Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 19

                 Perspectiva lui Nick

Învârt cheia lăsând motorul să toarcă, dar nu pentru mult timp. Un scâncet puternic îmi atrage atenţia spre scaunul din dreapta. Un val blond de par se revarsă pe chipul fetei.

-Ce s-a întâmplat? De ce plângi? întreb îngrijorat ferind şuviţele nărăvaşe.

Răspunsul celei din faţă mea întârzie să apară ceea ce mă nelinişteşte.

-Hope, uită-te la mine! De ce plângi? repet întrebarea hotărât.

Ce dracu'?!

Exact că şi prima dată faţă refuză să-mi răspundă lăsându-şi pletele blonde să-i cadă pe chip.

-Nu pot să cred?! M-a înşelat cu nenorocită de Katherine, rosteşte cu greu printre suspine.

Capul i se ridică puţin, dar nu mult. Genunchii i se ridică pe scaun pentru a-şi sprijini fruntea pe ei. Telefon cade lăsând un şir de fotografii compromiţătoare să se deruleze.

-Uită-te la mine, ok? Vreau să te calmezi! zic ridicându-i bărbia cu două degete.

Suspinele nu dispar. Devin din ce în ce mai accentuate. Cu dosul palmei îi şterg lacrimile ce-i străbat obrajii înroşiţi. Se fereşte, dar tot nu scapă.

-Hope, marai obligând-o să mă privească.

Cedează aprobând uşor din cap. Lacrimle încep să i se oprească, dar nu de tot.

-Încearcă să respiri. Vino la mine, şoptesc apucînd-o de braţ.

Pe fruntea blondei apare o încruntătura ce îmi demonstrează cât de confuză este în acest moment.

-Dar nu avem loc amândoi, spune strigandu-şi lacrimile.

-Vino aici şi lasă vorba, ordon apucînd-o de şolduri.

Blondă nu protestează şi se conformează punându-se cu grijă în poală mea. Capul îi cade pe pieptul meu, în timp ce mâinile îi acoperă ochii, iar suspinele revin.

-Îmi pare rău pentru că a trebuit să vezi alea, murmur sprijinindu-mi bărbia de capul acesteia.

-Nu e vină ta pentru că el e un nenorocit, zice blondă din braţele mele. Nu pot să cred că sperăm...

Respiraţia i se domoleşte, iar suspinele dispar treptat până când blondă adoarme. Îi feresc câteva suvinte de pe fruntea uşor încreţită apoi îmi trec un braţ pe sub picioareleacesteia în timp ce-i cuprind spatele cu celălalt. Cu mişcări mici şi calculate deschid portiera părăsind maşină numai că să mă apropii de cea din spate. Nu pierd timpul şi măstrecor cu Hope pe bancheta din spate lăsându-i picioarele să alunece pe tapiţeria maşinii.

Cum naiba să o răneşti în halul asta, mai ales când es este gata să bage mâna în foc pentru tine?

Îi arunc o ultima privire când sunetul motorului trezit la viaţă o face să se foiască până când se întoarce cu spatele la mine bolborosind ceva indescifrabil.

Aş fi condus cu ea în braţe numai de drag, dar cred că... dacă m-ar fi oprit vreun poliţist, tot de drag mi-ar fi suspendat şi el permisul sau cel puţin mi-ar fi dat o amenta la fel de frumoasă.

Aleea din faţă garajului este liberă oferindu-mi şansă să parchez numai bine. Înainte de a lua pe sus, din nou, o privesc pe blondă cu un zâmbet tâmp apoi îi ridic trupul firav cugrijă. O dată făcut contactul cu exteriorul, Hope îşi încleştează mai bine mâinile în tricoul meu strecurandu-şi nasul în scobitură gâtului meu făcându-mă să scot un chicot scurt.

-Nick unde-i Hope? stiga Julie din capătul scărilor când reuşesc să închid uşa de la intrare.

-Taci! marai atrăgându-i atenţia spre faţă din braţele mele. Fă linişte pentru numele Lui Dumnezeu!

-Ce s-a întâmplat? întreabă curioasă aruncând o privire asupra chipului brăzdat de lacrimi când reuşeşte să coboare câteva scări în intamprinarea mea. Este rănită? Ce i-ai făcutnenorocitule?

-Ce te face să crezi că i-aş fi făcut ceva? Doamne Julie ce gânduri ai, mă uimeşti pe zi ce trece. Poţi să laşi prostiile şi să deschizi uşa aia? bombăn indicând uşa dormitorului celei pe care o port cu mare drag în braţe.

Această nici nu mai stă pe gânduri şi se conformează, iar la fel de rapid părăseşte şi încăperea lăsându-mă singur cu Hope.

-Noapte bună, blondino! şoptesc printre buze când îi satur creştetul ridicându-mă de pe aşternutul moale.

-Dacă îmi mai spui o dată "blondino" te las fără motor, mârâie pisicuţă întorcându-se pe partea celaltă a patului .

Un ras înfundat mă pufneşte la cele auzite şi părăsesc camera în cea mai mare linişte posibilă.

După patru zile...

                                         Perspectiva lui Hope

Sunt retrasă. Este o perioada grea. Nu mă pot mândri cu faptul că mi-am pus toată încrederea într-un om care m-a trădat, dar asta reprezintă o lecţie. Una pe care nu am de gând să o repet.

Cobor în vârful degetelor fiecare scară fiind atentă să nu cad. Ajunsă în capătul treptelor mă orientez spre bucătărie, dar un sunet straniu mă face să împietresc. A două oară, fug spre scări. Fabian în mâna cu un pahar de apă mormăie mai rău că niciodată. Batrbatul cu pijamale de moş trec neobservandu-mi prezenţa.

Nu e că şi cum ar fi prima dată.

Sunetul uşii închise mă anunţă că duşmanul a pătruns în dormitor. Privesc fugitiv în toate părţile apoi îmi reiau activitatea.

Mi-ami făcut un obicei din asta. Din mâncatul la ore târzii.

Mă apropii de frigider, dar privirea îmi fuge spre ceasul de deasupra acestuia. Nu indică mai mult de ora 02:45 AM. Un zâmbet strâmb îmi apare pe chip când varesc bolul cu salată de pui acoperit pe unul dintre rafturi cu bileţel viu colorat lipit.

Să ştii că se mănâncă la 18:00 nu la 02:00 dimineaţa. Oricum... Poftă bună! - Julie

Apuc bolul şi o furculiţa, apoi mă refugiez pe primul scaun pe care îl găsesc în beznă asta. Scap e folia transparenţă şi încep să mănânc ceea ce micuţa mi-a pregătit.

În ciuda faptului că nu facem parte din aceeaşi familie - eu nu consider că Septimius este tatăl meu nici în ruptul capului - este foarte drăguţă cu mine. Încă din prima seară încare n-am vrut să cobor la masă mi-a lăsat un platou cu mâncare în frigider.

Ciulesc urechile în mod instinctiv când un zgomot slab ce îmi tulbură liniştea. La scurt timp revin la salată.

Toate că toate, dar biroul lui Septimius este următoarea mea ţintă. Este închis douăzeci de ore din douăzeci şi patru, iar singurul moment prielnic este când el e înăuntru. Este exact cum a spus şi asistenţă roşcată, e cusut cu apă albă.

-Ce dracu'?! tresar speriată când sunt apucată de şolduri de două mâini.