Ai facut fiinte din lut si vrei sa ne inchinam lor?
(Belial)
Usa se deschise, doi servitori intrara, urmati de o femeie imbracata in negru, ce-si purta chipul acoperit sub un voal straveziu, verde.
-Printe, printe! Ti-am adus un vindecator! spuse servitorul, abia rasufland.
Ca la un semn, toate capetele se intoarsera spre usa. Silueta feminina se apropie de pat, dupa care isi duse mana la frunte, in semn de respect. Azazel se ridica in picioare, privind-o cu atentie. Asmodeu se apropie de pat la randul sau, cercetand chipul vindecatoarei.
- Cine esti?
Ea se intoarse usor spre Asmodeu. Voalul era strapuns pe alocuri de doua perle negre, lucioase: ochii ei. Vederea acestor ochi il tulbura pe astrolog. Tacerea fu rupta de o voce clara, puternica, cu accente mustratoare.
- Vrei sa facem prezentari, sau vrei sa-ti salvez Printul?
Asmodeu se dadu in laturi, nestiind ce sa spuna. Femeia scoase de la brau o punga brodata. Mainile ei cu degete prelungi deschisera o cutiuta in care se gasea o alifie parfumata. Mireasma ei acoperi curand toata camera, starnind narile celorlalti. Inspirau cu totii, cu nesat, fara sa se poata satura. Fiecare dintre ei isi simtea capul cuprins de o ameteala placuta.
- Ce fel de alifie este aceasta? se interesa Asmodeu.
- Este solutie obtinuta din rasina unui copac stravechi, il lamuri tanara, apropiind degetele de buzele palide ale Printului.
Lucifer isi simti buzele unse si un gust dulce-acrisor ii alina cerul gurii, ars de otrava, umflat si sangerand. Ceilalti isi lungira gaturile, asteptand sa se intample minunea. Dupa ceva timp, Printul lor deschise ochii. Chipul ii era mai putin palid, iar umbra mortii care zacea deasupra parea sa-l paraseasca.
- Se vindeca! striga Denaida, cuprinsa de uimire.
- Nu chiar, zise straina. Am alungat moartea, dar asta e tot ce pot face.
- Vrei sa spui ca va ramane bolnav? se indigna Azazel.
- Trebuie sa intelegeti: acel venin nu iese usor din trup. Va avea nevoie de tratament indelungat. Poate dura ani pana va prinde putere.
Ceilalti oftara, pe jumatate usurati, pe jumatate impovarati.
- Va supravietui, dar nu va putea conduce... sopti Azazel.
- Trebuie sa gasim un loctiitor, adauga Asmodeu.
Vocea Printului, aproape soptita, ii readuse la tacere.
- Nimeni nu va urca pe acel tron, nu cata vreme mai am viata in trup.
Se ridica in capul oaselor, sprijinindu-se de perne, fara ajutor, facand un semn.
- Tu! Ridica-ti voalul. Vreau sa vad cum arati.
- Ma tem ca nu pot face asta, Printul meu.
- Adica? se ofensa el.
- Ma aflu sub juramant.
Cuvintele ei starnira curiozitatea celor de fata, care ii pandeau miscarile, asteptand ceva, un lucru care s-o dea de gol.
- Ce fel de juramant?
- Ordinul meu nu permite sa-mi arat chipul strainilor mai inainte de-a trece sapte ani.
- N-a fost o rugaminte, a fost o porunca!
- Daca pretuiesti catusi de putin ce am facut pentru tine, lasa-ma sa raman asa.
