Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 23: Ghinion si nenoroc

Sasuke pov:

Nu imi dau seama daca este dimineata, deoarece dupa cum am mai spus, in aceasta camera nu are nici macar o fereastra. Desi ma simt destul de oboist si mirosul neplacut a aparut din nou, nimic din toate acestea nu m-au deranjat in aceste 2-3 ceasuri sau mai mult pe care le-am petrecut cu rozalia.

Ma ridic lenes din pat si incep sa ma imbrac, gandindu-ma ce nebunie se petrecuse cu cateva ore inainte. Un tanar indragostit, acum asta sunt. In sfarsit, dupa atata vreme am recunoscut si eu ceea ce simt pentru Sakura. Am incercat sa ma mint, sa spun ca este doar o alta fata, insa pur si simplu, caracterul ei m-a dominat si m-a atras complet. N-am mai vazut in viata mea o fata mai traznita, amuzanta, talentata, ingenioasa si mai frumoasa. Sa incerce vreun idiot sa puna mana pe ea, ca il asteapta in curand o desfigurare de nivelul 10+.

Deci pana la urma asta e iubirea? Sa simti ca ceva te inteapa in inima si iti da o senzatie de palpitatie? Sa fii dominat de gelozie si de faptul ca sanatatea si fericirea ei sunt cele mai importante lucruri pentru tine? Dar este oribil, inseamna sa-ti pierzi libertatea, propriile vise si sperante ca astfel sa i le indeplinesti pe ale ei. Ca un catel tinut strans in lesa. Nu cred ca aceasta este dragostea, auzeam ca ea te face sa te simti bine, dar mie imi creeaza doar o stare de frica. Sunt penibil, un copil mic care nu stie ce sa creada. Daca la un moment dat ma voi plictisi de ea si va aparea o noua fata mult mai traznet? Sunt inca tanar, nu am de gand sa ma casatoresc sau mai stiu eu ce.

Incepusem sa devin confuz, inima imi batea din ce in ce mai tare, iar teama punea stapanire pe mine. Involuntar ma intorc catre chipul ei adormit si atunci m-am calmat. Vazand-o cum doarme si respira usor cu gurita mica intredeschisa, cu parul roz si lung ravasit pe perna alba, cu picioarele lungi si subtiri incolacite in jurul plapumei si cu mainile firave azvarlite fiecare intr-o parte a patului, mi-am dat seama ca in acest moment, sunt innebunit dupa ea si ca nu vreau sa o pierd.

Nu avea rost sa ma gandesc la viitor, cand acum cel mai important lucru pentru mine, era salvarea ei. Imi bag mana usor prin par, pentru a-l mai aranja putin, dupa care ies din camera, nu inainte sa o mai privesc o data, ce copila e.

In fata usii statea un bodyguard musculos, inalt si cu ochelari negri. Nu schita nici un zambet, dar in momentul in care ma vede ca ies, se apleaca cu respect, dupa care o inchide pe fata inauntru cu cheia. Oftez stiind ca inca nu pot sa fac nimic, bag mainile in buzunar, in timp ce ma indreptam spre biroul sefului.

Holul mi se parea nesfarsit, ma uit la ceasul agatat pe un perete rosiatic, arata ora noua dimineata. Probabil in acel moment Mascatul isi bea cafeaua si se uita la reviste deocheate, ca de fiecare data. Ma apropiam cu pasi marunti, insa mintea imi statea in alta parte. Cum anume puteam sa o scot eu pe Sakura de aici? Nu sunt superman, daca mosulica vrea sa ma impuste, apoi o face fara sa clipeasca.

Ciocan de 2 ori si aud un "intra" sec. Imi face semn sa ma asez confortabil pe fotoliu si sa ma uit la un ecran. Parea vioi si melancolic, ciudat este faptul ca nu avea nici o revista pe birou sau macar o ceasca de cafea. Imi intorc privirea spre locul precizat de el si observ cu stupoare ca de undeva de sus, Sakura era filmata dormind exact in aceeasi pozitie in care am lasat-o.

- Cred ca ai obosit-o rau azi noapte!

Incepe sa rada taraganat, iar eu am schitat un zambet care era mai mult de scarba. Totusi acesta nu si-a dat seama asa ca ma intreaba strengar daca a fost buna, deoarece el nu apucase sa ne vada. A privit la inceput, insa noi ne tineam de glume si el fiind un om foarte ocupat a trebuit sa plece pana la urma. Bucuria mea, acum chiar nu ma mai deranjeaza deloc faptul ca am picat ca un tembel in jocul pe care Sakura mi l-a facut aseara:

- Deci... fenomenala sau mediocra?

Am crezut ca glumeste, dar el chiar astepta un raspuns, in timp ce isi lovea degetele ritmat de lemnul tare. Pfff... numai cand ma gandesc la ce a fost aseara, mi-ar zbura de pe buze cuvantul "UIMITOARE", insa ceva imi spunea ca nu e bine sa-i spun asta si lui. Adica poate s-ar fi razgandit in privinta ei, daca ii dadeam alt raspuns. Asa ca i-am spus ca nu prea a fost buna, plictisitoare si ca a obosit repede. Seful ma priveste pentru o clipa cu ochii lui de un albastru, care pareau mai mult gri. Mereu mi s-a parut o culoare speciala, si era singura parte a fetei vizibila. Restul era acoperita cu un material argintiu, dar niciodata nu m-am obosit sa-mi dau seama ce reprezinta cu adevarat. Ofteaza si dupa o clipa imi raspunde :