Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 7 : Peripetii

Imi simteam tot corpul greoi si obosit. Eram de mult in lumea viselor si inca nu vroiam sa ies de acolo.

*** Dream ***

Cerul era negru ca taciunele. Miile de stele roiau in jurul meu, in timp ce eu simteam cum incepeam sa plutesc. Ma avant din ce in ce mai mult spre necunoscut. Insfarsiit puteam sa-mi gasesc steaua si bucurandu-ma ca nu mai aveam nevoie de avion sau racheta. Totul era asa real, parul rozaliu se juca agale cu chipul meu fin, in timp ce era fluturat de briza vantului racoritor. Ochii mei mari si verzi pe care ii iubeam, straluceau in lumina puternica a stelelor. Ma intrebam care dintre ele este a mea? Privirea mi se muta de la una la alta si incep sa o strig spunandu-i ca vreau sa-mi pun o dorinta. Steluta cand aude aceste cuvinte incepe sa se indeparteze de mine. Nu stiu daca era a mea, dar cel mai sigur acel licurici sclipitor imi apartinea mie, asa simteam. Incerc sa zbor dupa ea, dar fara rost, era prea rapida. Am inceput sa plang ca un bebelus de 2 ani. Dar era ciudat, lacrimile mele radeau. Ce egoiste... nesuferitelor, decat sa va holbati mai bine duceti-va si aduceti-mi steluta. Eram foarte suparata, parca visele mele nu doreau sa devina realitate... nu doream sa-mi indeplineasca o dorinta atat de simpla. "Un baiat, care sa ma iubeasca pentru ce sunt, sa ma protejeze si sa ma asculte. Un baiat sincer, tandru care sa nu-si doreasca doar o aventura ci pe mine insami" vroiam sa-mi gaseasca acest print fugar, care nu se apropia de mine.

Dintr-o data apare in fata mea un brunet cu ochii abisali ce imi zambea gingas, tinand palmele una peste alta, ca si cum ascundea ceva acolo. Nu mi se parea prea cunoscut, poate si din cauza intunericului, totusi vocea lui suava imi incalzea sufletul adormit. :Deschide". Eram tare curioasa, oare ce vroia sa-mi daruiasca? Mi-am apropiat mainile reci de ale lui si i le-am indepartat cu un gest tandru. O lumina destul de puternica imi sarii in palma. Era steluta mea buclucasa. Eram atat de fericita si uimita cerul incepuse sa sclipeasca, iar fata eroului meu fusese descoperita. Ma intreb cine patrunsese in visul meu, dar imediat ce i-am vazut zambetul firav si chipul strengar mi-am dat seama ca defapt eram intr-un cosmar. Cum putea Uchiha Sasuke sa fie "Fat- Frumosul" meu cand el era un pervers si jumatate.

Totusi in vis parea destul de blajin, exact asa cum mi-as fi dorit sa fie in realitate. Vocea lui cristalina se facu din nou auzita:

- Trezeste-te ciudato. Cred ca si asta e beata, m-am saturat de adolescentii astia descreierati!!!

Ce!!! Deschid ochii somnorosi si-mi dau seama, cum un om burtos se uita la mine cu o privire ucigatoare. La inceput nu mi-am dat seama ce se intampla, dar uitandu-ma in jur, mi-am adus aminte de noaptea de pe plaja si de faptul ca am adormit. Oamenii se uitau la noi ca la felul al 14-lea.

Dar frate, eram pe plaja ce mare faza daca stateam si noi intinsi. Pe urma mi-a picat fisa, adormisem exact in fata unui magazin, iar ei nu puteau sa stea la coada. Ce ciudat aseara nu il vazusem acolo. Se pare ca ceilalti trei se trezisera destul de amortiti. Eram inca obosita, daca era dupa mine nici nu m-as fi miscat de acolo, dar batranul ala nesuferit ma scotea din pepeni.

- Stergeti-o odata de aici! Ce, asteptati invitatie speciala?

- Ho, bosorogule! Ca si cu banii oamenilor astia, sau fara ei tot nu ti-ai putea repara chelia aia din mijloc. Zici ca o capra si-a bagat dintii in parul tau, nu ai auzit de piaptan la viata ta? Mai ai si tu cateva fire pe margini si nici de alea nu ai grija?

Deci in momentul acela nu mai puteam de ras. Naruto ii spusese o fraza buna, toata lumea se amuza copios. Sar dintr-o data il vad pe mos cum se inroseste la fata, pregatindu-se parca sa ne alerge cu parul asa ca neavand chef de politie sau mai stiu eu ce, incepem sa fugim cat ne tineau picioarele. Inca eram destul de amuzati de cele intamplate. Noi am mai fi stat la plaja, dar ne era foame si nu aveam nici un ban, plus ca parintii mei puteau fi ingrijorati asa ca pana la urma am hoatarat sa plecam.