Capitolul 5: Mai usor cu acceleratia!

2K 111 2
                                    


Un sunet destul de suparator incepuse sa-mi tiue in urechi. Imi intind mana pe cearceaful catifelat incercand sa inchid ceasul ala zgomotos. Ma uit la ora si observ ca este 12:20.

O Doamne, voi intarzia la scoala!!! Capul nu imi mai plesnea dar totusi eram foarte ametita. Dau drumul la dus si las ca apa sa-mi mangaie pielea fina, in timp ce mirosul sapunului de portocale ma facea sa tresar. Imi placea sa stau cu orele si sa-mi plimb pur si simplu dusul de pe o parte a corpului pe alta. Iubeam sa simt caldura apei asa cum imi placeau si atingerile dulci pe care le primeam de la fostii mei iubiti. Eu sunt greu de cucerit si apreciez ca numai 3 dintre ei au reusit sa o faca. Toti perversii si mitocanii care se dadeau pe langa mine imi faceau greata. Dar au reusit sa ma cunoasca cu adevarat, chiar daca tentatia devenise prea mare pentru ei. M-am desparit de toti pentru ca dupa ce ne cunosteam mai bine psihic acestia doreau si fizic. Nici unul nu a rezistat mai mult de o saptamana. Recunosc ca si eu asteptam momentele acelea, dar cred ca sunt cam pretentioasa. Nimeni nu reusise sa ma satisfaca asa cum imi doream eu. Insa as vrea ca cineva sa reziste tenatiei si sa ma vrea pentru ce sunt si la propriu dar si la figurat.

Deodata imi aparusera in minte momentele de aseara. Ahh si ce mai noapte am avut. M-am simtit ca o adolescenta cu probleme care se afunda in libertatea primejdioasa pe care ti-o ofera bautura si drogurile. M-am distrat bine alaturi de Sasuke. Desi e un pervers stie ce vrea o fata, iar asta ma enerveaza. Dar ii voi da o lectie pe care sa n-o uite. Ma intreb ce fata va face cand nu isi va indeplini sarcinile pariului... incepusem sa rad si asteptam ca vinerea cea mare sa soseasca. Dar sa fiu sincera nici nu stiam ce zi este si nici nu ma interesa...

Gandurile zburau linistite, insa trandaveala mea imi aducea intarzierea. Ies si observ ca mai sunt 15 minute pana sa inceapa orele. Ma imbrac repede cu un tricou scurt mov, o fusta cu volanase alba si o pereche de sandale de aceeasi culoare. Imi prind parul intr-o parte, iau ghiozdanul si fug spre scoala.

Deja intarziasem, deoarece portile erau inchise. Fir-ar! Ce noroc pe mine. Acum ce fac? Stau vreo 2 minute si ma uit sa vad daca il zaresc pe portar. Nu venea nimeni.... asta chiar ma enerva. Incep sa ma catar pe gard si cand ajung in varf, o voce gingasa de fata se facu auzita:

- Sakura, ce faci acolo? incepuse sa zambeasca destul de amuzata.

- Hinata, si tu ai intarziat la ore?

Acum chiar ca radea cu pofta si eu nu intelegeam de ce.... ma uitam mirata la ea si asteptam un raspun.

- Tu fata, esti cam beata de cap. Azi e sambata! spusese cuvintele astea in timp ce lacrimile de la atata ras se adunau in coltul ochilor ei lila.

Ceee!! Cum era posibil ca azi sa fie sambata? Dar daca stau sa ma gandesc mai bine avea dreptate, eu am venit la scoala asta vinerea. Si in ciuda faptului ca mi se paruse ca a trecut mai mult timp, trecuse doar o zi. Incep si eu sa rad ca nesatula si ma dau jos de pe gard. Dupa care o intreb unde se duce, aceasta imi spune ca se intalneste cu fetele la mall si ma intreaba daca vreau sa merg si eu. Pey tot nu aveam ce face, arunc ghiozdanul pe partea cealalta stiind ca luni o sa-l gasesc tot acolo si ma alaturi ei in plimbare.

Era o zi senina, soarele dadea totusi o caldura insuportabila. Nu era nici un om pe drum doar masini care goneau ca nebunele. De abia asteptam sa fac 18 ani sa-mi cumpar o masina si sa bag viteza pe soselele incinse. Adoram adrenalina si viteza, as fi condus non-stop pana ce rezervorul imi spunea sa ma opresc. Sa simt briza ce se plimba prin parul meu rozaliu, sa simt cum muzica imi inunda urechile si sa las plamanii sa cedeze in fata urletelor mele. Mai era ceva pana la acea zi, dar eram deja nerabdatoare...

Ajungem la mall, era unul destul de mare si plin de lucruri destul de scumpe si frumoase. Nu aveam chef de cumparaturi asa ca ne ducem sa bem un suc. Acolo sunt intampinata de niste voci prietenoase si mirate care asteptau un raspuns la miile de intrebari. O aud pe Ino care nu mai putea de nerabdare :

Nu mai sunt cine eram!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum