Nu mai sunt cine eram!

Capitolul 31: Final fericit? -Partea a 3-a

Sasuke pov.

Acum chiar ca ma enervase la culme. Cum putea sa spuna, ca rozalia este doar un simplu premiu? Incepea sa mi se urce sangele la cap si imi venea sa las ca furia sa ma domine de-a binelea. Totusi, simt mana calda a blondinului pe spatele meu si starea de nervozitate parca a disparut. Il privesc din nou pe mascat, asteptand sa vad ce mai are de spus:

- Aceasta micuta telecomanda va decide ce se va intampla cu noi toti. Daca apas butonul rosu, voi declansa numaratoare inversa a unei bombe capabile sa arunce in aer intreaga vila.

Ce? Nu!!!!! Incerc sa il opresc, dar prea tarziu, a apasat deja! Ce are de gand mintea asta diabolica, sa ne omoare pe toti? Oare nebunia lui, e pe atat de mare incat sa-l aduca in starea de a se sinucide? Inspaimantat, vad cum din tavan coboara incet un ecran mare 3D, ce afisa un sir de numere descrescatoare – aveam fix 5 minute. Ma intorc sa-l injur, strangand din pumni atat de puternic, incat simteam cum unghiile imi strapung carnea. Insa, plecase deja. Acum aud doar rasul lui malefic si pasii care se departau din ce in ce mai mult de mine, bineinteles Sakura era cu el de asemenea.
Incerc sa-mi potolesc furia, de aceea trag mult aer in piept. Cand ma uit la ecran si vad 4:30, ma infurii si mai tare. Doua lucruri erau clare: 1. nu puteam sta pe loc si 2. ori il gasim pe mascat, ori dezactivam bomba. Din moment ce n-am facut asa ceva in viata mea si nici macar nu stiu unde sa o gasesc, aleg prima varianta. Naruto era deja pregatit sa fugim spre tuneluri, asa ca il urmez indeaproape. Era de la sine inteles ca si mascatul tot pe aici a luat-o, de aceea grabesc pasul.

In fata se afla la treapta a 2a si am sarit prin ea fara sa ma gandesc. Toata noaptea am colindat coridoarele astea, sper sa se fi prins vreo informatie de mine. Il opresc pe blondinul care voia sa-si continue drumul, stiind ca trebuie sa-i spun si lui tot ce stiu despre acest loc. El isi indreapta spatele amortit si imi face semn sa continui:
- In primul rand, am descoperit pe pielea mea ca peretii sunt mobili, aici harta lui Kiba nu ne este de niciun folos. In al doilea rand, nu putem merge decat pe unde sunt lampile aprinse, doarece fara ele nu se vede nimic.
- Deci sa inteleg ca trebuie sa ne dam seama cum se misca peretii si cand se aprind lampele.

Aprob masinal din cap. Ma uit in jur si imi aduc aminte ca data trecuta am luat-o prin stanga, insa ca sa vezi, in locul acestui drum se afla acum un zid, iar luminile in partea dreapta erau stinse. Doar lampa de langa noi licarea molesita de umiditate si aer inchis. Gandindu-ne in permanenta la timp am inceput sa apasam pe fiecare caramida, sigur una dintre ele avea sa fie cea corecta. Insa fara rost, trecusera deja 20 de secunde si inca nu gasisem nimic pe pereti. Asta inseamna ca nu putea fi decat pe podea. Bineinteles, eu nu atinsesem perete prima data, dar ei tot se miscau – asta insemna ca trebuia sa fac tot ce am facut si data trecuta. Am inceput repede sa calc in jur si bingo, vad cum zidul dispare si reapare in spatele nostru. La departare se aflau niste luminite aprinse, ala trebuie sa fie mascatul!

Incepem sa alergam in acea directie si observ cum lampile se aprind inaintea noastra, deci asta e. Sunt bazate pe senzori, bun! Ma intreb cat timp mai avem? Gafaiam din ce in ce mai tare si capul imi plesnea de durere. Nici nu ma mir, l-am cam suprasolicitat zilele astea.
In fata noastra apare acea bifurcatie. Data trecuta eu alesesem partea stanga, insa Sakura ma facuse sa merg prin dreapta. De data asta merg pe unde am spus eu. Il strang pe Naruto puternic in brate, stiind amandoi ca aici trebuie sa ne despartim. Il mai privesc pret de 2 secunde dupa care ma afund in abisul din fata mea. O sa fie bine, daca amandoi vom reusi sa ajungem la capat, poate ii putem inconjura.

