Din perspectiva lui Rackel:
Visam atât de frumos dar un zgomot infernal m-a trezit, mă ridic în fund iar Darius nu era lângă mine, deodată văd ușa balconului deschizându-se și îl observ pe Darius venind dar nu apucă să intre bine în cameră că face cunoștință cu podeaua. Nu se mai ridică așa că mă sperii de moarte, am crezut că vrea să mă sperie dar nu..
-Darius !! strig la el dar nu primesc nici un răspuns
Merg la el repede și îl tot strig în disperare dar nu se mișcă și nici nu-mi răspunde
-Te iubesc să nu uiţi asta, vei fi în inima mea, mereu.... aud cuvintele lui deja rostite și încep să mă panichez din ce în ce mai tare
Cobor în grabă scările și merg direct la cameră lui Jess, bat la ușă cu putere iar lacrimile nu mi-au întârziat să-mi apară pe obrajii
-Da ? spune cum deschide ușa
-D-Darius..nu se mișcă !!
Se uită la mine speriată și îl strigă pe Luis din ușă, el apare imediat și ne privește confuz și obosit
-Darius nu se mișcă. spune Jess încet
O ia la fugă pe scări și urcă în viteză, eu rămân blocată dar îmi revin repede și fug în cameră la Darius urmată de Jess
-Da, nr. 2. Veniți cât puteți de repede, glonțul e în dreptul inimii și sângerează. aud vocea lui Luis tocmai de pe hol
Cum intrăm în cameră fuge pe ușă afară, în mai puțin de 1 minut apare Dorian și-l ia pe Darius pe sus, sângele încă îi curge pe podea, îl scoate din cameră iar pe mine Jess, ținându-mă, de umeri mergem repede la parter, în living erau ce-i de la ambulanță. Dorian îl pune pe Darius cu grijă pe targă iar ăia îl duc afară, mergem și noi dar ne spune că trebuie operat de urgență. Ambulanța iese din curte, urcăm în mașină lui Dorian, cu el la volan, iar eu cu Jess în spate iar Luis în dreapta.
Cum se poate așa ceva ? Darius.. Adică era bine și acum ? De ce a ieșit afară ? De ce ? Nu putea să stea dracu în casă ?? Cine la împușcat ? Tocmai acum ? Când am început să-l iubesc și să țin la el.. De ce se întâmplă așa ceva tocmai acum ? De ce ?
Simt brațe lui Jess în jurul meu, o strâng și eu în brațe și dau frâu liber lacrimilor să-mi cadă..
*****
Stau pe scaunul ăsta blestemat din spital de mai bine de două ore și aștept ca Darius să iasă din operație, Dorian se tot plimbă în stânga și în dreapta de când am ajuns, Evens stă cu Luis și Troy pe scaune liniștiți iar Tina cu Jess tot încercau să mă liniștească și au reușit cât de cât.
-Dorian nu te mai mișca atât. Suntem cu toții îngrijorați, liniștește-te puțin, e un luptător și nu renunță el așa ușor mai ales acum când a găsit iubirea. spune Evens ridicându-se de pe scaun
-Omule nu pot ! E fratele meu, nu-l pot pierde ! spune Dorian prinzându-l de umeri pe Evens și clătinându-l
-Nu îl vei pierde. îi spune zâmbind apoi îl pune forțat pe scaun
Minutele treceau cu încetinitorul iar eu mă simțeam tot mai rău, speranțele mele se duceau pe apa sâmbetei cu fiecare secundă iar liniștea nu mai stătea, băieții tot se plimbau, doar eu cu fetele stăteam liniștite și așteptam cu inima la gât ca totul să fie bine și ca Darius să fie sănătos și să iasă cu zâmbetul ăla idiot pe buze.
Nu se poate termina așa și nu acum, nu mă poate lăsa acum când m-a făcut să-l iubesc și să fiu al lui. Cine la putut ținti atât de precis și cum de știa că la ora aia e afară.
Atâtea întrebări fără răspuns.
Ușă de la sala de operație se deschide și pe ea iese doctorul, băieții se duc ca fulgerul spre el
-Cum se simte ? îl întreabă Dorian pe doctor
-Am reușit să scoatem glonțul și spre norocul tuturor a fost doar la câțiva centimetri să îi fie fatal așa că a scapat. Dar acum trebuie să se odihnească, ar trebui să se trezească până dimineață. Îl vom duce la reanimare și sperăm ca totul să fie bine. Însănătoșire băieții.
-Mulțumim. răspunde Troy repede
Dorian a căzut pe scaun cum doctorul a plecat de lângă ei, Luis a fugit după apă iar Evens s-a uitat pe geam la Darius. A zâmbit cum la privit apoi a venit la noi cu pași mici, a luat-o pe Tina în brațe și a sărutat-o pe frunte apoi pe obraz.
M-am ridicat de pe scaun și am pășit spre geam, lam privit pe Darius și parcă nu mă puteam abține să nu plâng de fericire că a scăpat, dar tot are aparate conectate la el, l-am privit atentă și am văzut că respiră încet. Doarme atât de liniștit.
Nu avem voie să intrăm fără costum special, dar ceva mă trăgea la el, nu pot explica ce dar voiam să fiu lângă el și să-l strâng de mână..acum trebuia să fim acasă, să dormim împreună și să-l îmbrățișez când mă trezesc, nu să fim aici..
Pun mâna pe clanță să deschid ușa dar simt o mână pe umărul drept, mă întorc și era Dorian avea ochii roșii iar zâmbetul lui era dispărut de când am venit aici. L-am privit cu atenție în ochi și puteam să văd tristețea din ei, e chiar mai distrus și de cât mine.
Recunosc că ei sunt foarte atașați unul de altul, chiar de nu se cunosc de mai mult de un an dar au ajuns la ce-i mai buni prieteni, sunt ca niște frați ce se iubesc și nu iar despărți nimeni si nimic de pe lumea asta.
L-am luat în brațe și am dat frâu liber lacrimilor, el la rândul lui m-a îmbrățișat și și-a ascuns capul în scobitura gâtului meu, simțeam cum gâtul mi se umezește din cauza lacrimilor lui. Mi-am venit în fire și m-am calmat singură, am început să-i mângâi spatele cu speranța să-l liniștesc și pe el cât de cât.
*******
Orele tot treceau și uite așa am ajuns la opt jumătate dimineața stând pe scaun cu o cafea în mână și privind lichidul din ea. Mă uitam în gol și nu știam ce să mai fac, Darius încă nu s-a trezit și doctorii tot l-au verificat dar parcă nu vor să ne spună ceva..
Dorian se pune lângă mine și nu spune nimic, îmi ridic privirea și mă uit la el. Dau să spun ceva dar holul devine zgomotos și se umple de asistente și doctori care intră toți la Darius în salon. Ne ridicăm toți și ne uităm prin geam la ei, îi făcea resurcitare....Zgomotul de la aparatul ce îi verifica pulsul arată doar linia..
La prima nu a reacționat, nici la a doua, nici la a treia și nici la a patra. Când să i-o facă pe a cincea, n-am mai văzut că Dorian m-a prins de umeri chiar înainte să cad.
Îmi revin în următoarea secundă iar obrajii îmi sunt înecați de lacrimi când văd asistentele și doctorii în jurul lui, dau să intru dar nu am voie, îmi bag capul la pieptul lui Dorian și încep să plâng în liniște...
Nu s-a întâmplat asta. Darius nu a murit. Nu a murit. Nu. Nu. Nu. El s-a trezit. El s-a trezit. Nu a murit..
Nuuuuuuuuuuuuuu
