Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 19: Fata/Baiat

Sakura pov.

Inima imi batea cu putere. Imi simteam corpul inghetat, rigid, pe scurt nu puteam sa ma misc sau sa vorbesc. Mi se pusese un nod in gat, care nu ma lasa sa raspund cu un simplu "da" sau mai degraba "NU".

Acesta era cel mai rational raspuns. Gata, am facut destule lucruri nebunesti. Mi-am calcat pe orgoliu si am ajuns chiar in acest punct in care apar ca un baiat ce practic cu 5 minute mai devreme o facuse cu una, pentru un pariu stupid. Aveam multe idei marete pentru multe situatii cum ar fi sa aflu care sunt fetele propuse pentru urmatoarele saptamani si sa-i fac sa se simta ultimii oameni de pe Pamant. Dar ca sa aflu ca un mascat ii ademeneste cu bani si putere, clar intrecea toate asteptarile.

In primul rand sunt doar o simpla fata si cum am mai spus si-ar da seama imediat. Lucrurile sunt serioase, iar eu nu o sa-mi risc viata, daca ei au decis sa si-o distruga singuri. Imi pare rau... dar cel mai bine ar fi ca Sebastian sa dispara pentru totdeauna, o sa uit de ceea ce s-a intamplat si niciodata nu o sa mai intru in asa probleme, oricate idei nebunesti mi-ar mai veni.

Vantul adia usor, corpul meu tresarind la contactul cu aerul rece. Fetele lor semanau cu cele ale unor zombii. Stateau toti in jurul meu, asteptand parca sa le spun daca exista Mos Craciun. Bine copii, imi pare rau sa va dezamagesc dar raspunsul la aceasta intrebare este categoric "nu". Imi muscam buzele in continuu, dar decizia mea era finala. Linistea devenise profunda, acum era momentul ....insa cand sa deschid gura pentru a le raspunde, m-a mancat nasul si fara sa vreau am stranutat. Si inca cum, de zici ca as fi urlat la stele, cred ca niciodata nu am facut-o atat de puternic.

Baietii s-au speriat serios, dandu-se cate un pas inapoi, la auzul sunetului scos de mine. Eu am rosit instantaneu si am inceput sa le zambesc ca idioata. Asta i-a pornit pe ras, ce-i drept si eu ma amuzam copios. Dintr-o data, nu stiu cum s-a intamplat, dar privirea mi s-a fixat pe un baiat scund ce statea retras in spatele celorlalti. Ciudat... nu il mai vazusem pana atunci. Avea parul ciufulit, culoarea fiind de un gri spre alb, iar o cicatrice urata ii strabatea obrazul stang. Infiorator... si asta nu era tot. Nu mi-a venit sa cred, insa desi parea imposibil, stiu sigur ca ochii nu ma inselau. Vazusem un maner.... negru, ceea ce insemna.... un pistol. Cred ca atunci cand am stranutat si-a miscat arma fara sa vrea.

Ahhh, era clar. Nu aveam nici o sansa de scapare. Acum mi-am dat seama cum au murit baietii dinaintea mea. Nu au fost ucisi pentru ca au acceptat sa il intalneasca pe seful lor, ci pentru ca nu au acceptat. Asta inseamna ca daca eu spuneam "nu" cel mai sigur eram urmatoarea pe lista lor. Iar "omul cicatrice" era aici ca sa se asigure daca fac vreo miscare gresita. Nu pot sa cred ... pentru prima data, vreau sa renunt si nu pot. Si daca fug, nu cred ca as reusi, deoarece sunt déjà in vizorul lor.

Aveam atatia nervi, o pasare intr-o colivie, asta am devenit. Incerc sa ma calmez, dar respiratia devine din ce in ce mai alerta. Iar imi aparuse nodul acela in gat, dar parca de data aceasta era de 10 ori mai mare. Trag aer in piept... inchid ochii si asta e... pentru moment.

- Imperiu zici, ha? O sa fie amuzant.

Vocea imi era ragusita si slaba, pur si simplu nu era a mea. Totusi, ceilalti se uitau foarte mirati la mine. Cred ca nu le veanea sa creada ca acesta era raspunsul meu. Il vad pe blondin cum respire usurat, imi zambeste cu caldura si ma bate prieteneste pe spate spunandu-mi ca am facut o alegere buna. Dupa care toti incep sa aclame si sa invarta in jurul meu zicand ca sunt foarte bucurosi ca ma alatur lor. Da da... cine va crede? Incercau doar sa imi distraga atentia ca sa nu il vad pe pitic cum se furiseaza si pleaca. Hotii!

Oftez deoarece intr-un final auzisem soneria. Usile se descid si chicotelile adolescentilor reuseau sa ma calmeze. Ma gandeam ca acum cateva saptamani eram si eu ca ei. Cea mai mare problema fiind sa nu raman corigenta la fizica, sau sa ma asculte la nu stiu ce materie. Insa acum ma chinuiam sa raman in viata. Un lucru era sigur, sunt fata desteapta, noroc ca m-a facut mama asa. Imi fuge mintea si sunt capabila sa raman calma si sa gandesc logic. Este un joc, pe care tot o sa-l castig. Voi invinge moartea si la 23 de ani ma voi casatori cu un baiat brunet cu ochii albastri. Clar!