Alpha(EXO)

Capitolul 67

Mici fiori treceau pe șira spinării. Aveam nevoie de acel sărut. Dorul mă copleșea.
Nimic din ce se întâmpla nu avea sens.
Aerul deveni din ce în ce mai puțin.
Sentimentul că mă sufoc era din ce în ce mai puternic.
Ochii mi se închid alene.
În cap mi se derulau toate întâmplările cu Seth. Comportamentul Dianei. Dispariția obiectelor.
Pluteam din nou în gol.
Simțeam cum ceva se lipea de pielea mea, mai mult înțepându-mă.
Din cauza întunericului nu vedeam nimic. Durerea se accentua.
Mă goleam cu fiecare secundă. Corpul devenea rece.
Panică e puțin spus.
Nu știam ce să fac. Aveam impresia că dacă nu voi face nimic voi muri.
Mânuțe mici și vâscoase trăgeau de mine spre abis.
Țip cât mă țin plămânii și ajung în fața unei porți imense de piatră cu sculpturile unor lupi.
Ușile se crăpară iar din ele ieșiră niște creaturi, asemănătoare unor bebeluși negrii cu colți. Ochii albaștrii plini de ură parcă te străpungeau.
Figura feței era flămândă.
Mânuțele lor mici se alungiră către mine.
Scotea sunete ciudate de neînțeles. Asemănătoare animalelor și totuși ca țipetele oamenilor.
Mă trăgeau spre poartă.
După ce realizez în ce stare sunt încep să mă zvârcolesc.
Fără speranță.
Cu cât mă mișcam cu atât avansam spre interior.
Inima o lua la fugă. Corpul mai avea puțin și ceda.
Un aer rece trecu ușor pe lângă mine.
Un mic impuls de a sta în patru labe.
Trunchiul mi se mări. Picioarele avea dintr-o data mai multă forță.
Până să îmi dau seama, era pentru a doua oară în starea de Alpha.
Mânuțele se dezintegrară, iar eu am fost orbită de o lumină puternică.
Eram în brațele cuiva, într-o rochiță portocalie puțin pătată de roșu.
Camera în care mă aflam era curată.
Patul moale și alb.
Un parfum plăcut ce mi-a dat dependență.
De gât îmi atârna ceva rece.
E oare posibil?