Mi-au evadat din suflet fluturi,
Strigă-n zboru-i spre apus,
Spre ultimele raze calde,
Soarele ce-abia s-a dus.
Frunza ruginită cade
De pe ramura tăcută,
E-o poveste veche, tristă,
Inima de vânt strămută.
Toamna-n mine-a prins rădăcini,
Un ecou de șoapte goale,
Culorile se sting încet,
Sub mantia nopții tale.
Și-n căderea lor, spre zare,
Fluturii se pierd în fum,
Ruginită e iubirea
Ce-a fost cândva, demult, parfum.
A venit toamna în inima mea,
Cu frunze ce mor pe rând,
Și în liniștea apusului
Mă regăsesc, pierdut, plângând.
