Friendship or more...?

Capitolul 25

Amanda Pov.

-Dacă doar ne-ai spune mai multe despre cel care l-a băgat în spital pe fiul lui Denver, ai fi liberă să pleci oricând. Spune o scursură de bărbat care tot ce poate face este să mă sedeze când nu reușește să scoată nimic de la mine.

-Cel care l-a băgat pe Josh în spital mă va găsi, iar atunci, domnilor, vă veți ruga să nu mă fi atins deloc. Spun eu încercând să rămân lucidă.

Nu am idee cu ce mă înjectează de fiecare dată, însă știu că orice ar fi, este marfă tare.

-Idioata naibii…Spune bărbatul și pleacă din camera în care sunt ținută captivă.

A trecut o săptămână de când sunt ținută captivă în fabrica asta abandonată. O săptămână în care ei au încercat să mă facă să îl vând pe Ron pentru libertatea mea. Nu am făcut-o. Nu aș mai fi o prietenă adevărată pentru Ron dacă aș ceda atât de repede. 

Nu știu prea multe despre ce se întâmplă cu mine după ce ei mă sedează. Îmi aduc aminte doar fragmente. De ceea ce sunt sigură este că orice mi-ar face ei când eu sunt sedată, când mă trezesc mă simt murdară. Le simt mâinile pe corpul meu, atingându-mă, dar nu pot să îmi dau seama dacă au făcut și altceva. Eu sper ca ei să nu mă fi violat, însă cu astfel de scursuri de bărbați este în zadar să cred că încă sunt virgină.

Am refuzat să colaborez cu ei încă din prima clipă. Când am fost nevoită să îl aștept pe acel “domn” de care tot vorbeau ei, am fost șocată să văd că este tatăl lui Josh.

Imediat ce l-am văzut am știut că totul este răzbunare. Ron l-a făcut de rușine pe Denver când l-a băgat pe Josh în spital. Din câte se vede, stima de sine a lui Russell este foarte slăbită.

Abia atunci când am aflat că este vorba de răzbunare am zâmbit pentru prima dată fiind mândră de Ron și de faptul că l-a bătut pe Josh. Nu am de gând să îl trădez sau să colaborez cu nemernicii ăștia, orice mi-ar promite. Voi suporta orice vor să îmi facă…Sunt deja sigură că au făcut cam tot ce pot să îmi facă. Sunt sigură și că mi-au luat inocența, pentru că sunt niște gunoaie.

Încerc să îmi acopăr sânii cu palmele pentru că au decis să nu îmi dea haine și să mă umilească.

-Tu chiar ești bătută în cap? Aud vocea celui care îl sună mereu pe Ron să îl sperie.

Eu sunt prezentă la convorbiri, însă sunt mult prea drogată pentru a reuși să reacționez.

Cred că i se spune Ghost…Nu sunt chiar sigură.

Totul este în ceață.

-Tu ești idiot. Spun și îmi lipesc capul de perete luptându-mă cu sedativul din corpul meu.

-Poate…Dar măcar eu știu când să profit de situație. Ți-am mai spus…Dacă, pur și simplu, ne-ai da mai multe detalii despre Stallion, ai putea pleca acasă.

Ghost…Este diferit. Poate el este cel la conducere și este vinovat de ceea sunt nevoită să îndur, dar parcă îi este milă de mine. Adică, uneori, când eu sunt sub efectul sedativului, îl aud vorbind cu cineva la telefon despre mine. Când vorbește cu acea persoană el pare că îi pare rău că sunt nevoită să trec prin toate umilințele la care sunt supusă. Nu sunt sigură ce anume spune la telefon, dar tonul lui indică asta.

-Sunt loială. Îi răspund simplu și îmi închid ochii.

-Așa e…Spune el aproape în șoaptă, dar eu îl aud destul de bine.

Se aude sunetul de la camera foto de pe telefon și, în mod normal mi-aș deschide ochii, dar acum pare că serul pe care mi l-a dat idiotul de mai devreme îmi vine de hac.

După câteva zeci de secunde se aud voci. Pot să o recunosc cu succes pe cea a lui Ron vorbind la telefon și aș țipa cât mă țin plămânii ca el să mă audă, însă tot ce reușesc să scot pe gură sunt doar câteva mormăieli indescifrabile.

La naiba…O să rămân captivă aici toată viața mea.

Îl aud pe Ghost vorbind cu Ron destul de mult timp, dar nu înțeleg nimic din discuție. Ceva timp mai târziu simt două brațe ridicându-mă de pe salteaua infectă și sunt purtată habar n-am unde. Simt o briză de aer rece peste corpul meu pe jumătate gol și iar scot doar câteva mormăieli indescifrabile pe gură. Mă apropii mai tare de corpul străin în căutare de căldură, apoi sunt așezată pe un pat moale. Dacă aș putea, m-aș ruga să nu mi se întâmple nimic, să nu vină din nou cineva și să mă atingă. Însă, nu pot face nimic în starea asta, iar când mă voi trezi, nu îmi voi aduce aminte ce s-a întâmplat cu mine.

-Îmi pare rău, Amanda…Nu am știut. Recunosc vocea ca fiind a lui Ghost.

Ce nu știu este motivul pentru care își cere scuze. Nu e cam târziu să își ceară scuze pentru tot ceea ce am fost nevoită să trec?

După câteva secunde simt un material acoperindu-mi corpul și mă simt ușurată. Azi nu voi mai fi umilită. Nu știți cât de rău este să fii în stare vegetativă și să nu poți să te aperi de nimic. De asemenea, cel mai rău este că sunt conștientă mereu. Sunt într-o stare de somn conștientă și simt tot ce mi se întâmplă. Partea “bună” in toate astea este că…Atunci când trece efectul sedativului nu îmi aduc aminte nimic. Și nici nu vreau să îmi aduc aminte. Cred că aș suferi mai tare decât sufăr deja.

-De ce nu ai spus nimic despre mama ta? De ce nu ai spus că mama ta este Gabriella? Spune Ghost parcă fiind terifiat.

Cred că sedativul mă afectează prea tare. De ce bărbatul care m-a umilit în tot acest timp ar fi terifiat? Si ce legătură are mama mea cu toate astea? De unde o cunoaște pe mama măcar?

Doamne…Mi-aș dori să nu uit toate astea ca să pot pune întrebările corecte.