zece pungi de la diverse magazine. Credeam că voi ieși cu cinzeci, dar m-am înșelat.

Tot timpul cât m-am plimbat cu ea prin mall nu prea am vorbit, însă am fost nevoit să o i-au cu forța de lângă vitrina cu poșete, pentru că, chiar peste cealaltă parte, se afla un sex shop unde trei bărbați se uitau la fundul ei când stătea aplecată să vadă prețurile. În afară că aproape îmi venea să-i ucid, a mers bine.

Îi pun cumpărăturile în port bagajul mașinii uitându-mă din cinci în cinci secunde la ea ca să nu fugă. Data viitoare, trebuie să fiu m-ai atent, să nu o m-ai las singură.

— Bine chica...cred că acum ești fericită.

Zic eu pășind spre locul șoferului.

— Sunt, oare-cum.

— M-ai vrei ceva?

Lorelai pare gânditoare. Dacă îmi zice să mă duc dracu' o arunc în mașină pentru că, nu pot da cu mașina peste ea.

— Vreau să mă duci acasă.

— Mergem acasă.

— Nu. Nu ai înțeles, vreau să mă duci acasă. La casa mea.

Pas.

— Asta nu se pune pe lista de dorințe.

— O Doamne... ești atât de...

— Egoist?

Completez eu fraza.

Da, poate eram, dar nu intru în casa lui Santiago fără să fiu pregătit, și sincer, nu-mi arde mie acum să-i văd mutra de babalâc.

— Da!

Zice ea revoltată.

Oftez și îi deschid portiera spunând:

— Mișcă-ți popoul aici chica, și nu te m-ai încrunta atât ok?

— Nu! Nu e de loc ok. Și nu-mi m-ai zice chica am un nume să ști!

—  Bine. Urcă o dată în mașină Lorelai, până nu sunt nevoit să-ți dezgheț picioarele frumoase!

Pășește spre mine și în sfârșit face ce-i zic. Își pune centura și se lasă pe speteaza scaunului, încruntată.

Femeia asta mă încearcă în fiecare zi.

— Unde mergem acum?

—  Acasă.

— Eu nu m-ai am așa ceva!

— Atunci să presupunem că te-am găsit pe drum.

Lorelai mă lovește cu poșeta peste braț încruntată. Nu puteam să fac ceva la momentul dat, pentru că, sunt la volan, dar aveam să discutăm despre asta acasă.

ೋღ ♡ ღೋ

Când intrăm în casă, Lorelai își ia toate cumpărăturile și pleacă de parcă nici că ai fi zis că am adus-o acasă.

— Nu te grăbi așa soțioară, vreau să clarificăm ceva m-ai întâi!

— Banii tăi, sunt și banii mei, așa că, fâs!

Tocmai ce-mi spusese ,,fâs" în față? Ea chiar nu realiza cine sunt eu? Un Moretti niciodată nu permitea nimănui să-i vorbească așa.