REVENGE

ȘAPTE

LORELAI

Prima mea noapte în concina lui Moretti, a fost chiar liniștită, m-ai rău de mine că n-am putut să adorm. M-am gândit aproape toată noaptea la ce mi-a spus ieri seară. Că o să mă căsătoresc cu el. Știam deja asta, nu trebuia să-mi scoată ochii mereu, îmi reamintește ce viață de căcat o să am alături de el. Și nu, nu-i fac copii nici dacă mă obligă, niciodată nu aveam să-mi dau corpul unui asemenea om.

Dante este un monstru, tot ce funcționează la el, este ura și violența, și care mă afectează și pe mine, este un steag roșu de care trebuie să mă feresc, dar ce să vezi, nu pot, pentru că mă tot verifică ca să nu cumva să plec undeva.

Atenția mea, fuge la ușa camerei. Îmi pun plapuma în cap și mă întorc cu fundul la el, sperând să plece.

— Nu fi arțăgoasă chica, îmbracă-te și coboară jos.

— Nu!

— Ți-am spus să cobori din pat, n-am toată ziua în puii mei!

— Dispari!

Mă împotrivesc eu, însă țip când îmi trage plapuma în jos. Mă apucă de mână și efectiv mă ia în brațe aruncandu-mă pe umărul lui gol. Chiar dacă era la bustul gol, nu impresionă pe nimeni.

— Lasă-mă jos!

— Roagă-mă frumos.

— Nici gând!

Țip când îmi dă una peste fund.

— Ce cretin ești, nu pot să cred că ai făcu...

Iar țip când îmi dă una la fund.

— Au!

— Așa o să procedăm dacă nu-ți ții gurița aia drăguță.

Îmi pun mâinile în sân stând încruntată. Dante îmi cotrobăie prin haine și nici că-mi pasă, nu aveam să fac ce vrea el.

— Îmbracă asta...

Îmi zice el dându-mi rochia lungă de culoare neagră care vine la pachet cu o pereche de mănuși din mătase.

— De ce? A murit cineva?

— Încă nu. Am zis că te duc să-ți cumperi pantofi, te îmbraci elegant!

Clipesc și încerc să mă dau jos de pe umărul lui. Din fericire, mă lasă jos, iar eu mă uit la corpul lui ușor palid cu câteva dungi roz, are chiar și un tatuaj cu un dragon începând de la umăr și terminându-se la antebraț, însă o linie roz lungă din zona pieptului îmi atrage atenția.

— Ce ai pățit aici?

Întreb eu și dau să pun mâna , însă el îmi prinde încheietura. Clipesc ridicând capul. Față lui e una serioasă, și îmi dă fiori.

— Nu pune întrebări despre mine, nu am încredere în tine!

— Hei, eram puțin curioasă, parcă te-am întrebat nu știu ce de Doamne ferește...

Exagera, serios. Nu aveam voie să-l ating, dar el avea voie să mă atingă. Nu aveam voie să-mi chem frații... dar el îl lasă liber pe al lui să facă ce vrea. Nu aveam voie să ies singură afară. Ce aveam voie să fac în casa asta? Parcă aș fi o pasăre în colivie.

— Îmbracă rochia, Lorelai...

Îmi accentuează numele într-un mod sever.

—...nu mă face să revin să ți-o îmbrac cu forța!

Mă încrunt puțin și îmi masez încheietura fără dau vreun răspuns. Nu aveam să îmbrac rochia.

ೋღ ♡ ღೋ