Amanda Pov.
Voleiul pe plajă a fost ceea ce aveam nevoie. O distragere de la tot ce se petrece în viața mea acum. De la faptul că cel mai bun prieten al meu este îndrăgostit de mine. Nu știu ce să simt în legătură cu asta. Karla are dreptate. Sunt sigură că să formezi un cuplu cu cel mai bun prieten al tău, care știe deja totul despre tine, este frumos. Dar trebuie pus în balanță și faptul că îl poți pierde definitiv dacă vă despărțiți. Te-ai lua la drum știind asta?
Plină de nisip din cap până în picioare, ajung acasă și văd luminile stinse. Ron trebuia să rămână la mine în seara asta. Probabil că doarme deja.
Intru în casă și merg direct spre camera de oaspeți pe care o folosește Ron când rămâne la mine. Îmi vâr capul pe ușă, dar nu văd pe nimeni.
Aprind lumina și văd camera goală.
Nu a mai rămas la mine sau nu a ajuns încă de la muncă?
Îmi scot telefonul din buzunarul salopetei și îl apelez pe Ron.
Intră direct căsuța vocală.
Ciudat…El mereu are grijă să îi fie încărcat telefonul.
Poate nu și-a dat seama că i s-a descărcat telefonul.
Merg în dormitorul meu și după ce scap de hainele de pe mine, intru direct la duș.
Apa fierbinte îmi relaxează mușchii și gem obosită. Să joc volei de plajă a fost o idee bună, dar faptul că acum sunt extenuată…Nu mă încântă deloc asta.
După ce sunt curată pe tot corpul, opresc dușul și mă usuc cu un prosop, în cele din urmă îmbrăcându-mă în pijamale. Ies din baie și merg în bucătărie să îmi prepar ceva rapid de mâncare. Privesc ceasul de pe perete care indică aproape ora douăsprezece și încep să mă îngrijorez pentru faptul că Ron nu s-a întors acasă până acum.
Îmi mănânc sandwich-ul pe viteză neputând să alung gândul tulburător că poate lui Ron i s-a întâmplat ceva.
Din moment ce nu pot da de el la telefon, ar trebui să merg la atelierul lui auto să îl caut.
Sper să nu i se fi întâmplat ceva.
Îmi iau cheile și neținând cont că sunt deja în pijamale, ies din casă și fac cu mâna la primul taxi pe care îl văd.
-Bună seara. Duceți-mă, vă rog, pe St.Louis. Îi spun șoferului, iar acesta pornește mașina.
Mergem în tăcere timp de câteva minute pierzându-mă în propriile gânduri, până când observ pe geam că nu o luăm pe St. Louis, ci facem stânga, pe un drum pe care nu îl cunosc.
-Mă scuzați, dar cred că ați greșit traseul. Îi spun eu șoferului, iar el își aprinde o țigară privindu-mă prin oglindă.
-Mă îndoiesc, domnișoară.
Vocea lui este răgușită și greoaie din cauza țigărilor, și pare că mă ia peste picior.
-Dar, am văzut că…
-Nu ai văzut nimic, dră. Stai liniștită acolo și așteaptă să ajungi la destinație. Nu mai e mult.
Oh Doamne…Sunt răpită? Asta mi se întâmplă acum? Am văzut la televizor că în ultimul timp au tot dispărut fete tinere, dar nu mă gândeam că voi fi și eu una dintre ele.
Dau să deschid portiera pentru a sări jos din mașină, dar șoferul este mai rapid decât mine și blochează toate portierele răpindu-mi orice șansă de a evada. Vreau să îmi scot telefonul din buzunar, dar îmi aduc aminte că l-am lăsat pe blatul de la bucătărie.
Nu mi se poate întâmpla una ca asta. Universul a decis să îmi facă o glumă proastă?
Mașina se oprește în fața unei fabrici abandonate și șoferul iese venind să îmi deschidă ușa.
-Nu ies de aici. Spun eu reușind să nu mă bâlbâi, iar șoferul chicotește aruncându-și restul din țigară pe jos apoi o calcă cu piciorul.
-Dră, am tot timpul din lume să aștept după tine. Mai devreme sau mai târziu, tot vei coborî. Toate o fac, intr-un final.
Omul ăsta îmi spune că mai sunt fete care au trecut prin această experiență?
Îmi întorc capul de la el și îl aud oftând.
-Cum vrei, dră. Eu am fost blând cu tine. Îmi spune el și își scoate telefonul din buzunar apelând pe cineva. Sunt afară…Nu vrea să coboare…Ok.
În mai puțin de zece secunde, ușa de la fabrică se deschide și doi bărbați cât două gorile vin spre noi.
-Ce se întâmplă? Întreb eu simțind cum frica începe să își facă apariția.
Cei doi bărbați reușesc să mă scoată afară fără prea multe probleme având în vedere cum arată, iar eu mă zbat în brațele lor încercând să scap. Tot ce reușesc este să mă obosesc și să mă rănesc, iar tentativele mele de evadare sunt inutile. Mai ales că am intrat în fabrică deja și ușa se închide după noi. Sunt așezată cu forța pe un scaun de către unul din bărbații care m-au tras înauntru și încerc să mă prefac neînfricată.
Dacă voi fi vândută naiba știe unde? Poate voi fi sclavă, chiar dacă sclavia este interzisă. Habar nu ai în ce colț de lume încă mai cumpără sclavi. Sau poate fi și mai rău…Poate am dat peste traficanți de organe.
Oh Doamne…
-Îmi poate spune cineva ce se întâmplă? Îi intreb pe cele două gorile, iar ei doar se uită unul la altul.
-O să afli tot în mai puțin de cinci minute. Domnul va ajunge imediat. Răspunde unul dintre ei, și tot ce spun mă înspăimântă și mai tare.
-Cine este “domnul” acesta?
-O să afli tot în…
-Mai puțin de cinci minute. Am înțeles din prima.
-Dacă colaborezi, în seara asta vei dormi în patul tău și îți vei aminti despre asta doar ca despre un vis urât.
-Să colaborez la ce?
-O să afli tot în…
-Ok. Aștept.
Oh Doamne…Cum reușesc să dau doar peste probleme? Puteam să fiu în patul meu acuma dacă nu eram atât de îngrijorată pentru Ron. Încerc să mă mențin cu firea pentru că am încredere că Ron este teafăr, iar când va merge acasă și nu mă va găsi, va suna la poliție. Mă vor găsi în mai puțin de o oră. Tot ce trebuie să fac este să am răbdare.
CITEȘTI
Friendship or more...?
Romansa-Tu ești curioasă să afli ce ți-aș face dacă tu ai fi a mea? Spune Ron mângâindu-mi tandru fața. Nu știu dacă este corect să simt ceva atât de intens față de el. El este cel mai bun prieten al meu. Noi eram ca frații...Dar ceva s-a schimbat pe parc...
