REVENGE

DOUĂZECI ȘI TREI

DANTE

Nu cred că am fost m-ai nervos pe mine decât sunt acum.

A plecat.

A fugit de mine, doar pentru că eu nu-mi pot ține gura. La naiba, mă simt atât de gol în clipa asta încât îmi vine să sparg ceva, dar nu m-ai am ce. Am distrus totul.

La propriu și la figurat.

Îmi ies din minți dacă nu o găsesc și nu o aduc înapoi pe Lorelai. Ea, era totul pentru mine.

Când mă gândesc că a venit pe frig, să se asigure că sunt bine, iar eu am țipat la ea, cu siguranță sunt un monstru. Dar, nu m-ai sunt. Nu sunt când ea e lângă mine.

Îmi lipsește. Îmi lipsește parfumul ei. Îmi lipsesc atingerile ei. Totul, fiecare părticică din mine suferă. Ea era cea care reușea să mă facă să uit de toate rănile, și să-mi bag, aș face orice doar ca să o aduc înapoi la mine.

Am căutat prin tot orașul, sperând să dau de ea, însă nu a fost de nici un folos, telefonul ei era acasă, nu o puteam suna și nici să-i aflu locația. S-au poate că pot.

Sunt așa disperat cum nu am fost niciodată în viața mea.

Când am cumpărat inelul, l-am rugat pe Benny să introducă un chip de urmărire în el — doar ca să știu pe unde umblă — am aplicația pe telefon, speram doar, să fi păstrat inelul, asta era ultima mea speranță să o aduc înapoi la mine.

Întru pe telefon și apăs pe aplicație. Introduc parola care mi-a dat-o Benny pentru a debloca aplicația și imediat un punc roșu îmi apare pe ecran.

Încă îl are.

Nici nu mă gândesc de două ori. Mă ridic  de pe pat și îmi i-au cheile de la mașină. Îmbrac paltonul meu negru, și ies din casă fără să anunț. Urc în mașină și pornesc motorul în timp ce fixez telefonul de suport.

Nu aveam să o m-ai dau în bară. Nu acum. Era timpul să îmi recuperez femeia și să-i dovedesc că nu sunt un monstru, să-i arăt că îmi pasă de ea. Și dacă va trebui, voi lupta pentru ea, pentru că Lorelai, este o Moretti acum, iar eu nu renunț la ea, deși... mă tem că ea a renunțat la mine.

ೋღ ♡ ღೋ

Destinația mea, se oprește lângă o clădire părăsită.

O rahat, sper că nu e...

Ies din mașină luând telefonul și mergând acolo unde îmi indica punctul roșu.

Afară s-a lăsat un frig de îți îngheață degetele, nici nu vreau să-mi imaginez cum se simte.

Este ora 18:40 și e beznă. Abia dacă văd ceva urcând scările astea stupide. Când ajung în sfârșit la ultimul etaj, văd o ușă deschisă. Intrând pe ea, îmi dau seama că suntem pe acoperiș.

Mă uit la silueta mică dintr-un colț care stă ghemuită și tremurând. Mă apropii încet iar zăpada care s-a așternut pe acoperiș scârțâie sub tălpile mele.

Lorelai tresare și întoarce capul. Se ridică repede și face câțiva pași înapoi. Nu zice nimic. Părul ei brunet ușor se mișcă în bataia vântului. Ochii ei căprui sunt obosiți și buzele ei rozalii acum au căpătată o nuanță vânătă.

Mă durea îngrozitor să o văd în halul ăsta.

Vin spre ea și o apuc de mână tragând-o spre pieptul meu și dându-i o îmbrățișare strânsă.

Era teafără. Pe jumătate digerată, dar teafără. Slavă Domnului!

— Mi-am făcut atâtea griji dragostea mea...

Șoptesc eu mangâindu-i capul în timp ce ea se ghemuiește la pieptul meu.

— ...mi pare așa rău iubire, jur, îmi ies din minți când nu ești lângă mine.

— De ce ai spus toate lucrurile alea...habar n-ai cât de tare îmi venea să urlu la tine...

Zice ea și îmi dă un pumn ușor în spate.

— ...oare răzbunarea ta, este m-ai prețioasă decât...

Face o pauză ridicând capul.

—... decât mine?

Nu, nu era.

— Tu ești cel m-ai prețios lucru din viața mea chica. Da, sunt un nenorocit câte o dată, dar tot ce am făcut, a fost pentru tine...

Îi i-au obrazul rece în palmă.

—...de ce crezi că l-am ucis pe Lucian? Ți-a tras trei glonțuri! Nenorocitul, și când n-ai m-ai deschis ochii...

Fac o pauză, aducându-mi aminte cât de tare am înnebunit văzând-o plină de sânge. În momentul ăla, am realizat că femeia asta înseamnă mult m-ai mult pentru mine, decât o simplă femeie luată la mână.

—...am crezut că te-am pierdut. N-am fost niciodată un tip romantic, dar întotdeauna sunt direct. Vrei să ști adevărul? Ei bine, cred că mi-a trebuit să fugi de mine, ca să-mi dau seama că te iubesc Lorelai...

Da, o supusesem.

O iubesc.

— ...te iubesc al naibii de mult, și am nevoie de tine. În viața mea.

Se uită la mine preț de câteva clipe apoi deschide gura.

— Vorbești serios? Tu... chiar mă... iubești.

Dau din cap încet.

— Și sper că, mă poți ierta.

Murmur eu și îmi las capul în jos.

Simt palmele ei reci pe obraji. Se uită la mine puțin apoi zâmbește scurt înainte să își unească buzele cu ale mele.

Închid ochii și îi răspund la sărut. Își înclină capul puțin adâncind sărutul. Îi cuprind talia cu un braț iar cu o mână îmi trec degetele ușor înghețate prin părul ei.

Îmi lipsiseră și buzele ei.

Limba ei se împleticește ușor cu a mea, și jur că dacă m-ai continui așa o să am o erecție.

Rup ușor sărutul murmurând peste buzele ei:

— Să mergem acasă iubito.

O apuc de mână și o sărut ușor, adăugând:

— Te rog.

Zâmbetul ei frumos apare pe buzele ei pline.

Dă din cap și își împleticește degetele cu ale mele. Îi bag mâna cu a mea în buzunarul paltonului coborând atent scările.

— Nu credeam că poți vorbi așa de drăguț.

— Eu nu vorbesc drăguț, doar... am spus ce simt.

Lorelai chicotește.

— Îmi place.

Ieșim afară. Înainte să urce în mașină o m-ai sărut o dată ca să mă asigur că e real.

— Promote-mi că nu o să mă m-ai sperii așa niciodată.

— Promit.

— Bun...

Murmur eu și o îmbrățișez.

— ...fată bună.

Chicotește.

Zâmbesc și eu.

— La naiba cât de mult te iubesc.

— Și eu te iubesc.

Știam.