Din perspectiva lui Darius:
Stau cu fraierii ăstia pe hol și simțeam cum ușor-ușor îmi pierd toată răbdarea, Luis stă în fața mea de vreo 5 minute bune și mia spus doar că are să-mi spună ceva important.
Sangele îmi fierbea în vene, simțeam cum nervii se întindeau cu fiecare secunda în care nu vorbea, muschii îmi sunt deja încordați iar pumnii erau gata să lovească pe cineva în următoarea secundă.
Nici eu nu știu de ce sunt așa, dar sunt, observând că tăcerea devine din ce în ce mai apăsătoare mă uit la el total nervos.
-Ce să vorbim mă ? strig la el strângându-mi pumnii cu putere că nu cumva în secunda următoare să-l bag în spital
-Băi maică-ta..Adică..hm.. rostește cuvintele punându-şi mâna dreaptă la ceafa
-Zi mă !! spun apropiindu-mă de el fiind pregătit să-l sfâșii de viu
-E în comă ba ! urlă deodată și uitându-se la mine fiind pregătit de ce reacție voi avea
-Ceeeeeee ????? stig pe holul care acum era total pustiu
-Calm omule, haide la spital.
-De unde știi ?? întreb exact ca un copil mic
-Mișcate !! strigă la mine înfuriat de întrebarea mea copilăroasă Ne vedem la spital băieți.
Eu nu mai spun nimic și îl urmez tăcut și îngândurat până în parcarea liceului unde îi arunc cheile lui ca să conducă, eu eram prea gânditor să fiu atent la drum, cum lea văzut în mâna lui a sărit în sus de fericire.
A deschuiat mașina iar eu am intrat primul apoi Luis, a băgat chiea în contact și când a readus motorul la viață a gonit ca un nebun, ce e, pe șosea.
Totul era liniștit, îmi îndrept privirea spre cer, era senin și fără pic de nori negri pe el, copacii și casele rămâneau în urma noastră foarte repede datorită vitezei cu care gonea Luis.
Ajunși în parcarea spitalului, parchează mașina apoi cobor din ea, încă gânditor și intrăm în spital, eu mă pun pe un scaun iar Luis merge la recepție unde să întreabă de Paula Brown, mama, am auzit ceva că e la etajul 2 în camera 135.
Merg tăcut cu Luis până la etaj, am ajuns în fața ușii 135, mintea mi s-a golit instant, inima îmi bate cu o viteză de neînchipuit, Luis deschide ușa încet și îmi face loc să intru.
-Intră frate. îmi spune punându-şi mâna pe spatele meu
Intru încet cu privirea în pământ, ușa se închide iar eu eram din ce în ce mai neliniștit, îmi ridic privirea și dau de un pat, cu așternuturi albe pe care se află o femeie pe el: mama.
Întinsă pe pat, cu fire conectate la un apărat care sunetul nu era tocmai plăcut auzului meu, cu aparatul respirator la gură, în mâna dreaptă avea o perfuzie..era liniștită, parcă dormea..dar mă temeam cu fiecare pas pășit înspre ea să nu fie acel somn de veci..în care dormi neîncetat, nu mai simți nimic, ești rece, sângele îngheță în vene ești:
mort !!
M-am pus cu fundul pe un scaun de lângă pat, mă uitam la ea, i-am cuprins mâna ei dreaptă în mâna mea stângă, era rece, îmi era teamă, pentru a doua oară în viață îmi era teamă..nu mai puteam pierde încă pe cineva drag mie..nu o puteam pierde și pe mama la fel cum l-am pierdut și pe tata acum 5 ani. Nu se va întâmpla la fel !! Nu nu nu !!
Ochii mei erau ațintiți pe fața ei, era palidă, evea ochii închiși și nu-i puteam vedea acea strălucire din ochii ei căprui, fiindcă ploapelor îi acopereau. Buzele îmi erau uscate, ochii îmi erau deja înlăcrimați, iar obrajii îmi i-au foc și fiind gata să fie invadați de larimi fierbinți, mi-am muscat cu putere buza inferioară să nu las vreo lacrimă să cadă și am oftat puternic apoi mi-am ațintit privirea pe chipul ei