In spatele meu totul devenise negru, nu mai era cale de intoarcere, insa mi se parea ca ma afund din ce in ce mai mult intr-un abis. Deja picioarele ma lasau si nici nu aparuse vreo luminita? Sa fie asta drumul gresit? Putin dezorientat, incetinesc pasul dar nu ma opresc. La un moment dat, in fata mea apar niste scari. Tresarind la vederea lor, apas cu piciorul stang pe prima treapta ca sa ma asigur ca nu e vreo capcana. Observand ca este in regula si urc cu prudenta, pana simt ca parul meu atinge ceva. Ma uit in sus - aici e capatul drumului. Imping cu putere, dar n-are niciun efect, asa ca cotrobaiesc dupa un buton. L-am gasit rapid in partea dreapta intr-o gaura ascunsa. Ca sa vezi, incep sa ma pricep la asta. Deschid usor trapa, si lumina orbitoare de la candelabrul de deasupra mea imi intepa rautacios ochii. Urc pana ajung cu picioarele pe podea. Raman uimit vazand ca un covor persan rosu acoperea o gresie alba, stralucitoare, in timp ce peretii albi dadeau senzatia unui infinit - parca aceasta camera nu avea margini. Nici un tablou, nici un alt decor, cu exceptia geamului fumuriu din partea stanga a incaperii, care acoperea o treime din perete. In mijloc se afla de asemenea un panou. Ma apropii de el si inghitind in sec la vederea celor o suta de butoane ( cu aproximatie). Unul dintre ele se remarca prin faptul ca era chiar in centru, era rosu si mai era si cel mai mare dintre ele. Ma simteam ca in desenele animate, dar am apasat cu o oarecare teama pe el. In urmatoarele secunde, in fata mea un proiector a materializat imaginea unui obiect ce parea a fi o bomba gigantica. Gura mi se deschide larg, nevenindu-mi sa cred? Ce tehnologie era aceasta, nu mai vazusem asa ceva?!

Dintr-o data se aude un scartait, ma uit in spatele meu stiind ca pe acea trapa nu putea intra decat o singura persoana. Mascatul ajungand la nivelul meu, isi scutura tacticos hainele, dupa care o ajuta si pe Sakura sa urce. Aceasta ii da una peste mana, semn al independentei sau mai degraba al dezgustului fata de cel care se presupunea a fi un gentilman. El zambeste putin iritat si-si intoarce privirile spre mine. Dar nici ca-mi pasa, eu o sorbeam din ochi pe rozalie. Voiam sa vad daca e ranita, obosita, stresata. Doream sa stie ca tot ce a ramas in mine este numai pentru ea si ca nimic altceva nu mai conteaza. Chiar in momentul in care si ea imi intorsese o privire dragastoasa, vocea iritanta a mascatului se face auzita:
- Of, bietul de el! Trebuia sa ramana de partea mea, acum e mort!

Dintr-o data revin cu picoarele pe pamant. Despre ce vorbeste. Privirea ii era atintita spre tavan de parca ar fi uitat ca nu este singur in incapere. Cine sa fie mort? In cladirea asta nu am mai ramas decat noi trei si ... NARUTO! O Doamne, doar nu vorbeste serios, nu mi-as ierta-o. Viseaza, se inseala, ma minte! Care e varianta corecta? El nu poate avea dreptate!

Ma infig cu mainile in gatul lui, zbierand. Ii cer sa-mi dea o explicatie. Sakura era deja trantita pe jos si plangea. Ii auzeam scantecele si ma abtineam sa nu incep si eu sa plang. Aud rasul lui dezgustator, nu ma pot abtine si imi rasfrang toate puterile spre pumnul ce avea ca tinta fata lui. Capul i se intoarce la 90 de grade, dar ramane in picioare. Isi ridica mainile pentru a-si verifica maxilarul, dupa care continua:

- Ce? Nu suporti adevarul? E MORT! El a ales partea stanga, tu pe cea dreapta!