Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 13

-Acasă la noi, dovlecel. În seara asta se organizează petrecerea. Mai bine zis balul de bun venit pentru tine.

-Sunt așa de fericită, spun sarcastică.

     Fabian îmi ignoră atitudinea pornind spre intrare. Îl urmez cu toate că nu-mi doresc. Ușa se deschide și o fată sare pe mine aproape dărâmându-mă din picioare. Este urmată de o femeie înaltă.

-Buna, mă salută doamna. Tu trebuie să fii Hope. Eu sunt Emily, soția lui Septimius, iar ea este fica noastră Julie. Nick care se pare că nu este aici, face prezentările ocupând locul din dreapta soțului său.

-E în sala de forță mamă, își dă fetița ochii peste cap.

-Încântată, spun rușinată. Sper că nu vă deranjez.

-Nu fi prostuță. Acum ești parte din familie, dacă înțelegi! îmi spune femeia făcându-mi cu ochiul. Hai să te conducem în camera ta. Julie vrei să o ajuți tu?

-Da, desigur! Nu se pune problema, îi răspunde aceasta zâmbitoare.

-Bagajul?

-Asta voiam și eu să-l întreb pe Septimius, spun întorcându-ma pe calcaie furioasă.

-N-are. Va trebui să împrumute ceva de la tine. Mergeți la mall împreună cu mama voastră.

-Bine, răspunde Julie.

Fetița asta are forță nu glumă. Când m-a apucat de mână și m-a tras spre camera ei  m-a durut încheietura mai rău ca niciodată.

-Uite. Alege ce vrei, îmi spune arătându-mi o ușă.

-Cred ca am început cu stângul, spun privind-o.

-Nu-i nimic, crede-mă. Și eu aș fi reacționat ca tine, după cele petrecute din vina dragului meu tată, rostește  încruntându-se puțin. Eu, Nick și mama  nu am fost de acord și nici nu suntem.

-Asta e.

    Până și familia lui a fost împotriva "recuperării" mele și cu toate astea el tot a făcut-o.

  Într-un final am ales un tricou  lărguț și niște pantaloni scurți. Scările le-am coborât alături de fată exact cum le-am și urcat.

-Mulțumită? o întreb zâmbind.

-Nici n-ai idee. Mama, noi suntem gata, strigă de pe scări.

-Stați că nu-mi găsesc celălalt pantof. Jul vino și ajută-mă, strigă și Emily la scurt timp.

-Până o ajut eu pe mama, tu uită-te prin casă, inspectează.

   Cu păși timizi pășesc prin casa gigantică până când ajung în dreptul unei uși impunătoare de stejar. Nu mai stau pe gânduri și o deschid. Cand am intrat am realizat că mă aflu într-o sală de forță ca mai apoi să  zăresc o siluetă masculină. Nick.

-Bună! spun timida văzând că acesta s-a oprit o dată ce în oglinda a apărut reflexia mea.

-Bună. Tu cine ești, pisi? întreabă  pășind spre mine.

-Sunt...

   Nici nu apuc să continui ce voiam să spun pentru că sunt lipită de ușă, fiind prinsă între coprul perfect lucrat al tipului și lemn. Băiatul începe să-și plimbe mâna pe brațul meu de sus până jos.
 
   Nu cred că l-a informat nimeni cu privire la sosirea mea, sau dacă a făcut-o, a făcut-o nu foarte detaliat.
    
  Exact când acesta s-a poziționat în fața buzelor mele zic printre dinți.