Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 13 : Sebastian

-Nu, nu, nu.... cum sa ma imbrac cu astea? Ai innebunit?
Rasul lui jucaus a inceput sa-mi mangaie urechile, in timp ce ochii lui de safir imi dadeau pofta de viata si adrenalina. Nu stiu ce m-as face daca l-as pierde pe nebunaticul asta. Pentru mine e mai mult decat un frate nu pot sa o explic. Va dati seama, el mi-a fost un prieten nemaipomenit, chiar m-a ajutat sa scap de complexe si m-a facut sa trec peste greutati, pe de alta parte noi ne-am sarutat si ne-am iubit in toate senusrile si felurile posibile.... Niciodata nu am crezut ca as putea sa am o astfel de legatura cu cineva, dar trecand peste nostalgia care m-a cuprins, aici aveam o problema. Cum as putea sa ma dau drept un baiat in hainele astea? Imi si imaginez, merg linistita pe strada cu mainile in buzunarele mele de 8 metri si dintr-o data ma trezesc ca imi cad pantalonii... nici nu vreau sa ma gandesc, ce s-ar intampla daca ar fi si lume in jur.
Pusesem un botic foarte suparat.... Alexander ma vede si ma ciupeste de obraz, dupa care incepe sa ma gadile.... am inceput sa rad atat de tare, incat era sa ma sufoc. Cautam o scapare si bingo, perna imi era la indemana, dar cand sa ma aplec dupa ea, observ cum ma trage de picior si sare peste mine luand-o el inaintea mea.... Nu era de bine...
- Hai pisi, pisi, nu o sa ti se intample nimic, promit ca voi fi bland!
Capata teren... ma dadeam in spate cu pasi mici si observ ca dau de un panda mare de plus si cand sa ma loveasca ... Bang! A avut marea surpriza sa se treazeasca bot in bot cu jucaria.... in urmatoarea secunda i-am luat perna si am inceput sa chicotesc, scotand limba la el. Acesta ma priveste total amuzat si cand sa ma traga spre el, eu fiind o impiedicata, nu stiu cum reusesc sa ma impleticesc intre picioarele lui, amandoi facand cunostinta cu podeaua tare si rece. Ne uitam unul la altul si incepem sa radem cu pofta de pozitia ciudata in care ne aflam.. zici ca eram doua sireturi innodate. Ne asezam pe patul mare si pufos, zambeam atat de mult incat ma dureau obrajii. Clar un baiat mai de treaba nu vazusem pana acum... pur si simplu fara el nu era viata, ce noroc pe mine ca l-am intalnit. Totusi lucrurile incep sa se incordeze si il aud cum imi spune pe o voce serioasa:
- Sakura, esti absolut sigura de ceea ce faci? Adica sper ca stii in ce te bagi... daca cumva te prind ca ii spionezi, nu cred ca o sa iasa bine pentru tine.... Nu am vrut sa-ti spun, dar aceste pariuri nu sunt niste simple jocuri... ci este o traditie pe care Sasuke o resprecta de la fratele lui mai mare, pentru ca Itachi a inceput asta, iar el cu gasca sa au facut ravagii in tot orasul nu numai in liceu, inca brunetul e cuminte.
- Deocamdata.... Imi pare rau scumpul meu Alexel, dar nimic nu ma poate face sa ma razgandesc. O sa i-o platesc pentru ceea ce mi-a facut si vreau sa opresc aceasta traditie inainte sa devina o obsesie majora. Si nu pot face asta, decat daca stiu care sunt fetele propuse pentru pariuri. Nu-ti face griji dupa ce aflu cateva detalii Sebastian o sa dispara... Acum ajuta-ma sa-mi gasesc haine!
Ma priveste putin ingrijorat si ma ia in brate, dupa care revenindu-i buna dispozitie incepe sa-mi arunce haine spunandu-mi ca o sa fiu un macho man. Intr-un final, mi-am ales o pereche de blugi lungi si putin mai largi ca sa nu se vada ce picioare subtiri am, un tricou verde, pe de-asupra un hanorac rosu si in picioare niste basketi de aceeasi culoare. Bun... formele mele apetisante erau ascunse in spatele unei infatisari de baiat de cartier care frecventeaza sala. Urmatorul pas era parul... Suvitele mele rozalii parca nu vroiau sa fie si ele deghizate... Dar sa fim seriosi un baiat cu parul de culoarea asta? Plus ca era destul de lung, asta este... vremurile disperate cer masuri disperate... deschid dulapul si acolo gasesc vechea mea peruca de Halloween. Am stat vreo jumatate de ora pregatindu-ma pentru cea mai mare incercare a vietii mele de pana acum bineinteles ca pun pariu ca vor exista altele si mai ciudate, dar pana atunci voi savura momentul asta.
Ma uit in oglinda... nu ma mai recunosc. Vad un baiat destul de inalt, cu un par roscat si rebel, imbracat ca un model din reviste, asta era si normal pentru ca Alexander avea numai haine frumoase, iar asta ma facea sa par un baiat super dragut. Sincera sa fiu m-as fi indragostit si eu de mine, daca nu as fi stiut cine sunt... Nu vreau sa ma laud, dar cred ca aratam mai bine ca Sasuke... Singurul lucru care il mai recunoseteam la mine erau ochii de smarald ce mai mai sa ma deoache.
Frumosul meu statea pe pat si ma studia cu atentie... mai trebuia sa fac un singur lucru... sa-mi schimb vocea. Mda... asta a fost cam greu, a urmat alta serie de rasete din partea roscatului care nu putea sa se abtina si ii dau dreptate zici ca eram o gasca ragusita. Timp de jumatete de ora m-am straduit sa-mi reglez vocea pe o tonalitate mai joasa... intr-un final observ ca incep sa ma pricep destul de bine.
Grozav... imaginea am rezolvat-o, acum ce ma fac cu scoala? I-am spus lui Alexander sa rezolve cu inscrierea, deci practic existam la acea scoala, dar imi era putin frica pentru ca nici Sakura nu trebuia sa lipseasca, sau mai bine spus trebuia ca Sasuke sa o vada si pe Sakura si pe Sebastian, atat... Dificil, dificil... totusi eu eram in alta clasa deci era un avantaj.
Respir adanc, imi iau ghiozdanul si spun "START GAME"... O Doamne... sper sa ies cu bine din toata nebunia asta! Aveam emotii si niste indoieli cam mari, dar nu mai puteam sa dau inapoi si nici nu aveam de gand. Imi pun o sapca in cap si o pereche de ochelari, ca sa fiu sigura ca nu ma recunoaste nimeni, nici macar Hinata. Am si uitat....nu am mai vorbit cu ea, dar o sa-mi fac eu timp sa ascult ce s-a intamplat intre ea si Naruto.
Alexander ma lasa aproape de scoala ca astfel sa nu il vada cineva. Picioarele incepusera sa-mi tremure din ce in ce mai mult cu cat ma apropiam.