Pe cărări nebătute, pasul calcă-ncet,
Nu-i drum drept spre cer,
Nici trotuar concret.
În loc de icoane, se-nchină la stele,
Pe-altar de-idei aprinde scântei rebele.
Cuvântul nu-i dogmă,
Ci fluviu ce curge,
În matca-nnoirii, orice normă frânge.
Nu-și pleacă genunchiul în fața tiparului,
Caută sensuri dincolo de zidul altarului.
Neortodox e vântul ce bate spre munți,
E ploaia ce cântă pe-ntinsele frunți.
E glasul ce strigă, adesea proscris,
În mijlocul lumii ce cere un vis.
Și dacă greșește, greșește curat,
Fără frică de biciul păcatului dat.
În inima lui, doar o lege domnește:
Adevărul că viața-n divers strălucește.
Neortodox e, dar sufletu-i viu,
Un căutător veșnic sub cer azuriu.
Nu-i renegat, nici pierdut printre semeni,
Ci un strop de lumină pentru cei ce se temeni.
