Când ultimul ceas va suna peste lume,
Și focul va șterge al timpurilor nume,
Când cerul va plânge cu stele căzute,
Se va scrie în taină, dreptatea pierdută.
Va fi o chemare, o cântare grea,
O balanță ce-ncearcă să cântărească viața ta.
Nu aur, nici slavă, nici visuri deșarte,
Doar faptele tale vor sta să te poarte.
Pe câmpul de umbre, sub cer luminat,
Vor sta suflete-n rânduri, fiecare-ntrebat:
„Ai iubit? Ai iertat? Ai fost drept pe pământ?
Ai fost luminiță sau doar un cuvânt?”
Și îngerii-n taină, cu aripi întinse,
Vor deschide o carte cu pagini aprinse.
Scrise în lacrimi, în sânge, în dor,
Vor fi faptele noastre, oglinda din zbor.
Dar nu-i doar o teamă, un sfârșit amar,
Judecata de Apoi e al vieții hotar.
E șansa ca totul să fie curat,
Ca sufletul lumii să fie salvat.
Și poate, la capăt, în acea clipă mare,
Nu-i doar pedeapsă, ci și iertare.
Căci în fața dreptății, dincolo de noi,
Se află iubirea,
Judecata de Apoi.
