Stau de mai bine de o oră pe scaunul ăsta blestemat din spital și aștept, cu nerăbdare, împreună cu ceilalți ca Rack să iasă din operație teafără și cu bine.
Am aflat că donatorul e o fată în jur de 19 ani care a fost recent accidentată mortal de o mașină și nu mai are nici o șansă la viață dar inima îi funcționează la perfecție. Frumos, nu ? Eu am rămas mut de uimit când am auzit așa ceva.
Dorian și Troy stăteau pe scaune și se țineau de mână, Jess stătea în poala lui Luis îmbrățișați, iar Evens cu Tina la fel. Doar eu stăteam agitat și așteptam cu inima la gât ca totul să fie bine și ca ea și bebe să iasă cu bine din sala de operație.
*****
-Au trecut cele două ore ? întreb punăndu-mă pe scaun
-Încă nu frate, mai sunt încă 10 minute până la și jumate. îmi răspunde Dorian ridicându-se de pe scaun și plimbându-se și el agitat de colo pana colo
-Pff. zic și îmi rezem capul de peretele rece din spatele meu
Încă 10 minute de neliniște și răbdare, sper să iasă odată doctorul pe ușă altfel intru eu pe ea și voi înnebuni. Mă uit la ceas și văd că ora e aproape trei jumătate, iar Rack e în sala de operație de la unu jumătate.
-Încă puțin, încă puțin Darius și totul va fi bine..
Îmi repetam asta în gând să mă calmez dar era degeaba. Frica pune stăpânire pe corpul meu iar tremuratul nu se lasă întârziat prea mult, mâinile îmi tremură încet. Simt un nod în gât iar stomacul mă chinuia cu fiecare secunde ce trecea. Ușa tot nu se deschidea iar eu eram tot mai tulburat și înfricoșat.
-Darius ești bine ? tresar când aud vocea lui Dorian
-Nu. Nu sunt deloc bine. Îmi e teamă să nu îi pierd. zic cu o vocea destul de răgușită
-Nu îi vei pierde. Calm omule. spune și îmi zâmbește cald
Mă ridic și merg la un apărat de cafea, îmi iau o cafea cu lapte și când mă întorc la ceilalți îl văd pe doctor stând intre ei și vorbind ceva, Jess deja plângea la pieptul lui Luis. Când văd scena din fața ochilor scap instant paharul din mână și nu mai aveam mult și eram să cad și eu lângă el când îl văd pe Dorian că sa întors cu fața spre mine și avea lacrimi în ochii.
Nu îmi pasă că mă vedea lumea, nu îmi păsa de nimeni în acest moment, ochii mi sau umezit deja cu gândul că Rack nu mai este iar cel mic la fel. Altfel de ce ar plânge fetele ? Alta explicație nu aveam și nici nu puteam gândi așa de limpede, pășesc cu teamă spre ei și îmi țineam în frâu lacrimile ce voiau să cadă în secunda următoare și să-mi inunde obrajii.
-Tu ești tatăl copilului ? mă întreabă doctorul fixandu-mă atent
Nu îi răspund ci dau din cap în semn că da, îmi zâmbește dar nu puteam vedea chiat atât de clar dacă era unul fericit sau trist din cauza ochilor înlăcrimați. Își scoate mănușile de pe mâini ce erau pătate de sânge și le tine în mâini ce le duce la spate.
-Atunci te felicit. Tânăra domnișoară și copilul din pantecul ei au scăpat cu bine. De acum burtica îi va creste, dar va trebui să se odihnească cât mai mult. Acum e încă adormită, dar se va trezi în câteva ore. Felicitări !
-Mulțumim.. singurul cuvânt pe care lam putut spune
Doctorul se îndepărtează de noi, iar mici lacrimi de fericire îmi alunecă pe obraji. Înseamnă că ei plângeau de fericire, iar eu ca prostul îmi făceam un plan de sinucidere ca să ajung cât mai repede la Rack. Îmi șterg repede lacrimile căzute și mă întorc spre ei iar Dorian mă ia în brațe frățește plin de fericire că sora lui a scăpat cu viață.
