Friendship or more...?

Capitolul 4

Amanda Pov.

Dimineață mă trezesc cu mirosul plăcut al cafelei și cu razele de soare care și-au făcut loc prin perdele. Mă ridic în șezut și îmi trec mâinile prin păr înainte să mă întind după cana de cafea de pe noptieră, care este alături de un bilețel.

“Nu am vrut să te trezesc pentru că dormeai prea bine. Dacă ai nevoie de mine sunt la subsol.-R”.

Iau câteva înghițituri de cafea apoi mă ridic din pat pentru a-mi face rutina matinală,apoi poate mă voi alătura lui Ron la subsol. La subsol este sala lui de sport. Acolo merge când are chef să facă puțină mișcare.

După ce îmi termin rutina, decid că am stat destul în cameră și merg la subsol cu cana de cafea în mână. Când deschid ușa de la subsol am parte de surpriza vieții mele. Ron lovește sacul de box pe care și l-a agățat în mijlocul camerei atât de puternic încât eu cred că mai are puțin și cade din tavan. Dar nu asta este surpriza vieții mele, pentru că sunt obișnuită să îl văd lovind sacul de box cu atâta înverșunare, dar având tricoul pe el. Acum, însă, Ron este la bustul gol și…Doamne…Și să fii orb tot ai vedea mușchii jucându-i sub piele.

S-a făcut cumva mai sexy și nu mi-am dat seama?

Mă plesnesc mintal pentru că tocmai am făcut un mini atac de cord din cauza priveliștii din fața mea, dar…Ce mult mi-ar plăcea să simt mușchii aceia încordându-se apoi relaxându-se sub degetele mele.

Ok, Amanda…Cred că mai bine pleci și îți cauți ceva de făcut. Nu poți avea fantezii cu cel mai bun prieten al tău.

Vreau să fac cale întoarsă și să plec dar parcă simțimdu-mi prezența, Ron se oprește din a lovi sacul și se întoarce spre mine.

Iisuse drag…A avut mereu pachețele acelea pe abdomen? 

-Ce faci? Mă întreabă el, dar sunt mult prea năucă în momentul acesta.

-Poftim?

-Te-am întrebat ce faci. Spune el cu zâmbetul pe buze de parcă mi-ar putea auzi fiecare gând și îi place la nebunie ce aude.

Cu greu reușesc să îmi dezlipesc privirea de la abdomenul lui și să îl privesc în ochi. Doar că atunci când fac asta, obrajii mei iau foc dintr-un motiv necunoscut mie, iar zâmbetul lui se mărește.

-Eu…Eu am venit să îți spun că…Probabil, Josh va trece pe aici. Spun eu bâlbâindu-mă.

Eu? Bâlbâindu-mă când vine vorba de Ron? Niciodată. Ce e in neregulă cu mine?

-Ar face bine să vină când eu sunt plecat ca să nu fiu nevoit să îi rup ceva, și Doamne ferește, să nu mai poată juca. Spune el ștergându-și sudoarea cu un prosop.

Ar fi ceva…Poate dacă Ron i-ar rupe câteva oase va știi să nu mă mai trateze cu atâta lipsă de respect de parcă eu nu aș conta. Dar nu sunt adepta violenței, așa că…

-Ba te vei purta normal și nu îi vei face nimic.

-Ești prea bună pentru el, Amanda, iar el nu te prețuiește așa cum meriți.

Dintr-un motiv anume mi se taie respirația și mi se pare prea mult această conversație, așa că fac ceea ce fac eu de obicei. Mă retrag.

-Ok…Merg să fac micul dejun. Vino când ai terminat aici. Spun și părăsesc în grabă camera de la subsol nelăsându-l pe Ron să mai spună ceva.

Odată ajunsă în bucătărie, decid să fac un mic dejun simplu. Ouă cu bacon. Mă mir dacă mă mai pot concentra să fac mâncare după faza cu subsolul.

-Vai, scumpa mea…Cât ai crescut.

Ochii mei se mută imediat pe ușa de la intrare și nu pot să îmi ascund șocul când o văd pe mama intrând în casă. Au trecut, câți? Aproximativ patru ani și jumătate de când nu am mai văzut-o și mi se pare că ea este neschimbată. De fapt, pare că strălucește…

Mă bucur că este fericită dar, cred că trebuia să aleagă să stea cu mine nu să plece prin vacanțe cu iubitul ei.

-Mamă…Spun eu cu vocea tremurândă de emoție și mă grăbesc să termin micul dejun ca să nu ard ouăle.

Ea intră în bucătărie și mă trage în brațe imediat ce eu opresc aragazul. Îmbrățișarea ei este caldă exact așa cum mi-o amintesc și nu îmi pot stăpâni lacrimile care îmi inundă ochii.

-Mi-a fost atât de dor de tine, scumpa mea. Spune ea suspinând.

-Asta înseamnă că nu o vei mai părăsi?

Se aude vocea lui Ron și ne despărțim din îmbrățișare pregătindu-mă să îl calmez pe el. Nu vreau să se certe cu mama cu toate că Ron are dreptate.

-Stallion? Dumnezeule…Nu-mi vine să cred că încă mai ești prin preajmă. Spune mama apropiindu-se de el și îmbrățișându-l.

-Deci? Nu mi-ai răspuns la întrebare. Insistă Ron, iar eu aștept răbdătoare răspunsul mamei mele.

-Nu fiți copii…Amanda nu mai are nevoie de mine acum. Este matură, este responsabilă. Plus de asta, te are pe tine, nu?

Ron aprobă din cap gândindu-se la ceva, iar eu sunt puțin dezamăgită de faptul că mama va pleca din nou într-o altă călătorie care cine știe cât va dura.

Pregătesc în trei farfurii, micul dejun apoi le așez pe masă. 

Nu contează faptul că mama va sta aici pentru scurt timp, contează că acum e aici. Ne așezăm toți la masă și începem să mâncăm. Din când în când simt privirea lui Ron pe mine dar decid să îl ignor fiind mult prea atentă la ceea ce povestește mama.

Pare dimineața perfectă, până când ultima persoană pe care voiam să o văd azi, apare la ușă. Josh. Îl văd pe Ron încordându-se și decid să mă ocup cât mai repede de Josh, cât timp încă mai este întreg. Am o vagă impresie că Ron nu se va mai putea abține mult și va sări la gâtul lui. Nu vreau niciun show azi.

Pe lângă asta…Ron nu merită să își piardă timpul cu Josh. Este destul că am pierdut eu timpul cu el.

-Josh, haide să vorbim. Spun eu și îi fac semn să mă urmărească afară.

Observ că nu îi prea place faptul că nu îl invit în casă, dar este pentru binele lui.