Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 3

-Trage draperia, spun eu somnoroasă.

-Nu! aud o voce groasă care pot să jur că nu e a tatei pentru ca el niciodată nu face chestii de genu' ăsta, deci cealaltă posibilitate e... Luke.

-Bine!  mormăi morocănoasă frecându-mi ochii și tot o dată făcându-i loc "grasului" lângă mine în pat, care nici nu a pierdut mult timp și s-a băgat sub pătură, iar eu l-am luat în brațe ca de fiecare dată.

-Știi ca vom întârzia la școală dacă ai de gând să stai acolo, nu ? întreabă acesta blând în timp ce își plimbă mâna prin părul meu ciufulit.

-Și? Dacă tu o să stai aici lângă mine nu-mi pasă, murmur făcându-mă mai comodă.

-Hm... Nu-ți pasă, dar vezi tu... mie îmi pasă de tine și nu vreau să chiuleşti în prima săptămână cu toate că-mi place să stau aici! spune şatenul aplecându-se spre mine până în zona urechii. Dar propune-mi asta săptămâna viitoare și spun da, șoptește  având un zâmbet destul de malefic.

-Dacă spui tu, mă grăbesc  să-i dau replica și mă ridic în genunchi. Închide ușa, îi spus zâmbind.

-De ce?

-Doar închide-o, i-o tai repede văzându-l că se conformează. Începe spectacolul. Știi cum o fată scapă cel mai repede de haine?

-De ce mă întrebi asta? mormăie  confuz uitându-se în şifonierul meu vrând să-mi aleagă niște haine.

-Pentru că vreau să mă ajuți...

-Să te ajut cu ha...

Se blocheaza lăsând propoziția în aer când își întoarce  privirea către mine, doarece sunt îmbrăcată parțial. Asta însemnând doar boxeri și o bustieră care reușește să-mi acopere doar o parte din darurile de la mama natură.

-Ce naiba?! Ce faci așa? rostește încercând să-și recapete vocea.

-Păi tu m-ai trezit ca pe un copil. Asta înseamnă că vreau să mă și îmbraci ca pe unul, ai ceva împotrivă? răspund cu o voce inocentă.

-Asta e vreo întrebare capcană? își mijeşte el ochii strângând un tricou în pumni.

-Hai nu fi copil, ce naiba?! Doar ne știm de o eternitate. Acum fi băiat bun și scoate-mi din sertare ce lenjerie vrei tu până vin eu de la duș! îi spun  apropiindu-mă  de el pana să-i simt respirația caldă și mentolată pe frunte.

-Ok?! înghite  în sec.

Și am intrat în baie, dar nu înainte să-mi iau un prosop.

*Perspectiva lui Luke*

Oh Doamne! De ce naiba a făcut asta, de ce ? Nu murea dacă stătea îmbrăcată, corect?!
   Nu e ca și cum nu ar mai fi făcut asta. Era obișnuit să o vad uneori așa. Mai ales când mergeam în excursii și stăteam cu ea în cameră, dar asta în anii trecuți, când părea mai copilă...

-Taci! spun  fără să-mi dau seama că am zis cu voce tare, dar nu asta contează, ci faptul că Hope stă în tocul ușii udă și acoperită doar de un prosop. Perfect...

-Cu cine vorbeai? mă întreabă privind stânga-dreapta.

-Vorbeam? Ți s-a părut, i-o întorc eu.

-Cum zici tu. Și ce mi-ai ales de îmbrăcat? își plimbă blonda ochii prin camera.

-Am uitat, stai două secunde! rostesc și mă reped la sertarul din fața patului. Uite, ăsta e bun? o întreb în timp ce îi arunc un sutien și o pereche de boxeri... minuscului ce-i drept.