Friendship or more...?

Capitolul 1

Amanda Pov.

-Foarte bună treabă ați făcut azi, studenti. Mă aștept ca până la finalul săptămânii să îmi predați eseurile. O zi bună! Spune profesoara, iar toți colegii mei deja sunt pe punctul de a părăsi sala de curs.

Mie mereu îmi ia mai mult timp să îmi adun lucrurile, dar în momentul ăsta am impresia că mă mișc în reluare. Eu am primit în timpul cursului un mesaj de la Josh, iubitul meu, spunându-mi că s-a rănit la genunchi în timpul antrenamentelor de rugby.

Mda...Iubitul meu este sportiv, în timp ce eu sunt o tocilară. Cum am ajuns să fim noi într-o relație care ține deja de opt luni, habar nu am...

Eu îmi adun în cele din urmă toate lucrurile pe care le bag în geantă și trag adânc aer în piept.

Josh va fi bine, Amanda. Poate doar s-a julit puțin, atâta tot.

Ies din sala de curs și mă îndrept spre terenul de rugby din celălalt capăt al campusului repetându-mi în minte încontinuu ca o mantră „Josh este bine."

Trebuie să fiu sinceră și să spun că cu toate că iubitul meu este căpitanul echipei de rugby, eu nu sunt sportivă deloc. Mulțumesc Mamei Natură că m-a încredințat cu un trup fără grăsime.

Când ajung pe terenul de rugby, îi văd pe toți jucătorii adunați într-un cerc râzând.

Stai....Ce?

Îmi fac loc printre ei și ochii mei îi găsesc imediat pe ai lui Josh și îmi dau seama imediat că nu este nimic în neregulă cu el.

Urăsc când face asta...

Se poartă ca un copil doar pentru a mă vedea cum îmi dau răsuflarea ca să ajung la el.

-Hey, iubito. Spune el cu un zâmbet larg pe buze.

Gem frustrată și îl lovesc cu pumnul în umăr.

Sigur că lovitura mea nu a fost puternică pentru că Josh râde apoi mă trage în brațele lui și își lipește buzele de ale mele.

Încă ceva...Chiar dacă eu și Josh suntem într-o relație de opt luni, nu am ajuns încă la nivelul "acela" în relație. Motivul, aș putea spune, că sunt eu. Nu simt că el este bărbatul potrivit pentru a face acel pas, sau poate este ceva în neregulă cu mine. Nu doar o dată am avut discuția asta cu Josh, dar mă deranjează că nu pare să vrea să accepte că nu sunt pregătită să fac pasul acela, iar ca reputația lui de căpitan să nu aibe de suferit în fața coechipierilor lui, se dă în spectacol ca acum. Mă sărută forțat, iar eu trebuie să mimez că sunt în delir.

Prostii...Nu sunt comodă să mă afișez chiar așa în public.

Cu siguranță este ceva în neregulă cu mine.

Uneori mă întreb de ce mai sunt împreună cu el când i-aș putea da drumul și să întâlnească o fată care să-i dea ce vrea el...Cu siguranță este ceva rar să ai douăzeci de ani și să fi încă virgină. Dar mie nu mi-e rușine cu asta. Mă face să fiu diferită față de alte fete care abia așteaptă să scape de hainele de pe ele.

-Ești bine? Întreb eu imediat ce el decide că sărutul a durat destul și a primit ovații din partea coechipierilor lui.

-Da, iubito. Voiam doar să te văd.

-Aham...Ok.

Acum ce? Ce ar trebui să fac sau să spun? Am impresia că m-a adus aici ca să mă încolțească cu ceva.

-Diseară, Brad dă o petrecere în cinstea meciului de mâine și mi-ar plăcea să vii cu mine. Ce spui?

Am avut dreptate...Chiar că m-a încolțit. Știe că nu îl voi refuza în fața prietenilor lui.