Friendship or more...?

Capitolul 5

Ron Pov.

Amanda…Dacă aș începe să vorbesc despre ea aș umple pagini și pagini de cărți, și cel mai probabil ar fi mai multe volume. Amanda este o persoană specială pentru mine și are un loc special în inima mea.

Despre ce naiba tot vorbesc?! Inima mea îi aparține în întregime și…știu cât de greșit este să am astfel de sentimente pentru ea. Nici nu știu când s-a schimbat modul în care o privesc, iar ea nici măcar nu este conștientă de acest lucru. Sunt sigur că dacă ar știi ce fel de gânduri am eu cu ea nu ar vrea să mai dea ochii cu mine în viața ei. Tocmai de aceea am ales să o privesc din umbră și să o iubesc din umbră. Așa e cel mai bine pentru relația noastră de prietenie.

Acum, spre exemplu, o privesc pe geam cum duce o conversație destul de aprinsă cu măscăriciul acela de iubit al ei. Sincer, tot ce îmi doresc acum și ce mi-ar da o mare satisfacție este să mă duc la el și să îl dau cu capul de pereți până când nu mai vede bine. Dar știu că după aceea Amanda nu ar mai vorbi cu mine, așa că aleg să privesc încă o dată din umbră și să acționez în secret.

Nu știu la ce s-a gândit când a ales să fie într-o relație cu el. Dar…cred că nu s-a gândit deloc. Probabil s-a simțit ca o ciudată pentru că era singura de la facultate care nu avea iubit, așa că a ales să iasă cu idiotul acesta.

-Știi…Dacă nu faci nimic, o să apară altul care o va da pe spate, iar tu vei fi uitat. Spune mama Amandei venind lângă mine și privind pe geam la fiica ei.

-Nu știu despre ce vorbești. Spun simplu netrădând vreo emoție.

Ea râde și se întoarce spre mine privindu-mă parcă cu autoritate.

-Ron…Nu încerca să mă păcălești. Am văzut cum o privești. Nu o poți privi așa ca apoi să îmi spui că nu simți nimic pentru ea.

-Nu ar fi corect față de relația noastră de prietenie. Iar ea…nu mă percepe ca altceva.

-Nu vei știi dacă nu încerci. Uite ce e, Ron. Eu mâine plec din nou și știu că pot pleca pentru că e pe mâini bune cu tine, dar totuși vreau să îmi promiți ceva.

-Ce anume?

-Vreau să îmi promiți că fiica mea nu va suferi din nimic și că tu vei avea grijă de ea orice ar fi.

-Promit.

Nu este nevoie să promit nimănui astfel de lucruri pentru că niciodată nu o voi lăsa pe Amanda să sufere. 

-Ok…Și vreau să te gândești la ce ți-am spus. Josh nu o merită pe Amanda, dar asta poate că a fost norocul tău. Ce vei face când va apărea cineva care să o merite? Mai ai o șansă la inima ei. Nu o pierde. Spune mama Amandei plină de iubire pentru fiica ei,apoi pleacă spre dormitorul ei.

Eu rămân în același loc și o privesc pe Amanda căzut pe gânduri. Asta până când îl văd pe idiotul acela bruscând-o.

Oh nu…Tocmai ți-ai semnat sentința la moarte, copilaș.

Ies afară imediat și într-o secundă mă găsesc prinzându-l pe Josh de guler aducându-l atât de aproape de mine încât am impresia că s-a făcut mai mic decât e.

-Cum naiba ți-a trecut prin cap să o bruschezi știind că aș putea fi prin preajmă? Spun eu, mârâind la el.

-Ron, e ok. Sunt bine. Spune Amanda încercând să calmeze apele, dar tot ce reușește este să mă enerveze mai tare.

Ea chiar nu gândește? Ar trebui să fie furioasă pentru că iubitul ei, așa cum ea îl consideră, o tratează atât de jegos.

-Ai face bine să o iei la fugă, băiețaș, cât încă ești întreg. Și să nu îți mai văd fața pe aici. Spun eu, apoi îl împing.

Scursură de om…

-Puteai să te porți mai normal. Spune Amanda oftând, iar eu mă îmtorc nervos spre ea.

-Dacă tu crezi că voi permite cuiva să te trateze în halul acesta, înseamnă că nu mă cunoști deloc.

-Iar eu nu vreau ca tu să intri în probleme pentru mine.

Ei bine…la naiba. Nu mă așteptam la replica asta și din câte îmi dau seama nici ea nu se aștepta să spună asta pentru că începe să se fâstâcească, apoi intră în casă fără a mai spune ceva. Este felul ei prin care pune distanță atunci când i se pare că se întrece o linie setată de ea.

Oftez simțindu-mă obosit dintr-odată și o urmez în casă. Când ajung în casă, nu o văd nicăieri.

-Unde e? O întreb pe mama ei care este în bucătărie și spală farfuriile din care am mâncat.

-A spus că se pregătește pentru cursuri. Spune ea gesticulând cu capul spre camera Amandei.

Ok…Voi aștepta atunci până iese. Doar nu crede că a terminat de vorbit cu mine, nu? Vreau să aflu de ce ea consideră că nu merită mai mult de la persoana de lângă ea.

Mama Amandei mă privește cu coada ochiului să vadă ce fac, dar nu mă simt intimidat deloc. Până la urmă, mama ei vrea ca eu și Amanda să fim împreună. Nu am de ce să mă ascund chiar acum.

După ceea ce pare o eternitate, Amanda iese din camera ei și ca de fiecare dată când o văd reușește să îmi taie respirația. E îmbrăcată într-o cămașă cu mânecă scurtă și o fustă neagră care mie personal mi se pare mult prea scurtă, dar niciodată nu i-am impus o anume vestimentație chiar dacă eu am “crescut-o” de la vârsta de cincisprezece ani, aș putea spune.

-Eu plec axum altfel întârzii. Spune ea așezându-și geanta pe umăr.

-Te duc eu. Spun eu repede și reușesc să o văd pe mama ei zâmbind.

Amanda aproba din cap, iar după ce o salută pe mama ei mă urmează pe mine afară.

E bine că în unele nopți, Amanda este de acord să rămân la ea peste noapte având în vedere că casa mea e la celălalt capăt al orașului. E bine că am astfel de oportunități, cum ar fi să o conduc la cursuri, ceea ce îmi place pentru că pot petrece mai mult timp cu ea.