Usa salii tronului se deschise lent. Pe ea intra un barbat inalt, blond, imbracat in haine regale. Inainta cu pas masurat, privind cu luare-aminte imprejur. Odata ajuns unde trebuia, fu intampinat de un preot imbracat in haine verzi, cu aspect vechi, lipsite de podoabe. Mohorat si incruntat, acesta se inclina lent, apoi glasui dupa cum cerea protocolul:
- Regele desertaciunii, conducatorul Seiramului, mana dreapta a lordului intunericului, cere audienta!
Reena ramase nemiscata pe tron, privindu-l fix pe Azazel, cu un nod in gat. Era multumita ca nu trebuia sa i se adreseze direct.
- Spune-i regelui ca prezenta lui este mai mult decat binevenita. Salile Adabadului sunt larg deschise pentru protectorul Luminii!
- Prezenta Voastra este mai mult decat binevenita. Salile Adabadului sunt larg deschise pentru protectorul Luminii! imita preotul.
Azazel isi drese vocea, apoi continua.
- Au trecut sapte luni de cand nu mi-am vizitat pupila. Atat eu, cat si tatal ei de drept, Printul Intunericului, suntem dornici sa aflam daca printesa se afla intr-o stare de sanatate buna si, desigur, daca este tratata conform cinului ei.
Preotul dadu mesajul mai departe, desi Reena se afla la doar cativa pasi distanta de regele Seiramului. Conversatia inainta greoi.
- Pleaca, facu ea semn spre batran.
Satula de protocol, regina se ridica de pe tron, cobori cele trei trepte care o desparteau de vizitator, dupa care intinse mana asa cum se cuvenea. Azazel ii apuca palma fragila intre palmele sale, apoi ii saruta mana, zabovind cam prea mult cu buzele pe incheietura ei calda.
Reena retrase mana brusc, ferindu-se sa-l priveasca direct. El ramase cu ochii pironiti pe chipul prelung, statuar, impodobit de luminile usor verzui ale Adabadului. In trecere, ii admira parul roscat, care i se zbatea pe umeri ca o flacara mostenita de la zei.
Trecusera milenii pentru muritori. Pentru cei ca Azazel, clipe. Parca ieri ii tinea mana, stand pe tronul facut din oase albe, stropit cu sangele bestiilor desertului.
Reena parasi sala tronului unduindu-se, lasand in urma ei un parfum dulce, suav, care nu supara narile. Fara un cuvant, cu mainile la spate, pasea in urma ei Azazel. Mersesera astfel prin mai multe sali, inainte de a iesi in gradina.
Chipul Reenei aparu puternic luminat, iar ochii albastri, reci, pareau acum doua lacuri abandonate.
- Citesc tristete in ai tai ochi, susura Azazel. Daca nu indraznesc prea mult, pot intreba care-i pricina tristetii tale?
Abia acum indrazni sa-l priveasca. Era neschimbat, la fel ca toti lucifericii. Nu imbatranise nici macar o zi. Figura lui prelunga nu se lupta cu ridurile, spatele nu se cocosase, parul nu-i albea. Pupilele negre o iscodeau, incarcate de tandrete, si pe alocuri, de ingrijorare studiata. Fiind in preajma oamenilor atata timp, regele Seiramului invatase multe trucuri.
- Regele a plecat sa cerceteze Marginea. Au trecut 11 zile si nu s-a intors.
- Daca este cineva care stie sa-si poarte de grija, acela e Vardas, incerca el s-o linisteasca.
- Nu ar fi trebuit sa lipseasca mai mult de-o saptamana, se framanta ea, pasind pe alei.
El o urma la pas, curtenitor, admirandu-i rochia visinie, care se unduia usor pe deasupra pietrelor.
- Vrei sa trimit cercetasi pe urma lui?
- Nu, nu, dadu ea din mana, nu as vrea sa te deranjez.
- Nu este niciun deranj, regina mea.
