Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 21: Da-ti seama

Sincer nu ma asteptam la asa ceva. Stiu ca seful meu este un maniac, dar a intrecut limita. Incepusem sa devin agitat. Acum acest sanctuar calm si linistit devenise o masa intreaga de nervozitate pentru mine. O vad pe Sakura cum este luata pe sus si dusa in labirintul natural din spatele vilei, insa nu intelegeam de ce. Am facut un pas ca sa merg dupa ea, insa vocea aspra a Mascatului ma cheama la el.

Cu inima cat un purice imi schimb directia, indreptandu-ma catre biroul sefului. Mereu mi s-a parut ca aceasta casa ascunde ceva mizerabil, de zici ca o forta malefica controla totul, dar pana acum nu i-am dat importanta. Desi am explorat fiecare coltisor, tot cred ca exista lucruri care nu sunt la locul lor.

Camera in care ajunsesem era intunecata, singura lumina fiind flacara zglobie si rosie din semineul de moda veche. In spate, era un dulap plin cu carti, iar pe ceilalti pereti atarnau cutite antice sau laute de la vreun muzeu. Mirosul dulceag si primitor dadea senazatia ca totul este pasnic si frumos.

Covorul matasos ce avea modele deocheate, se intindea pe toata suprafata incaperii spatioase. Biroul era facut din stejar de culoarea maronie, deasupra fiind asezate strategic calculatorul si dosarele.

Il vad pe sef cum se intinde obosit pe scaunul lui comod si rosu, dupa care intinzandu-si picioarele pe suprafata biroului, apasa un buton si din tavan ies 20 de ecrane, fiecare reprezentand imaginile redate de camerele de vedere. Nici macar nu stiam ca exista asa ceva, inteleg ca este o vila, dar cred ca sunt foarte bine ascunse de nu am reusit sa le vad pana acum. Ma uit mai atent si pe unul dintre ecrane ma vad pe mine si pe sef, mai caut cu privirea sperand ca o voi gasi si pe Sakura, insa nu am avut noroc, desi banuiam ca este pe primul din coltul din dreapta, deoarece acela era singurul inchis. Ma uit cu ochi neincrezatori la el, iar acesta incepe sa rada :

- Este un pampalau Sasuke, trebuie sa-l mai coacem putin. Are o fata mult prea inocenta si nu imi place.

Nu intelegeam ce vroia sa spuna psihopatul asta dar dintr-o data m-am prins. Aveam un nod in gat si m-am straduit sa scot acel cuvant desi speram sa ma insel... "Lupte?". Il vad cum da afirmativ din cap, ranjind la mine cu dantura lui care trebuie sa recunosc era imaculata. A inceput sa-mi tremure mana, gandindu-ma cu cine o va pune sa se bata, oricum avea de gand sa o raneasca rau, pentru ca asta intelegea ei prin "a coace". Mi se pare ca este prea crud pentru o fata, nu merita sa fie mutilata in felul acela. Inima mea acum era ghem, iar plamanii abia mai faceau fata presiunii. Stiam ce trebuie sa fac, insa aveam atatea remuscari, poate era in stare sa reziste la bataie si nu trebuia sa ma bag. Insa simteam sa fac ceva... chiar daca ea nu va fi de acord cu aceasta decizie, alta cale nu exista. Inghit in sec pentru a-mi face curaj ca sa-i spun :

- Sefule, nu vreau sa-ti creez probleme sau ceva de genul. Dar mie mi se pare ca nu este ... ba...baiat.

Inchid ochii pentru ca stiam ce urma, "CEEEEE", acest cuvant era scandalos de tare si de grav, bate cu pumnul in masa si trimite sa i se aduca mucosul in fata. Ma intreaba de unde stiu acest lucru si eu ii spun ca am atins-o din greseala. Acesta ma priveste dezaprobator, Doamne tot ce speram era sa nu o omoare. Stiam ca luptele ar fi facut si ele acelasi lucru, dar ma indoiam de decizia pe care o luasem.

Nu am mai spus nimic pana ce Sakura nu a ajuns in aceasta camera. Cand seful o vede, se duce la ea si ii smulge peruca cu ura, lasand astfel parul ei frumos si roz sa atarne linistit pe umerii ei fragili. Fata se speriase groaznic, cand vade ca a fost demascata, iar un mic tipat ii iese pe gura. Seful o dezleaga la ochi si prima persoana la care a incercat sa se uite nu a fost el, ci eu. Am lasat privirea in pamant, iar ea m-a privit cu o oarecare scarba, de zici ca ar fi fost in stare sa ma ucida, nu alta.

Seful ii ridica capul si o analizeaza indeaproape. O intreaba care este numele ei, dar aceasta nu raspunde nimic, era nervoasa desi imi doream sa fie calma si sa coopereze. Se uita la mine asteptand un raspuns pe care eu nu doream sa i-l dau.

- SASUKEEEE!

- Nu stiuuu.... Sebastiana poate, nu o cunosc!

Se pare ca intr-un final m-a crezut, chiar vroiam sa respir usurat, insa mi-am dat seama ca fata ramasese cu gura deschisa, cred ca toata furia din lume era acum exprimata pe fata ei, in acest moment simt ca nu ma va mai ierta niciodata.

