Pornesc pe cărări ce nu au hotar,
Spre mine mă duc, dar drumul e rar.
În umbre și lumină, în clipe târzii,
Caut un adevăr printre mii de fântâni.
Un pas spre necunoscut, altul în vis,
Din labirintul vieții un sens s-a deschis.
Dar cine sunt eu, și ce vreau să găsesc?
E un ecou mut, un gând nefiresc.
În oglinda timpului văd doar fragmente,
Chipuri și glasuri, doruri absente.
Dar în adânc, un foc tainic arde,
Un dor de răspunsuri ce-n suflet se scalde.
Căutarea e grea, dar tot mă avânt,
Prin tăceri întunecate, prin cuvânt.
E-o chemare adâncă, o stea călăuză,
Un freamăt ce-n mine speranța infuză.
Și poate la capăt nu-i liniște, nu-i,
Ci doar o altă întrebare în noi.
Dar căutarea sinelui e însăși trăirea,
O cale spre tot, spre cer, nemurirea.
