Pleoapele îmi sunt grele, iar lumina puternică mă orbește.
-În sfârșit. Te-ai trezit, răsună o voce masculină.
Clipesc de câteva ori și mă uit în jur, dar șansele îmi scad treptat din cauza durerii amețitoare de cap.
-Unde-i tata? întreb confuză.
-Eu sunt tatăl tău.
Propoziția bine cunoscută și tonul folosit îmi sunt întipărite în minte încă din momemtul întâlniri noastre.
Mă ridic, cu greu ce-i drept, dar și cu speranța faptului că ceea ce urmează să văd este doar o iluzie sau vreun coșmar care este pe cale sa se sfârșească.
-Tu pentru mine ești un necunoscut, înțelegi? rostesc cât mai tare.
-Ești fica mea, atât în acte, cât și fizic. Sângele meu îți curge prin vene! îmi taie creanga convins de cele spuse.
-Mă scuzați domnule, dar trebuie să așteptați afară, intervine o asistentă.
Aprobă cu o inclinare ușoară a capului, apoi se retrage. Roșcata aruncă o privire în urma lui pentru a se asigura. Revine cu un zâmbet larg de parcă ar fi câștigat cine știe ce bătălie.
-E mai bine fără el acum?
-De unde ai știu? o întreb râzând.
-S-a vazut pe fața ta că nu-l prea suporți, răspunde desfăcând cei doi nasturi ai halatului alb
-Să-l suport? Stai să vezi că e tatăl meu acum, bombăn scârbită.
-Ce s-a întâmplat, dulceață? mă întreabă ciupindu-mă de nas.
-Ai timp?
-Şi încă cum. Nu prea am parte de cine știe ce acțiune într-un spital ca ăsta.
Râde slab, apoi se face comodă pe primul scaun găsit lângă pat oferindu-mi șansa să o analizez, chiar și pentru puțin timp. Părul roșcat este prins într-un coc perfect de balerină, iar halatul alb dezvaluie o rochie de culoare sângerie identică cu cea a buzelor și a pantofilor pe care îi poartă. Având în vedere culoare de un verde crud a ochilor, ars putea spune că arată, pur și simplu, perfect.
- Rosa, întinde mâna etalându-și gropițele.
-Hope, surâd imitându-i gestul prietenesc.
Mă poziționez în asa fel încât să mă rezem de speteaza patului, apoi încep să povestesc. De la început până la sfârșit. Cap-coadă, inclusiv recapitularea.
Mă simt ca și cum aș oferi un interviu în exclusivitate unei reviste de scandal. Cu fiecare cuvânt rostit cred că sunt mai aproape de a-mi publica autobiografia.-Cam asta e toată povestea, răsuflu obosită la final.
-Stai calmă puştoaico. Am auzit și mai rele. Acum vreau să-ți spun ceva și ai face bine să bagi la cap. Ceea ce mi-ai spus tu mie acum, ori e cusut cu ață alba, ori e cusut cu ață alba, din doua una trebuie să fie...
-Ai spus de doua...
-Exact. Am făcut dreptul înainte să fac medicina, așa că ascultă-mă și pune mâna pe actele alea. Nu am avut parte de prea multă practică, dar cu teoria mă descurc.
Mă bate pe umăr ca mai apoi să-mi facă cu ochiul o dată cu deschiderea ușii. O altă asistentă a făcut verificarea de ultima oră.
-Multumesc Rosa. Ai idee cât timp voi mai sta în spital?
CITEȘTI
Domnișoara Moore Vol. I |FINALIZATĂ|
Romans―IN CURS DE EDITARE― Totul are un început... Primi pași în viață sau primul cuvânt rostit. Totul. Ce se întâmplă când apar sentimente și trăiri noi? Persoane noi apar, iar altele dispar distrugând totul în urma lor. Trădare, iubire, cura...