Mascatul le spune angajatilor sa o duca intr-o camera si sa o inchida pana la noi ordine, dupa care el se aseaza din nou relaxat pe scaun. "Macar nu a omorat-o" repeteam intr-una aceste cuvinte, desi nici eu nu eram atent la ceea ce spuneam. Ma durea faptul ca Sakura isi facuse o impresie gresita despre mine. Insa stiam ca daca ii explic pana la urma situatia, trebuie sa inteleaga.

Imi indrept din nou privirea spre sef. Parea euforic, prins in lumea lui. Zambea si se uita ca prostul pe peretii rosii cu pete albe. Tusesc ca sa-mi fac simtita prezenta, iar acesta se intoarce cu fata spre mine. Sper ca doar mi se parea, insa avea un zambet malefic care imi dadea fiori. Inseamna ca isi facuse un plan despre viitorul fetei. Dar nu cred ca putea sa fie asa de rau, nu? Si atunci am auzit acele 3 cuvinte care m-au sfaramat pe interior. "Dama de companie", atat de umilitor, un gest josnic, nu avea pic de faramita de demnitate in el, incepusem sa-l urasc pe acest om cu tot cu averea si puterea lui.

Nu vreau sa ma gandesc la ce ar putea pati ea, la cum atatea mani murdare ar atinge-o intr-un mod nepotrivit, si cel mai rau ... era numai vina mea. Plec capul dezamagit de ceea ce am ajuns. Mi se pare ca jocul acesta s-a terminat, cred ca ne-am maturizat cu totii. Intr-un fel, desi Sakura este in aceasta ipostaza, a reusit sa ma faca sa inteleg ca pariurile astea nu au cine stie ce importanta. Dar acum trebuia sa-i conving si pe restu, si sa scapam din acest loc infect.

Gandurile imi sunt intrerupte de pasii lui zgomotosi care se indreptau spre usa. Nu m-am putut abtine, desi nu era voie l-am intrebat cu nonsalanta ce face. Acesta ma priveste destul de surprins, dar imi raspunde si el la fel de relaxat, ca se duce sa o incerce pe fata sa vada daca este "buna". In acel moment mi se pusese un nod in gat. "Ce? Acum?" Cand Mascatul ma aude incepe sa rada, cred ca déjà intrecusem masura, speram sa nu primesc si eu vreo pedeapsa, insa el incepe sa vorbeasca :

- Ai dreptate, probabil ca tu vrei sa o ai primul. Si chiar o meriti dragul meu, doar tu ai descoperit-o nu? Hai fugi mai repede pana nu ma razgandesc!

Si in acelasi timp imi da un branci puternic din spate, era cat pe ce sa cad, insa am luat-o la fuga stiind ca este mai bine sa fiu eu in locul lui. Poate eram egoist, dar nu era mai bine asa? Cel putin cu mine a mai facut-o o data, pe mine ma cunoaste ... eu sunt cel care vroia sa ii spuna ca ii pare rau si sa o protejeze. Pfff... astea erau semne clare ca sunt egoist, desi nu vroiam sa recunosc. Adica daca ma ierta, tot eu ma simteam mai bine, insa nu stiu ce altceva as fi putut face.

In sfarsit am ajuns in fata usii ei, mana imi tremura si parca nu gaseam putere sa apas pe acea nenorocita de clanta. Stiam ca sunt camere de filmat in jur si ca trebuie sa-mi joc bine rolul, speram doar ca ea sa coopereze. Stiu ca era crud ceea ce se intampla, dar daca nu o faceam, trezeam suspiciuni si in acel moment eram singurul care mai putea iesi de acolo si sa cheme ajutoare. "Haide Sakura, stiu ca poti, nu tipa si nu ma respinge" . Trag aer in piept si intru. Incaperea era spatioasa, dar intunecata si nu avea decat un pat imens, ce imi dadea fiori.

Inghit in sec atunci cand o vap pe fata stand doar intr-o camasuta alba, ghemuita cu o perna in mana. Nu plangea dar stiam ca nu mai avea mult. In momentul cand m-a vazut, chipul ei a capatat o nuanta rosiatica, in timp ce ochii ei parca trimiteau sageti pline de ura.

Ma apropii incet de ea, tineam ochii inchisi, vroiam sa-i dau un semn ca nu vreau sa-i fac nimic rau si ca trebuie sa ne supunem amandoi. De aceea cred ca se abtinuse sa urle la mine, insa inca avea acea pozitie incordata si ma privea cu neincredere.

Ma asez pe patul moale si incerc sa imi apropii mana de ea, dar ma plezneste. Tusesc sec si mi-o retrag. Cum sa o abordez, in asa fel incat sa nu ma dau nici de gol ca as cunoaste-o? Cred ca cel mai bine ar fi sa-i dau de inteles si ei despre ceea ce se intampla :

- Sebastiana , daca nu vrei sa-mi spui numele tau o sa te strig asa de acum inainte, in regula? Sa stii ca multa lume este cu ochii pe tine, si de asemenea si pe mine, in FIECARE secunda. Asta pentru ca, dupa cum bine vezi, aratam destul de traznet. Ar fi pacat sa nu profitam de asta, nu?

O las o secunda sa se gandeasca la ceea ce am spus, o vad cum priveste atenta colturile peretilor, degeaba camerele erau ascunse mult mai bine, dupa care inchide ochii si ofteaza. E fata desteapta a inteles mesajul, zambesc cu subanteles dupa care incerc sa ma pregatesc psihic pentru ceea ce va urma.