Alpha(EXO)

Capitolul 65

Mă uitam la Seth cum rânjea. Era foarte mulțumit de răspunsul meu.
-Dorința ta îmi e poruncă.
Lasă capul ușor în jos. Camera dispăruse de mult... Stăteam într-o mare de întuneric. Pluteam în gol. Nu vedeam nimic.
Simt cum sunt împinsă. Mă izbesc de ceva tare și las un sunet de durere să îmi părăsească gura.
Îmi mișc degetele încet. Aveam ceva pe unul din ele. Ca un clește. Stăteam pe ceva moale, asta era clar.
Deschid ochii și țintesc tavanul alb.
Încerc să spun ceva, dar o mască ciudată era așezată pe fața mea.
Corpul îmi era foarte greu.
Cu mult chin reușesc să mi-o dau jos. Inspir adânc și oftez. Mai apoi observ că mă aflu într-un salon de spital.
Aveam un furtunaș în mână. Perfuzii?
Trag de el scoțându-l și țip de durere.
-La dracu. Ah. Mai curge și sânge.
Mă ridic din pat și mă târăsc spre ușă.
Ce naiba port? Cârpă de bucătărie?
Ies pe hol și mă sprijin de spătarul unui scaun.
Nu știam pe unde să merg.
Văd un chip familiar stând la tejghea. Înalt, cu urechi mari, o șapcă neagră și voce groasă.
-Chan-Chan-yeol...
Acesta pleacă de la recepție în grabă.
Mă târăsc după el până într-o sală cu multe mese. La una din ele, stăteau vreo șapte-opt băieți. Mai toți aveau ochii roșii.
-Băieți. Strig eu. Dar vocea mea era prea ștearsă pentru a fi auzită.
Îmi mai dreg vocea puțin și mai strig odată. Un copil tușii atât de tare încât mă acoperii.
Avem deja nervi, iar picioarele mă lăsau. Închid ochii.
-Băieți! Toți oamenii își întorc privirea spre mine.
Receptorii mă privesc șocați.
-Je-Je-Jessy?
Dau din cap afirmativ.
Baekhyun urcă pe masă și aleargă în disperare spre mine. Mă îmbrățișează strâns.
Ceilalți, realizând ce se întâmplă, încep să țipe.
-Jessy!!
Mă uitam la ei și la fețele lor.
-De ce aveți ochii roșii?
D.O. mă sufocă cu îmbrățișarea lui.
-Credeam că ai murit.
-Să-l anunțe cineva pe Luhan. Strigă Chanyeol.
-Vreau...
D.O. mă împinge de la spate spre hol.
Luhan stătea pe scaunele din fața salonului meu, dormind.
Cum de nu l-am văzut? M-am sprijint de scaunul ăla...
Invountar cad. Sunt ridicată și așezată pe unul din scaunele libere.
Ochii mă înțepau, provocându-mi lacrimile.
Eram la un scaun distanță față de el.
Îmi strecor palma sub capul lui și i-l ridic. Mă poziționez pe locul respectiv și așez dovlecelul pe pulpa mea.
Ating cu sfială obrazul fin... Acum e real...
Lacrimile curgeau pe obraji. Una din ele ajunge pe pielea lui.
Mârâie puțin și se așează mai bine.
-Noona... De ce plângi?
-...
Schițez un zâmbet atunci când îi aud vocea puțin răgușită. Continui să îl mângâi obrăjorul.
-Ai mâinile calde...
Își ținea ochii închiși și vorbea cu mine.
La poale, cămașa se umezii. Luhan plângea.
-Noona... De ce e așa de greu?
Mă aplec asupra lui și îmi lipesc buzele de o lacrimă. Tresare agitat.
-Cum îți permiți să...
Îl privesc adânc în ochi. Mâna lui se ridică la nivelul capului meu. Încearcă să mă atingă, dar ezită parcă speriat de adevăr.
Îi lipesc mâna de fața mea și mă alint ușor.
Lacrimile mele fierbinți îi alunecau pe degete.
-Iu-iubito?
Din cauza emoțiilor reușesc doar să dau din cap.
Dintr-o singură mișcare, ajung pe genunghii săi, cu brațele încolăcite în jurul gâtului său, iar capul pe unul din umeri.
-Te iubesc...
-Si eu te iubesc.
Îl mai privesc puțin, iar ochii își schimbă culoarea.
-N-nu.
-Sânge. Miros sânge.
Îmi trage mâna nervos. Sângele mi se prelinsese pe tot brațul.
Mă ridică ca pe mireasă și mă duce în salon.
Sunt așezată pe pat cu grijă. Se uită rugător la mine.
-Bine.
Ochii îi străluciră.
Buzele sale ajung la scurt timp pe pielea mea. Limba sa trasa linii de la palmă ușor-ușor până la îngheietură curățând substanța. Cu fiecare atingere mă încălzeam mai mult.
Eram în extaz.
Simt cum colții lui Luhan îmi străpung pielea. Nu știam ce face mai exact. Totul era vesel.
Încet-încet devin obosită. Îl auzeam cum geme. Viața mi se scurge prin vene.
- Îm... Ai un sânge așa bun, Jessy.
După câteva momente se retrage și se uită la mine.
-Îmi pare rău. Tentația...
Respirația mi se tăie. Inima încetă să mai bată. Trag aer pentru ultima oară.
-Jessy!